S-au implinit o suta de ani de la nasterea lui Beckett (13 aprile 1906). Unul dintre marii scriitori ai secolului XX, care au impus o noua perspectiva asupra literaturii. Dar si a modului de a intelege/ percepe/ analiza conditia umana.
Irlandez la obarsie, scolit la Trinity College, specializat in literatura franceza, adopta limba lui Voltaire si Racine ca pe un instrument de lucru. Conditia de marginal irlandez (ca si Oscar Wilde, despre care va scrie cateva extraordinare pagini, Yeats sau Joyce, care-i va fi si prieten, dincolo de toate sucelile care-i despart) ii va oferi sansa de a privi cu fervoare si luciditate framantarile istoriei. Si tot ce este legat de politica sau cultura. Pare ca nu-l intereseaza nimic chiar si atunci cand il intereseaza totul. Bilingvismul sau - va scrie cu infrigurare atat in engleza, cat si in franceza - si o viata traita la Paris il vor face sensibil la problemele de limbaj, mijloc de comunicare intr-o lume in care dialogul se surpa. Limbajul se reduce la semne, la cuvant. Care si el se surpa. Tacerea. Neantul. Primele trei secunde ale universului. "Stunde nul", ora zero, clipa de dupa explozia lumii, a comunicarii dintre oameni. Mereu va ramane ceva, si cand aparent nu mai este nimic. Nimic. Aparent. Eu. Tu. El, Ea. Noi-voi? Cine?
Multe piese radiofonice, productii de televiziune si un uluitor "Film" realizat cu Buster Keaton, da, acel actor cu fata impietrita din "Generalul". Beckett este angajat in timpul sau, in viata sa de artist. Nu vrea mai mult. Ii este de ajuns. Personaj introvertit, fugind de publicitate si de fascinatia vietii publice, scriitor laborios si extrem de riguros in arta sa literara. Debuteaza in 1931, cu un studiu de 80 de pagini despre Proust - relativ recent publicat si in limba romana -, dupa ce vizitase castelele de pe Valea Loarei cu bicicleta: ciclismul ca forma de cunoastere, cum va proceda peste un deceniu si Cioran. Calatoreste mult si se imparte intre Paris si Germania. Iar ca si Cioran, de care-l va lega o stransa prietenie si o reciproca admiratie. Unde energetismul debordat in scepticism al unuia va face casa buna cu disperarea tacuta si resemnata a celuilalt. Nu se poate face nimic, traim ca sa murim, fiintele ce suntem ca sa... nu stim bine ca sa ce.
Cam asa. Cam atat. Nu de asta este batut de un necunoscut la Paris. Un gest care-l va marca: de ce, nu a facut nimic, este absurd! Cu toate acestea, se inscrie in Rezistenta franceza. Lucreaza intens, publica, traieste discret, ce si-ar putea dori mai mult, nimic din ce este in jur nu pare de inteles. In 1950 scrie "In asteptarea lui Godot", piesa ce va deveni emblematica pentru intreaga sa opera, care este mult mai complexa si diversa decat ne putem inchipui. In 1953 are loc reprezentatia ei si urmeaza triumful. Care nu-l va coplesi si nici schimba. Faimosul copac din piesa regizata de David Esrig la Bucuresti a fost gandit si realizat, in versiunea de la premiera, de Giacometti. De altfel, nelinistile ce strabat piesele si prozele lui Beckett (teribilele "Textes pour rien" apar in 1950) sunt un pandant scriptural la formele angoasate tridimensional de prietenul sau elvetian. Insasi forma fizica a lui Beckett pare o improvizatie a lui Giacometti.
S-a batut multa moneda pe "absurdul" lui Beckett. Care absurd? Uitati-va pe afisele din orice taxi: unul este pentru bolnavii de cancer, altul pentru refugiati, se cere ajutor pentru orice si oricine. Nimic si nimeni nu este in siguranta. O spune intr-un interviu, publicat prin "Secolul 20". Revista. Nu mai avem colectia la indemana. Nici editia de la Univers, cu traducerea lui Abaluta si o prefata, scuze, precara, a lui Romul Munteanu. Ar merita Beckett o masiva reluare/ reeditare, o editie critica nu indraznim sa speram: nici macar Cehov-ul nu a fost dus pana la capat. Pacat. Suntem in Romania. Am citit si admirat "Sahalin" prin intermediul unui volum de la Cartea Rusa. Exemplar de la Sandu Vlad. De pe vremea cand facea la Cluj "anticariat". Am primit un telefon, zilele acestea, nu i-am raspuns. Nu ne-ar displace o lunga discutie despre Beckett cu Alexandru Vlad. Nu stim daca va mai fi posibil asa ceva.
Beckett in Romania. Mai mult teatru si o recunoastere solemn-academica. Beckett prozatorul, comentatorul de arta, Beckett traducatorul lui Breton si Eluard, dar si al lui Crevel si Apollinaire. Jocul cu cuvintele. Poate ar merita relansat. Cine, cum, nu stim, nu stiu. Exista la TVR 30 de secunde filmate cu Beckett. De Manase Radnev sau Ioan Grigorescu. Nu a vrut sa spuna nimic, dar a acceptat sa fie filmat. Tacerea lui spune tot, fara sa spuna nimic. Ar merita reluate aceste secvente si pentru o lume care se autosuspenda si autoanihileaza prin exces de retorica. Proza lui a fost mai putin frecventata decat dramaturgia lui care l-a impus international si i-a adus si un premiu Nobel, in 1969. Moare in 1989, in plina glorie pe care nu si-o asuma in nici un fel.
Samuel Beckett va fi comemorat intreg anul 2006. Poate vom mai avea ocazia sa revenim asupra fascinantei lui personalitati.