Aminteam anterior ca genocidul armean este, din punct de vedere istoric, indubitabil, principala demonstratie in acest sens fiind facuta chiar de catre autoritatile turce, la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Majoritatea evidentelor din cele peste d
Aminteam anterior ca genocidul armean este, din punct de vedere istoric, indubitabil, principala demonstratie in acest sens fiind facuta chiar de catre autoritatile turce, la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Majoritatea evidentelor din cele peste doua sute de dosare stranse de Comisia lui Mazhar bei constau in telegrame cifrate, adresate responsabililor cu executarea asasinatelor.
Sub Mustaf Kemal are insa loc distrugerea probelor stranse de Comisia lui Mazhar bei, iar negarea genocidului armean devine o cauza a statului turc. In 1923, la Lausanne, Turcia punea responsabilitatea nenorocirilor la care au fost expusi armenii din Imperiul Otoman pe umerii "acestui element". Societatea Istoricilor din Turcia a emis un punct de vedere, conform caruia scoaterea din Anatolia a grecilor si armenilor a reprezentat conditia crearii statului national turc. Diplomatia turca a primit sarcina sa impiedice mentionarea in orice documente a masacrarii armenilor. Dupa ce ONU a adoptat Conventia privind prevenirea si pedepsirea crimei de genocid, autoritatile turce si-au concentrat efortul pe stergerea celor mai mici urme istorice a prezentei armenilor. In 1979, Turcia a reusit eliminarea referirilor la genocidul armean prezente in varianta initiala a Raportului unei subcomisii a Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU. In paralel, autoritatile au mobilizat istoricii turci sa promoveze o versiune "turca" asupra evenimentelor si au incurajat istoricii din strainatate sa confirme viziunea oficiala. Au deschis arhivele care sustin afirmatiile lor, dar au pastrat clasificate, ori le-au distrus pe cele care confirma masacrele. Legislatia interna pedepseste cetatenii turci care sustin existenta genocidului armean.
Totusi, in 1984, Tribunalul permanent al popoarelor a enuntat ferm ca exterminarea populatiei armene reprezinta o crima de genocid imprescriptibila. In 1986, Subcomisia ONU a adoptat raportul Whitaker care mentioneaza genocidul armean. La 18 iunie 1987, Parlamentul european vota la randul lui o rezolutie care recunostea existenta genocidului armean si considera ca negarea acestuia de Turcia este incompatibila cu integrarea ei in Comunitatea Europeana.
In acest fel, genocidul armean a ajuns sa capete o recunoastere internationala. Ea s-a produs si prin mobilizarea armenilor din toata lumea in scopul aducerii si mentinerii la lumina a faptelor. Regretabil prin natura lui, terorismul armean, replica la vointa obstinata a autoritatilor turce de a falsifica istoria, a atras si el atentia asupra crimelor din 1895-1896, 1909 si 1915-1917.
Recent, comunitatea internationala a devenit mai ferma in condamnarea genocidului de acum 90 de ani. Au inceput sa fie ridicate monumente: la Bremen. La Paris, la Lyon, la Marsilia, dar si in orase de pe alte continente. Nici rezistenta nu a incetat. Inainte de dezvelirea monumentului din Lyon, acesta a fost profanat, iar un mars al turcilor a strigat lozinci anti-armene.
Un foarte recent scandal din America poate sugera cat de departe merge determinarea autoritatilor turce de a influenta opinia lumii asupra evenimentelor din 1915-1917. In anul 1982, Turcia finantase crearea unui Institut de Studii Turce. La randul lui, Institutul a fost implicat in deschiderea unor catedre de Studii Turce la diferite universitati. Toate bune si frumoase, pana cand universitarii americani au descoperit, intamplator, un memorandum al directorul Institutului, Dr. Heath Lowry, prin care acesta raporta Ambasadorului Turciei din Statele Unite si altor responsabili din Turcia despre viziunea colegilor sai asupra genocidului armean. Un articol care a trezit emotie a reprodus randurile prin care domnul Lowry isi para colegii pentru atitudinile lor fata de genocid si propunea tactici de discreditare a profesorilor "rebeli".
In Romania, dezbaterea asupra genocidului caruia i-au cazut victima armenii a inceput de abia recent. Cat de departe va merge tactica autoritatilor turce pentru a combate articole precum cel de fata, ramane de vazut. Lucrul cel mai ciudat in toata aceasta istorie mi se pare a fi ilogica autoritatilor turce. Nimeni dintre vinovatii pentru genocid nu mai traieste astazi. Nici unul dintre reprezentantii statului turc nu este responsabil pentru ce au facut stramosii sai acum 90 de ani. Si atunci? Recunoasterea genocidului nu face decat sa ii onoreze pe cei care o asuma. Germanii ridica monumente milioanelor de victime pe care nazistii i-au exterminat si sunt respectati pentru asta. Statul roman a recunoscut si el uciderea evreilor din Transnistria si faptul este tratat ca semn de civilizatie. Din contra, cand neaga genocidul armenilor, autoritatile turce, practic, si-l asuma. O astfel de politica pare nu doar imorala, ci si complet irationala.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.