Acest dialog cu scriitorul Tudor Topa face parte, ca si precedentele, din cartea care s-a definit si va fi publicata in cel mai scurt timp. Sunt sigura ca ea este asteptata cu interes, dat fiind ca Tudor Topa, inclus de critica literara alaturi de
Acest dialog cu scriitorul Tudor Topa face parte, ca si precedentele, din cartea care s-a definit si va fi publicata in cel mai scurt timp. Sunt sigura ca ea este asteptata cu interes, dat fiind ca Tudor Topa, inclus de critica literara alaturi de Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu si Costache Olareanu, in faimoasa de-acum "Scoala de la Targoviste", este un autor cu o mare putere de seductie, indiferent de generatia din care fac parte cititorii. Singura mea amaraciune este aceea ca flanarea lui Tudor Topa intre o copilarire tarzie si boema si visarea intr-o lume atat de pragmatica, l-a impiedicat sa-si revada sutele, poate miile de pagini - manuscris. Cine stie ce noi si admirabile proze ar vedea lumina tiparului!
Tudor Topa, de ce au romanii chipuri triste, mohorate? Ce-i intristeaza atat de mult?
Par tristi pentru ca au o fire luminoasa, iar o fire luminoasa cand e contrariata, se intuneca mai mult ca o fire intunecata. Exemplul maxim: EMINESCU.
Pentru ca sunteti scriitor, sa va mai amintesc de literatura. Aveti incredere in cititorul roman?
Da. Romanii l-au avut pe Calinescu si ce cititor mai bun decat el? Lasa ca cititorul roman mai si scrie! A se vedea, tot Calinescu. Imi aduc aminte de o vorba geniala a lui Caragiale: "Pentru un cititor roman, cel mai greu lucru e sa nu scrie".
Ati fost autorul moral al vreunui esec literar?
Nu. Totdeauna am incurajat pe cat am putut, fara sa mint, ceea ce uneori e periculos ca mersul pe sarma.
Nu va place politica, o denigrati. Ce argumente aveti?
Lupt pentru denigrarea registrului politic al lumii! spunand asta uit voit etimologia cuvantului politic. "Polisul" era ceva minunat, grandios. Refuzul lui Socrate al scaparii propuse.
A degenerat omenirea in ultimul secol?
Nu mai mult ca in alte secole si, de altfel acest cuvant mi se pare abuziv. Sa-i ramana lui Spengler, care altmintrelea nu era un idiot.
Ce facem cu surogatele culturale? Ce facem cu tehnicitatea? Nu distrug, nu degradeaza fiinta umana?
Intotdeauna au existat surogate si-au fost gustate, ba chiar preferate celor autentice (exemplu impostura lui Teleman), probabil involuntara in raport cu Bach, desi explicabila intrucatva prin circumstantele istorice.
Faceti ce faceti si reveniti la pasiunea dumneavoastra, muzica. Facilul a invadat aproape insa fatal planeta.
Raspandirea lesnicioasa a datelor culturale in dauna discernamantului care nu mai e cultivat decat cu greu si adesea cu nepricepere (vezi mass-media), duce "fatal" la acest lucru.
V-ati bucura sa fiti cititi de milioane de oameni din lumea intreaga? Sa fiti un scriitor planetar?
Raspunsul meu e continut intr-o scurta observatie a lui Goethe: "Fiecare epoca are 12 mari scriitori si 12 mari cititori".
Care sunt tot ei, dupa cum spuneati mai inainte.
Nici vorba de milioane si... nici macar de al treisprezecelea.
Cereti-i voie lui Goethe.
I-as cere voie pentru mult mai multe lucruri. Ai cui cere voie!
De ce credeti ca "sperie" limbajul muzical mai mult ca cel al cuvintelor?
La oameni primeaza cuvintele. Exista un strat al lumii cuvintelor, egal in puritate si expresivitate cu limbajul muzicii. Nu e vorba ca unele cuvinte ar fi asa si altele n-ar fi. Nu exista cuvinte poetice si cuvinte nepoetice. Unii oameni care le folosesc sunt poeti sau au ramas poeti, altii sunt "bata".
V-am lasat un timp si va intreb iarasi de manuscrise. Ce faceti cu ele? Ati pierdut multe? Vi s-au furat?
Eu vreau sa fac tot, dar am nevoie de un ajutor, cat priveste cele "furate", nu cred ca Politia poate deosebi un manuscris de o punga. Am pierdut eseuri despre muzica, note de lectura...
O pierdere dureroasa. Va ganditi la o noua carte?
Sa stiti ca multi o asteapta.
Sigur, ma gandesc, dar nu stiu daca mai apuc sa o public. Daca nu, bizuindu-se pe manuscrisele mele si asezandu-le cronologic, se va putea scoate o "adenda" groasa cat o carte. Ii iubesc pe cei care asteapta de la mine inca o carte.
Inseamna ca si pe mine.
Bineinteles.
Cum ati depasit perioadele sumbre din viata dumneavoastra?
Am reusit sa le fac sa nu si-o ia in cap.
In ce culori vedeti lumea de azi?
Exista inca o lume in culori tari si vii, iar cenusiul ajunge sa fie negru. Ochisorii tulburi sa nu si-o ia in cap!
Iubiti literatura secolului al XVIII-lea, cu multele personaje care au populat-o. Un exemplu de admiratie?
Da, uitati, un exemplu de admiratie sincera este acela fata de Madame La Fayette, care a fost o culme a feminitatii (in pofida scriiturii ei demne de barbatia iubitului La Rochefoucault). I se spunea Madame Le Brouillard (Doamna Ceata).
Secolul al XVIII-lea este foarte important pentru mine, datorita muzicii geniale, care a facut in Austria flori de talia celor italiene si inca ceva pe deasupra. Pe langa muzica exista doi scriitori sau trei sau mult mai multi: Diderot si Rousseau in Franta, Vittorio Alffieri in Italia, Goethe in Germania...
Despre Avangarda secolului al XX-lea n-ati spus nimic pana acum. Nu exista pentru dumneavoastra?
Mi-e greu sa vorbesc despre Avangardism, pentru ca acest termen mi se pare cumplit de neclar prin fixarea lui abuziva intr-un anume timp.
Si totusi, exista prin personalitati indiscutabile.
Dar "Sturm und drang-ul" lui Schiller sau Goethe ce-a fost daca nu o avangarda?
Pe Schiller nu-l mai citeste nimeni astazi.
Nu-i iau in considerare pe ignoranti sau pe nesimtitori.
Pot spune ca Andre Breton in Nadya este unuln din marii prozatori ai Frantei, autor al unei proze prin excelenta "clasica". Daca Salvador Dali este un avangardist (afirmatie pentru care ar putea pe drept cuvant sa ma injure si eu nu m-as supara nici cat negru sub unghie), il iubesc si pe el.
Dar pe Gellu Naum?
Snobismul lui Gellu Naum este ceva care sare in ochii oricarui om cat de cat simtitor.
Va jucati cum se spune, cu focul.
Se manifesta printr-o vanitate patologica. Alfel, scria corect. L-am vazut o singura data la un fel de sarbatorire aniversara la care in zadar incerca sa semene cu Torquato Tasso cand fusese incununat (acesta cu lauri). Din fericire am avut unde sa ma retrag si sa beau ceva, pentru a-mi vindeca sufletul putin tulburat.
Si nu-l iertati de atunci?
Am sa-l iert. Eu il prefer pe Tristan Tzara. Era un biet om suparat si plin de haz.
"Zenobia" lui Naum traieste tot timpul in mlastini. Se poate sa lasi o femeie in mlastina?
(Rad cu pofta, dar imi pastrez intacta slabiciunea pentru poezia lui Gellu Naum).
Tudor Topa, aveti timpul si curiozitatea de a-i citi din cand in cand pe cei tineri?
Nu prea ii stiu. As fi foarte curios sa-i citesc pe toti. Bineinteles ca dupa lectura a doua sau trei pagini ma hotarasc daca da sau ba. Mi s-a intamplat de cateva ori sa deschid carti scrise de tineri si sa le inchid fara sa le arunc, pentru ca nu le cumparasem.
Nu va intereseaza "lupta dintre generatii"?
Cred ca este ceva inevitabil (desi nu urmaresc acest lucru), faptul ca cei in varsta au un statut alcatuit (de unde frustrarea tinerilor), lipsit de orice vina. Haine, "tanar si nelinistit", ajunge la Weimer vrand sa-l vada pe maestrul Goethe, avand in minte un soi de rafuiala actanta. Cand insa il intalneste, Goethe il intreaba cum a calatorit. Intimidat peste masura la vederea maestrului, uita cuvintele ce trebuiau sa infiereze si raspunde: "prune mai gustoase ca cele mancate pe marginea drumului n-am mancat". Asta e tot ce a putut spune. Probabil insa, ca Goethe i-a vorbit el eventual, ceva si mai interesant decat lui Eckerman.
Ei nu se mai tem de cuvinte, de sensul lor si, multora, un Breban, un Buzura nu le mai spun nimic la nivelul asta.
Este foarte greu sa mai astepti ceva de la Breban sau Buzura. Ii sfatuiesc sa-si caute alti varstnici. Or mai fi!
Sunteti nedrept. Il iubiti pe "Adolescentul" lui Dostoievski?
Cum sa nu-l iubesc? Pot oare sa nu-l iubesc?
Sa nu mai vorbim de stralucita serie juvenila a romanticilor germani!
Suntem in plina campanie politica (e vorba de octombrie, 2004). Cum trebuie sa sprijine cultura aceasta risipa de energie, aceasta fierbere uriasa?
Prin incercarea de-a stinge aceasta efervescenta, pentru ca registrul politic al lumii este in decadere de mult, iar o inteligenta de la un anumit nivel in sus nu poate lua registrul acesta politic in serios, decat sfarsind prin a se inspaimanta si a-l dispretui. Swift, in "Guliver", a dat o lectie magistrala de considerare a acestui registru. E bine sa fie cat mai mult citit si, chiar inteles.
Daca ati fi pe "baricade", ati inlocui mitraliera cu ...cuvantul?
In primul rand n-as fi. Daca totusi (prin absurd) as tine, o sapa, un tarnacop, un ciomag etc., sau chiar un condei in cazul in care mi-as infrange sila, de-a fi nevoit sa fiu pe "baricade".
Ati fost previzibil. Exista deci, o diferenta mare din punctul dumneavoastra de vedere intre scriitor si politician.
Nu, nu exista o diferenta esentiala. Dovada, Dante Alighieri. Cred ca este un exemplu suficient. Exista doua sensuri ale politicii: cel oficial care are, de obicei, un miez ascuns si interesat si un circ exterior care este zgomotul.
Parafrazand un titlu celebru, zgomotul e insotit de furie.
In masura in care nu e cat de cat inlaturat de muzica. Il inteleg perfect pe Faulkner, care le si asociaza.
Acum cateva zile s-a decernat premiul "Nobel" unei scriitoare austriece: Elfride Jelinek. Va intriga acest fapt?
Nu, deloc. De altfel, problema nu ma intereseaza.
Tineti mult la propriile prejudecati?
De cate ori am observat una, am smuls-o. Nu pot fi smulse toate si de altfel nu le prea cunosc. Imi vine sa cred ca asa ceva nu exista. Pofta de a judeca neintrerupt, nu lasa loc prejudecatilor!
Ati depasit multe limite de-a lungul vietii?
Nu am conceptul de limita. De cate ori am privit dincolo de limita s-a mutat si limita si... tot asa.
Am senzatia unei coincidente intre mine si cosmos.
Ce se intampla cu manuscrisele dumneavoastra? De ce nu le puneti in ordine? De ce sunteti atat de ingrat cu ele?
Traiesc intr-o casa incompatibila cu o ordine pe masura scrisului, asa ca sunt nevoit sa scriu mereu lucruri noi pe caiete noi, simtindu-ma mereu cu datoria neimplinita. Cam trist!
Ar trebui sa cereti ajutorul cuiva, sa revedeti lucruri uitate, care ar merita publicarea.
Da si pe care ar trebui sa le continui. Sunt multe note care ar trebui dezvoltate. As avea nevoie de un castel cu parc, cu lac, cu barca si cu lebede...
Sa va plimbati in lungi cozerii alaturi de marii romantici...
Ca in vremurile cand castelanii iubeau si gazduiau artisti.
Castelul cu parc si cu lac nu exista, asa ca va plimbati prin Bucurestiul nostru oropsit.
Din pacate, orasul asta pare plin de oricine, numai de bucuresteni nu si mai ales de un echivalent al marilor oameni de cultura, pe care candva ii intalneai la tot pasul.
Mergeti la biserica?
Rar din pacate, desi am o biserica in preajma. Ii aud clopotul batand. Suna admirabil. Imi place sa urc Dealul Patriarhiei din cand in cand. Intalnirile cu popimea ma indispun insa foarte mult. Cand sunt obosit, intru cateodata in biserica, in zilele de lucru si pustietatea interiorului ma exalta si imi trezeste credinta uneori, mai mult decat o slujba.
Bunicul meu a fost protopop la Cernauti.
Sunteti un om liber, Tudor Topa?
Pe cat de incatusat, pe atat de liber. Incatusarea, oricat ar fi de drastica, starea de libertate e mai inalta si dispretuitoare in ea insasi fata de incatusare, ceea ce nu scade totusi durerea incatusarii. Sunt unul din oamenii la care durerea e compatibila cu bucuria. Iubesc spatiul si dispretuiesc timpul. La mine timpul, e de fapt iluzoriu. Cu atat mai prezent este spatiul.
Nu am vorbit pana acum despre nebunie. La romantici, de care sunteti atat de atasat, ati gasit-o adesea.
Visam odata lungit in pat. Era o stare adanca si nedeterminata. Priveam in jur. Erau carti in niste rafturi pe peretele din fata mea, asezate orizontal, vertical, oblic. Brusc am pierdut sensul orizontalitatii, verticalitatii, oblicitatii. Mi s-au parut toate nediferentiate. Atunci m-am speriat si m-am silit oarecum sa ma prostesc, sa nu mai inteleg aceasta viziune. Din fericire, am reusit. Cine stie, ce as mai fi vazut!
Cum vi se pare literatura schizofrenicilor?
Interesanta, dar estetic nula. Un om care a trecut pragul nu mai poate crea daca nu se intoarce de unde a plecat. Nerval cand a scris ce a scris nu mai era nebun. Van Gogh, e sigur strain de nebunie, desi o foloseste...
De-a lungul secolelor, mari autori au sfarsit in bezna nebuniei.
Incetasera sa mai fie. Hugo Wolf cand a innebunit obisnuia sa spuna in ospiciu: "Ce n-as da sa fiu compozitorul Hugo Wolf!". Saracul de el stia ca nu mai e.
A compus lieduri intr-o perioada "de aur" a Vienei sfarsitului de secol XIX.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.