Si totusi: cel mai mare adevar spus, poate, dupa 1989 de vreun politician, apartine d-lui Traian Basescu. Cu un zambet crispat pe buze, menit sa imagineze o sinceritate amara, care sa-i aduca voturile necesare pentru a deveni presedinte al Romaniei,
Si totusi: cel mai mare adevar spus, poate, dupa 1989 de vreun politician, apartine d-lui Traian Basescu. Cu un zambet crispat pe buze, menit sa imagineze o sinceritate amara, care sa-i aduca voturile necesare pentru a deveni presedinte al Romaniei, acesta a spus, fara nici o tresarire ca, spre ghinionul nostru, ca popor, trebuie sa ne supunem fatidicei soarte de a avea, chiar si dupa multi ani in care ne-am mintit continuu, (afirmand ca am rupt-o cu trecutul), nesansa de a alege un conducator, dintre doi fosti comunisti. In fapt, aceasta zicere amara a d-lui Basescu nu face altceva decat sa explice pe foarte scurt de ce ne zbatem, si in ziua de azi in aceleasi triste deziluzii, si de ce politica, dar si viata de zi cu zi a tarii "simple" - a celei de-a doua Romanii, cea reala -, arata ca o improvizatie inchipuita din saracie, rautate si mizerie; ca o scena pe care defileaza doar nenorociri din care e greu de crezut ca vom mai putea iesi. Din 1989 si pana in ziua de azi Romania e condusa de personaje din categoria celei numite de d-l Basescu. "Elita" politica a tarisoarei este compusa din oameni cu un trecut comunist: Iliescu, Vacaroiu, Nastase, Basescu, Melescanu, Stolojan, si atatia altii, despre care nu m-ar mira ca in viitorul apropiat sa aflam ca au fost si securisti de frunte. O categorie de care alte tari foste comuniste au scapat la timp. Ai nostri nu numai ca au facut cariere politice si financiare de mare succes, dar, dupa cum se vede nu au nici cel mai mic gand de a parasi de buna voie scena politica. M-am intrebat deseori cum este posibil ca nici unul dintre acesti domni sa nu aiba nici macar o umbra a vreunui sentiment de culpabilitate de a fi facut parte din categoria acelora care au tinut inchis acest popor timp de patruzeci si cinci de ani. Cinism? Nesimtire? Cum s-o numi, oare, gestul de a murdari la nesfarsit fata tarii, al acestor oameni care prin propria vointa si-au dedicat prima parte a vietii lor in a "vietui" alaturi de Partidul Comunist Roman. Au stiut tot ce se intampla, au vazut cum se sufoca poporul roman, dar au preferat sa-si construiasca vietile, carierele. Au preferat sa linga si sa mearga mai departe. Ma intreb daca acesti monstri mai au amintiri. Daca au uitat. Daca pentru ei a uita o epoca in care au prosperat lingand, este ca si cum ai uita un vis urat, atunci lucrurile sunt clare. Iar cultura si constiinta civica a acestui popor amarat va face posibil faptul ca acesti domni comunisti sa-si incheie carierele politice cu o pensie grasa, in mijlocul familiilor imbogatite pe seama aceluiasi popor, pe care l-au "slujit cu abnegatie" (abnegatie... ce cuvant frumos, care altadata le flutura pe buze, si pe care acum l-au uitat subit!), si "inainte" si "dupa". Dar, vorba lui Vonegut jr.: "asa merg lucrurile!". Intr-un fel sau in altul ne-am impacat sa traim condusi de acesti domni monstruosi si cinici. Ceea ce ma mira, insa, este ca alta generatie, cea "asteptata" - cum ii spun unii, incepe sa le semene celor descrisi mai sus, pana la a fi identici cu acestia. Nu vorbesc despre tinerii parlamentari, care, dupa cum am vazut seamana cu sefii lor ca picaturile de apa. Inspaimantator este cum societatea civila, tinerii, pe care ii putem descrie in mare dupa gesturile celor care ii reprezinta, si pe care ii putem citi in ziare, sau vedea la televizor se pun cu o uluitoare usurinta in slujba unuia sau a altuia din puternicii zilei. Am crezut ca a fi lingau este apanajul unei anume categorii a neputintei sau a prostiei. M-am inselat. Dupa ce am citit intr-un ziar scris de tineri care, de obicei dau lectii de morala in scris si pe tv., ca d-l presedinte "l-a socat (pe doctorul Knosp, cel care l-a operat, la Viena - n.n.) cu povestirile sale de pe mare. Mi-a spus ca a condus o nava cat trei stadioane... Trebuie sa fi fost mai mare decat spitalul acesta!", dar si alte asa-numite "langues de velours", de la alegeri incoace, m-am gandit ca poate nu asta este generatia pe care o asteapta Romania, chiar daca acum, minunata generatie are, dupa cum am auzit, chiar propriul ei site. Din pacate cred ca nu putem vorbi de generatii distincte, ci de o continuare cat se poate de fireasca a vietii unei tari, cu destine amestecate: cele ale unor parinti traitori in comunism (cu spaimele, tradarile si lasitatile lor), cu ale copiilor lor, cu mostenirea aferenta. Faptul ca sunt isteti si educati (la urma urmei, si asta e o chestie de sansa) nu cred ca pot fi automat salvati. Va mai trece multa vreme pana cand va aparea "generatia asteptata". Cu cat societatea romaneasca nu va mai fi dispusa sa "contabilizeze" calitatile unei generatii anume, cu atat mai mult inseamna ca ne-am insanatosit ca popor. Ca a venit "generatia normala": cea in care rautatile si capra vecinului nu mai exista, care priveste viitorul ca pe o responsabilitate a tuturor generatiilor unui popor.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.