Ce a fost saptamana trecuta
l Gripa aviara blocheaza Romania
l Raportul de tara, final amanat
l Basescu se intoarce
l Restructurarea Guvernului, pretextul pentru remaniere
l Premierul Tariceanu incepe campania
Ce a fost saptamana trecuta
l Gripa aviara blocheaza Romania
l Raportul de tara, final amanat
l Basescu se intoarce
l Restructurarea Guvernului, pretextul pentru remaniere
l Premierul Tariceanu incepe campania
l PSD, in atac haotic.
Din toate pozitiile, Guvernul Tariceanu se dovedeste incapabil de acte manageriale. Chiar cu unele ministere conduse de oameni cu scoala de management, Guvernul o ia in deriva zi de zi.
Gripa aviara, inundatiile, raportul de tara, toate acestea demonstreaza incapacitatea structurala a guvernului de a conduce o tara. Caci dl Tariceanu nu a inteles ca nu este seful celor 15 ministri, ci ca este administratorul unei tari intregi aflate intr-un proces major de schimbare.
Un curs de incepatori la orice scoala de afaceri l-ar fi invatat pe dl Tariceanu ca o organizatie trebuie sa aiba grija de toate grupurile interesate, nu numai de grupurile interne, subordonate intr-un fel sau altul. Si ar mai fi invatat dl. prim-ministru ca atunci cand satisfacerea grupurilor interesate este debalansata se declanseaza criza. Preocuparea lui Tariceanu este spre interiorul Guvernului, cu obiectivul de imagine al integrarii, dar domnia sa scapa din vedere oamenii, cei 22 de milioane, care nu fac parte din Guvern. Pe acestia integrarea ii intereseaza in masura in care le schimba viata in bine sau in rau.
Pilda lui Adrian Nastase a fost repede uitata de actualul Guvern ajuns pe ultima suta de centimetri in fruntea bucatelor. Nastase a multumit multe grupuri interesate, dar a nemultumit si mai multe. Si pentru ca alegerile sunt o forma de revolutie neviolenta, ele inseamna o redistributie a puterii. Aunci grupurile si-au spus punctul de vedere si au redistribuit-o.
De ce
Agenda saptamanii trecute este o constructie bipolara, centrata pe doua evenimente aflate intr-o disonanta profunda: prezentarea raportului Comisiei Europene avand ca obiect Romania si Bulgaria si scaparea de sub control a fenomenului gripei aviare. Teme politice care altminteri ar fi starnit patime acute (cum ar fi propunerea de restructurare a Guvernului lansata de Partidul Democrat sau atacurile duse de PSD la adresa titularilor portofoliilor de la Agricultura si Sanatate) au trecut aproape nebagate in seama. Pana la urma, raportul Comisiei Europene nu a fost o surpriza prea mare. Verdictul amanat, condimentat cu o serie de conditionari, era asteptat de politicienii de la Bucuresti.
Pana la urma, dincolo de scenarii, documentul a fost interpretat diferit de fiecare forta politica. Intreaga poveste este un bun argument pentru ideea ca un lucru cenusiu poate fi considerat fie alb, fie negru, in functie de perspectiva din care este privit. Evident, cei mai vehementi in atacuri au fost politicienii condusi de Mircea Geoana, care nu s-au sfiit sa declare ca raportul este un esec pentru tara noastra. Despre faptul ca in buna parte intarzierele taxate de raport au fost determinate de precedenta guvernare, nimeni nu a suflat nici o vorba.
Pe de alta parte, reprezentantii coalitiei de guvernamant au adoptat un ton semitriumfalist, incercand sa convinga electoratul ca, de fapt, raportul este o victorie pentru Romania, iar traducerea sa din limbaj diplomatic spune lucrurile altfel decat la libera lectura. Mai mult, Agentia pentru Strategii Guvernamentale s-a gandit sa-i faca o surpriza placuta sefului de Palatul Victoria, tiparind patru milioane de fluturasi in care locuitorilor Romaniei le erau adresate multumiri pentru eforturile facute in ultimii ani (evident, sub coordonarea maiastra a domnului Tariceanu) si le era explicat cat se poate de transparent ca tara noastra se va integra in Uniunea Europeana la inceputul anului viitor. Gestul de imagine al premierului, care reprezinta o incercare de a recupera pozitia de legitimitate in raport cu electoratul, il va costa mai mult decat isi poate imagina orice consilier al domniei sale, uitand parca de afisele produse de Adrian Costea.
In paralel cu raportul Comisiei Europene, presedintele Basescu s-a intors in tara dupa interventia chirurgicala pe care a suportat-o la Viena. Dupa cum ne-a obisnuit, domnia sa a dovedit ca este un politician care stie sa stranga din dinti atunci cand este cazul si a reusit sa mearga drept, fara sprijin medical, pret de cativa pasi pentru a vorbi cu jurnalistii romani. Intors in tara in rezerva sa de la Elias, Basescu a reusit sa se tina deoparte de framantarile interne doar cateva zile. Sambata, dupa ce criza gripei aviare a scapat de sub control, presedintele i-a convocat pe premier si pe ministrul Agriculturii in spitalul unde este internat pentru obisnuita mustruluiala. Toata evolutia sa din ultimele doua saptamani este o buna demonstratie pentru faptul ca Basescu poate sa dea o palma usturatoare ineficientului sistem medical romanesc (altiminteri, plin de orgolii si extrem de reactiv la criticile care il privesc), dupa care sa fie privit cu simpatie de public.
PSD se pregateste pentru dezbaterea privind infiintarea Polului Social trimitandu-l pe Sorin Oprescu sa explice ca domnul Ion Iliescu nu va parasi partidul pe care l-a creat. Altminteri, domnul Geoana este ocupat, printre doua atacuri la adresa Guvernului care a obtinut un raport critic din partea Comisiei Europene, cu stransul de semnaturi prin Obor pentru demiterea ministrilor de la Agricultura si Sanatate.
Ce va fi
l Dezbatere privind infiintarea Polului Social, printr-o manifestare la care vor participa atat initiatorul acestuia, Ion Iliescu, cat si liderul PSD Mircea Geoana.
l Compania americana Bechtel va primi 30 de milioane de euro pentru reluarea lucrarilor la autostrada Brasov-Bors, suma reprezentand prima transa a finantarii din 2006.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.

9AM recomanda:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook

TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?

Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.

Sau
Aboneaza-te prin