Magistratii Sectiei a II-a Penala a Tribunalului Bucuresti au decis ieri, amanarea, pentru data de 11 mai, a pronuntarii deciziei cu privire la cererea procurorilor Parchetului General de arestare preventiva a oamenilor de afaceri americani Phil Step
Magistratii Sectiei a II-a Penala a Tribunalului Bucuresti au decis ieri, amanarea, pentru data de 11 mai, a pronuntarii deciziei cu privire la cererea procurorilor Parchetului General de arestare preventiva a oamenilor de afaceri americani Phil Stephenson si Colin Hart, in dosarul Rompetrol. Cei doi cetateni americani s-au prezentat ieri, la Tribunal, in jurul orei 11.40, insotiti de aparatori. Hart a refuzat sa stea de vorba cu presa, afirmand doar ca nu are nici un comentariu de facut vizavi de ancheta sau de propunerea procurorilor. In schimb, Phil Stephenson a redeclarat, la sosirea in sediul Tribunalului, ca ancheta este una pur politica, mentionand insa ca nu crede ca aceasta natura politica a anchetei desfasurata de procurori s-a extins si asupra judecatorilor. Pe de alta parte, Stephenson a precizat doar ca are incredere ca finalitatea anchetei va fi una favorabila lor, pentru ca sunt nevinovati. Sedinta de judecata a inceput la ora 12.00, nu fara incidente neprevazute.
Stephenson audiat patru ore
Astfel, in ultimul moment judecatorul care trebuia initial sa judece cererea procurorilor a fost inlocuit, din cauza unor motive personale, de magistratul Liliana Ciuperca, schimbarea judecatorului fiind probabil si motivul amanarii cauzei. Sedinta a fost una desfasurata in spatele usilor inchise, nimeni, in afara de aparatori si translator neavand acces in sala. In jurul orei 15.50, din sala de sedinta au iesit aparatorii celor doi cetateni americani si au declarat presei ca, pana la acel moment, instanta l-a audiat pe Phil Stephenson. In acest sens, avocatii au mentionat ca acesta a raspuns la toate intrebarile adresate de catre partea adversa si de catre judecator. Pe de alta parte, avocatii au precizat ca au ridicat exceptii similare cu cele ridicate in cazul omului de afaceri Dinu Patriciu, acestea urmand a fi discutate odata cu fondul cauzei. Trei ore mai tarziu, in jurul orei 18.30, cei doi cetateni americani paraseau sala de sedinta, avocatii acestora informand ca instanta a amanat pronuntarea pentru data de 11 mai, la ora 14.00. Colin Hart a refuzat si la iesire sa dea vreo declaratie ziaristilor prezenti, spunand acelasi lucur, ca nu are nimic de comentat. Pe de alta parte, Phil Stephenson a spus doar ca au fost audiati, ca judecatorul a perceput pozitia lor si ca este sigur ca decizia va fi una corecta. Pe de alta parte, unul dintre aparatorii celor doi, maestrul Cristian Iordanescu, a declarat ca au depus noi inscrisuri in apararea clientilor sai si ca sedinta a decurs firesc.
Citati prin DHL
La termenul anterior, din data de 17 aprilie, judecatorii au decis amanarea cauzei, din lipsa de procedura. Mai exact, procurorii nu i-au citat pe cei doi cetateni americani pentru a se prezenta la Tribunal. La termenul de ieri, insa, cei doi cetateni americani au fost citati prin firma de curierat rapid DHL. Procurorii Parchetului instantei supreme au cerut, in 16 februarie, arestarea cetatenilor americani Philip Stephenson si Colin Hart pe motiv ca, incepand cu luna ianuarie, acestia s-ar fi sustras anchetei, plecand din Romania.
Initial, cererea de arestare a fost respinsa de magistratii Tribunalului Bucuresti, ca apoi, in recurs, sa se decida rejudecarea propunerii, din motive procedurale. Practic, Tribunalul Bucuresti a admis, in prima faza, exceptiile invocate de aparatorii celor doi oameni de afaceri referitoare la lipsa citarii corespunzatoare. Prin urmare, judecatorii au omis sa se pronunte pe fondul cauzei, adica pe admiterea sau respingerea cererii de arestare preventiva.
Procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au declarat recurs impotriva deciziei, acesta judecandu-se la Curtea de Apel Bucuresti. Magistratii CAB au stabilit, la fel ca si in cazul omului de afaceri Dinu Patriciu, ca decizia judecatorilor Tribunalului nu a vizat fondul cauzei, ci doar admiterea exceptiilor. In consecinta, dosarul a fost trimis la instanta inferioara spre rejudecare. De mentionat este faptul ca cei doi cetateni americani s-au prezentat la termenele anterioare, fara ca macar sa fie citati.
Acuzatiile procurorilor
Philip Stephenson este acuzat de complicitate la inselaciune cu consecinte deosebit de grave; vanzare pe seama societatii Rompetrol SA de actiuni despre care avea cunostinta ca sunt vadit inferioare valorilor efective, in scopul obtinerii, pentru sine sau pentru alte persoane, a unui folos, in paguba societatii; manipularea pietei de capital; spalare de bani; dezvaluire de informatii privilegiate; complicitate la delapidare cu consecinte deosebit de grave si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.
La randul sau, Richard Colin Hart este acuzat de complicitate la savarsirea infractiunii de vanzarea pe seama societatii Rompetrol SA de actiuni despre care avea cunostinta ca sunt vadit inferioare valorilor efective, in scopul obtinerii, pentru sine sau pentru alte persoane, a unui folos in paguba societatii; manipularea pietei de capital; spalare de bani; initierea sau constituirea unui grup infractional organizat in scopul spalarii sumelor de bani obtinute in urma savarsirii infractiunilor de pe piata de capital; dezvaluire de informatii privilegiate.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.