Doua dintre partidele ultimei etape din Divizia B au adus incidente violente pe stadioane. La meciul Dinamo II - Universitatea Craiova, unul fara miza, intrucat oaspetii erau deja promovati, iar gazdele retrogradate, s-a lasat cu o bataie crunta inca
Doua dintre partidele ultimei etape din Divizia B au adus incidente violente pe stadioane. La meciul Dinamo II - Universitatea Craiova, unul fara miza, intrucat oaspetii erau deja promovati, iar gazdele retrogradate, s-a lasat cu o bataie crunta incasata de cei 30 de fani olteni, care au fost atacati chiar in incinta Parcului Sportiv Dinamo de catre 250 de sustinatori ai "cainilor rosii", cele doua grupari aflandu-se in mare rivalitate. Potrivit suporterilor craioveni, care nu erau organizati ca galerie, fanii dinamovisti erau inarmati cu bate, pietre, lanturi si chiar cutite, trei sustinatori ai Universitatii fiind injunghiati. Din cauza numarului mare al oponentilor, oltenii au incercat o retragere, insa au fost alergati prin tot parcul, putand fi vazute scene de groaza. "Este greu de crezut ca se poate intampla asa ceva pe un stadion din Romania. Speram sa dorm si sa visez urat. Dar sa vad cum un suporter de-al nostru este injunghiat, cum altuia i se da cu bata in cap, cum sunt batuti cu lanturi... Pur si simplu m-a marcat", a declarat antrenorul craiovean Ovidiu Stanga. Jandarmeria, care a reusit in cele din urma sa opreasca macelul, sustine ca in timpul incidentelor o singura persoana ar fi fost ranita, dupa ce a fost lovita in cap cu o piatra, in timp ce surse medicale au mentionat tot ca o singura persoana a ajuns la spital, cu traumatism cranio-cerebral. De fapt, cei cinci jandarmi prezenti la stadion nu au intervenit decat verbal in incercarea de a opri bataia generala iscata intre sustinatorii celor doua echipe, care se petrecea chiar sub ochii jucatorilor celor doua echipe, aflati la incalzire. In incercarea de a scapa, mai multi fani olteni s-au urcat pe gardurile caselor aflate in imediata apropiere a arenei, iar sustinatorii dinamovisti s-au indepartat. Intre timp, la fata locului au mai sosit cinci jandarmi care le-au cerut suporterilor craioveni sa coboare de pe garduri. Acestia s-au conformat, insa au fost inconjurati din nou de dinamovisti, iscandu-se o noua bataie intre grupurile de suporteri. In urma incidentelor, jucatorii Universitatii Craiova au refuzat initial sa iasa de la vestiare, insa in cele din urma partida a inceput cu o intarziere de 25 de minute. Si in timpul primei reprize suporterii dinamovisti ramasi pe stadion au continuat sa arunce cu pietre si diverse obiecte pe teren, tinta lor fiind de aceasta data portarul formatiei Universitatea Craiova, Mircea Bornescu. De asemenea, acestia au aruncat o petarda in apropierea oficialilor Universitatii. Si la Giurgiu a fost batalie, numai ca acolo miza era mai mare. Petrolul viza clasarea pe locul secund, care i-ar fi permis sa mearga la baraj, insa la pauza scorul era deja 3-0 pentru Dunarea. Incidentele s-au declansat la 2-0, cand fanii ploiesteni au rupt mai multe scaune de plastic pe care le-au aruncat pe teren, meciul fiind intrerupt pentru cateva minute. Fortele de ordine, asigurate la acest meci de politia comunitara din Giurgiu, au decis, dupa consultari cu observatorul partidei, ca nu este cazul ca galeria ploiesteana sa fie evacuata din stadion, astfel ca meciul a continuat cu suporterii prahoveni in tribune. Spiritele s-au incins din nou in minutul 89, cand Dunarea Giurgiu a marcat pentru 4-3, dupa ce cu numai trei minute inainte Petrolul reusise sa revina de la 0-3 la 3-3. Suporterii ploiesteni au inceput din nou sa rupa scaune, cu care au aruncat pe teren si in directia fortelor de ordine, fiind nevoie si de interventia in forta a dispozitivelor de jandarmi aflate in afara stadionului. Jandarmii au folosit bastoane, dar si gaze lacrimogene impotriva fanilor dezlantuiti, la un moment dat fiind pregatita si o interventie cu tunuri de apa, care nu a mai avut insa loc. Pentru calmarea spiritelor au intervenit si cativa dintre jucatorii Petrolului, dar si antrenorul principal Valeriu Rachita, insa sustinatorii ploiesteni care au facut deplasarea la Giurgiu au fost in cele din urma evacuati din stadion, in aplauzele suporterilor echipei gazda. Meciul a fost intrerupt timp de aproximativ 7 minute, rastimp in care capitanul echipei ploiestene, Ionut Costache, a fost eliminat, dupa o discutie aprinsa cu tusierul Cornel Fecioru. Acesta din urma l-a atentionat pe "centralul" Viorel Sandu, care i-a aratat lui Costache cel de-al doilea cartonas galben si, implicit, pe cel rosu.
La final, Florin Bercea, presedintele Petrolului, s-a delimitat de actiunile galeriei ploiestene si, referindu-se la arbitraj, a spus doar ca Viorel Sandu ar fi putut gestiona mai bine meciul. "Nu noi am organizat deplasarea suporterilor, nu o mai facem demult. Ei isi platesc singuri transportul si fiecare raspunde pentru ceea ce face", a spus Bercea. Intrebat daca Petrolul ar fi meritat sa dispute turneul de baraj pentru promovarea in primul esalon, oficialul ploiestean a raspuns: "Cel care vorbeste cel mai bine este clasamentul". Pagubele produse de suporterii ploiesteni la Giurgiu se ridica la 172 de scaune distruse. In urma incidentelor de la aceasta partida, 20 de fani ai Petrolului au fost amendati cu sume ce s-au ridicat pana la 1.500 de lei. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.