Romania pare o tara obosita, in pragul unei crize de nervi

Prozator de prima linie a literaturii ultimilor decenii, Eugen Uricaru are in palmaresul social si un mandat de presedinte al Uniunii Scriitorilor. Cum nimic nu e vesnic si nimic nu este unanim recunoscut, se implineste un an de cand Eugen Uricaru a fost inlaturat de la conducerea celebrei institutii scriitoricesti, as spune, cu furii construite meticulos si cu bucurii navalnice, zgomotoase. A fost tradat de unii si regretat de altii, a fost apoi pe rand invinuit si disculpat. In patru ani a facut lucruri foarte bune, si bineinteles, omeneste vorbind si unele discutabile. Din fericire, conducerea post-Eugen Uricaru, prin presedintele ales, Nicolae Manolescu, are meritul de-a fi pastrat tot ce a fost bun inainte, incercand, nu fara efort, sa redobandeasca pentru scriitor, parte dintr-un prestigiu pierdut, de care se bucura candva.
Amintesc de toate astea, la aproape un an de cand Eugen Uricaru s-a intors la ce stie sa faca foarte bine: sa-si scrie propria literatura. Ba mai mult, de curand i-a aparut romanul "Supunerea", care se anunta a fi una din cartile exceptionale din ultimul timp. Parafrazand, tot esecul spre bine.
Eugen Uricaru ramane un prozator important al ultimelor decenii, dincolo de semiesecul unor functii si amaraciunea unor intamplari.
Eugen Uricaru, ma bucur ca ai acceptat acest dialog, cu atat mai mult, cu cat de curand ai iesit pe piata literara cu o noua carte: "Supunerea". Este romanul cu care inchei ciclul despre lumea romaneasca moderna?
Fiind la randul tau un scriitor (nu cred ca o sa-mi cenzurezi parerea, daca spun ca esti o poeta reala, cu talent, informatie si sensibilitate sociala-fara aceste calitati nimeni nu poate fi un scriitor adevarat), o poeta a carei poezie imi place. Este momentul sa ma destainuiesc: sunt un foarte serios cititor de poezie.
Desi ma simt stanjenita de aceste laude pe care mi le aduci, trebuie sa recunosc ca ma bucura foarte mult. Totusi, te rog sa-mi raspunzi la intrebare.
Intelegi starea speciala prin care trec si eu ca toti scriitorii, atunci cand ti se publica o carte. E ca si cum ai fi construit un pod. Podul e gata, se vede, iar primul tren tocmai il traverseaza. Dar mai exista si situatia in care ai construit podul si nimeni nu trece peste el. Incercarea podului este fiecare lectura a cartii. Daca nu se prabuseste, atunci devine de nedaramat cu fiecare trecere, cu fiecare lectura. Asta este soarta cartilor. Acest roman "Supunerea", face si nu face parte dintr-un ciclu, un ciclu din care au aparut pana acum: "Vladia", "Stapanirea de sine", "Memoria", "Complotul", "Asteptandu-i pe invingatori". Face parte, fiindca acest ciclu este dedicat evolutiei lumii romanesti moderne, inteleasa prin existenta unor personaje aflate in dialog sau conflict cu Puterea, oricare ar fi ea. Toate aceste carti au si ceva in comun. Fie personaje care trec de la o carte la alta, fie mitologii care functioneaza ca un liant invizibil intre corpuri epice distincte.
Pe de alta parte, "Supunerea" nu face parte din ciclul amintit, fiindca este primul care trece din istoria moderna in istoria contemporana. Arcul de timp este intins la maximum: 1945-1989. Ba chiar mai mult, intra si in regatul tranzitiei, caruia ii suntem cu totii supusi. Am incercat sa privesc lucrurile nu cu manie, dar nici cu detasare. Pentru aceasta am avut nevoie de un substrat spiritual, substrat pe care se construieste o alcatuire epica destul de interesanta, cred eu, atat cat trebuie unui roman sa te "impinga" sa-l citesti pana la capat. Desi nu se face, imi ingadui sa spun ca "Supunerea" m-a prins atat de mult, incat am inceput sa lucrez la un alt roman, cu totul diferit de acesta, dar care dezvolta una din temele initiale, construita in jurul unui personaj drag mie, prezent si in <<Vladia>> si care a existat cu adevarat. L-am cunoscut in copilarie si m-a marcat emotional si intelectual. A venit momentul acestei carti ce a plutit ca un urias submarin in apele adanci ale mai multor carti ale mele si care acum trebuie sa iasa la suprafata.
Care va fi motivul epic al cartii?
Motivul epic al acestui roman va fi Tacerea. Nu se spune ca in fata marilor evenimente ramai mut? Oricum, aceasta carte este un mister pe care il descopar, il inteleg pe masura ce il definesc, adica il scriu. Ma simt dator sa-ti multumesc pentru intrebare.
Sunt scriitori ai momentului care afirma public, deschis, unii nu foarte tineri, ca, pana in '90, romanul romanesc nu a produs nimic de valoare si ca marile carti s-au scris numai in acesti ultimi ani.
Aceste afirmatii ating o zona de o sensibilitate si complexitate extrema. Cei care afirma ca literatura romana nu are valoare daca a fost scrisa si publicata inainte de 1990, fie ca sunt atinsi de hybris, pacat capital, crezand ca literatura romana incepe cu operele lor, cele scrise dupa '90, fie ca sunt datori unui mod de gandire eminamente totalitar, bolsevic, de marca autohtona. In cultura nu exista nici salturi, nici revolutii. Intotdeauna dictatorii au fost cei care au initiat asa zisele "revolutii" culturale, dar pana in prezent nu exista dovezi ca vreuna dintre ele ar fi reusit. Un popor intra in istorie si ramane in ea atata vreme cat produce cultura si asigura continuitatea acesteia. Continuitatea se face prin asimilare, prin asimilarea noului nu prin ignorarea trecutului, oricum ar arata acesta, bun sau ingrozitor. In cazul de fata a ignora trecutul inseamna sa ignori opere si experiente irepetabile. Mi se pare un fel prostesc de a-ti face loc intr-un troleibuz, aruncand din mers nu doar soferul dar si pasagerii. Troleibuzul literaturii este urias si are o particularitate: nimeni nu poate lua locul nimanui. Astfel de pareri, care de fapt incearca sa transfere in literatura moravuri politice, nu pot avea decat consecinte administrative, nicidecum literare. Administrativ poti lua o masura sa scoti din circulatie legala si pe Marin Preda, pe Eugen Barbu, pe Calinescu, pe Petru Dumitriu, poti manipula scoala si mass-media, tot prin masuri administrative, sa nu se mai scoata un cuvant despre cartile lui Augustin Buzura, George Balaita, Nicolae Breban, Zaharia Stancu, Constantin Toiu, Nicolae Velea, ca sa amintesc numai o parte din numele majore ale prozei romanesti. La aceste nume s-ar putea adauga cele ale generatiei mele, care in anii '70 a intrat in literatura nu tropaind, ci adaugand. Stefan Agopian, Gabriela Adamesteanu, Bujor Nedelcovici, Gheorghe Schwartz, Mihai Sin, Adriana Bittel, Tudor Dumitru Savu si inca multi altii care au scris si au publicat literatura romana de buna calitate, proza care intra in substanta culturii romanesti, care a asigurat continuitatea, atat de necesara vietii istorice a unui popor.
Multi intelectuali sunt sarcastici si nemilosi cu trecutul. Este un lucru de neinteles.
Ceea ce este uimitor se afla in amanuntul ca, intr-o lume in care se cauta libertatea, exista intelectuali care vor sa impuna propria lor imagine nu prin comparatie, ci prin excludere. M-a siderat o afirmatie a unui preopinent intr-o discutie despre "canonul literar". "Nu-l citesc pe Nichita Stanescu pentru ca nu ma intereseaza, e depasit. Are ceva din "Biblia hazlie" a lui Iaroslavski, marele teoretician al ateismului bolsevic de masa, care te invata cum sa combati Scripturile fara sa le citesti, pentru ca, oricum, in epoca erau interzise. In general, multe dintre "bufeurile" grupurilor emergente au un iz proletcultist. Sau poate e doar o gandire pragmatica. Asa a gandit si A. Toma, crezand ca functia creeaza opera, iar ideologia tine loc de talent.
Ce vremuri sinistre!
Eugen Uricaru, are romanul o varsta a lui? Spre senectute scriitorul isi "rateaza" cartile?
Nu stiu. Doar banuiesc. Relatia intre genul literar si varsta autorilor tine de cultura almanahurilor. Totusi se poate face o statistica al carei rezultat este dinainte stiut. Se pare ca asta este soarta statisticilor, sa spuna documentat ceea ce toata lumea banuieste. Poezia este un fruct al tineretii. Proza este un produs al maturitatii, dramaturgia apanajul senectutii. Bineinteles ca exista o droaie de exceptii care nu sunt luate in seama. Folosind o gandire romantica putem spune ca poezia are nevoie de talent si ingenuitate, proza de talent si capacitate de organizare, iar dramaturgia de talent si o indelunga experienta de viata. Ce legatura au talentul si celelalte calitati cu varsta, nu stiu si nici nu cred ca exista vreuna. De fapt nici nu exista varsta in literatura. De cand te incumeti sa scrii, intri in concurenta cu toti cei care au scris literatura, inclusiv cu tine insuti. A aduce noutate in literatura nu este apanajul celor nou veniti, cum nici valoarea nu tine de vechimea pe care o ai in lumea literara. Povestea cu "tinerii scriitori" este lansata pe piata cand "batranii scriitori" incurca afacerile Puterii, oricare ar fi aceasta. Exista doar SCRIITORI, fara nici un alt adjectiv de varsta, iar acesti scriitori exista in masura in care scriu literatura, sunt publicati si sunt cititi. De aici se vede ca sunt un grup foarte vulnerabil. Dar cred ca am divagat. Succesul, asemenea ratarii se poate produce la orice varsta daca sunt conditiile indeplinite. Cea mai frumoasa carte a lui Kawabata a fost scrisa de el pe cand avea 83 de ani, iar Alain Fournier a scris unul dintre cele mai reusite romane ale literaturii franceze la douazeci si ceva de ani. Romanele se "rateaza" mai intotdeauna, dar la o varsta mai inaintata te bucuri de mai putina ingaduinta, nu mai ai cum sa promiti. Exact asa se intampla si la concedieri.
Sa intram putin in biografia ta. Ce ai lasat parasind Moldova natala? Ce ai gasit in Clujul de adoptie, universitar? Dar in Bucurestiul ultimilor ani?
Nu as vrea sa exagerez, dar plecand din Moldova am lasat totul. Am plecat si am inceput o cu totul alta viata. Liceul Militar, scoala cu care ma mandresc, a insemnat o schimbare nu doar brusca, ci si totala a existentei mele. Am lasat o lume in care eram inconjurat de carti, pentru o alta, colectivista, cu viata in comun si sentimente de camaraderie, de spirit de corp - cum se mai spune - inconjurat in continuare de carti, dar nu dintre acelea pe care le alegeam eu, ci dintre acelea care ma alegeau ele pe mine. Cea mai buna si mai plina de surprize (pozitive) biblioteca pe care am intalnit-o a fost biblioteca Liceului Militar de la Campulung Moldovenesc. Apoi, sedintele de trageri, plantoanele, condusul camionului pe aeroportul din Sadova, mancarea gatita de la micul dejun, semn de zi grea, aventurile, arestul, plimbarile pe centru, filmele de duminica, toate la un loc nu semanau in nici un fel cu viata de pana atunci si nici cu cea care urma sa vina. Inchipuieste-ti, ca in aprilie 1964 am ascultat o conferinta in care un colonel ne vorbea cu accent rusesc despre jaful Sovrom-urilor. Invatam engleza cu o englezoaica si faceam gimnastica la aparate. Acolo, in dormitorul comun cu alti 32 de colegi am invatat sa nu dau doi bani pe regionalism si sa pretuiesc regiunile, fiecare cu bunul si mai putin bunul lui specific, dar toate avand ceva in comun, ceva care este mai puternic decat orice diferenta specifica.
Dupa un scurt si aparent neinsemnat interludiu bucurestean am ajuns la "Literele" din Cluj unde iarasi s-a schimbat totul. Am gasit in locul camarazilor, prietenii de-o viata, unii au trecut la cele vesnice, dar pentru mine sunt pe undeva prin cartier, prietenii cu care am facut Echinox-ul. Pana la urma Clujul, Ardealul, au fost proba practicii, a constructiei, a duratei. N-as putea spune ca este un oras prietenos, dar este indeajuns de intelept sa nu-ti puna piedici. Ceva s-a intamplat intre timp, dupa 1989. S-a produs un fenomen de autoizolare pe criterii etnice, urmat de un curent destul de puternic (mai ales in zona burgheziei in devenire) regionalist.
Care ar fi cauza?
Probabil ca oamenii cauta vinovati pentru propriile esecuri si, ca de obicei acestia sunt intotdeauna altii, nu ei. Am auzit destul de des ca guvernarea e proasta nu din cauza lipsei de profesionalism, ci pentru ca se afla la Bucuresti. E un gand bolnav sa crezi ca locul nasterii sau originea etnica sunt automat polite de asigurare impotriva prostiei sau iti garanteaza intr-un fel bunastarea sau fericirea.
Dar Bucurestiul?
Bucurestii sunt un fel de malaxor de identitati si caractere. Nu are nici o legatura cu asa-zisele orase tentaculare ori megalopolisurile de aiurea, este o aglomerare de cartiere, iar in fiecare cartier se afla cateva sate. Spiritul este provincial, viata trepidanta. Traind in toate marile provincii istorice am avut posibilitatea sa inteleg cum sunt romanii. Romanii sunt la fel peste tot, in schimb le place foarte mult sa se imagineze diferiti pe calea cea mai usoara, aceea oferita de oportunitatile momentane. De cele mai multe ori acestea nu sunt decat niste pacaleli, puse la cale de istoria altora.
Dupa aceasta scurta calatorie prin Romania desfatarilor culturale si a mentalitatilor etnice sa revenim la literatura.
Care sunt indreptarile si stricaciunile (re)simtite in viata noastra literara de azi?
La capitolul "indreptari" pot sa trec descentralizarea, existenta alternativelor, multimea editurilor si un anume spirit de grup cladit nu doar pe interese comune si personale. La "stricaciuni", incapacitatea de a intelege realitatea economica, starea materiala precara, pierderea publicului, o imagine gresita despre locul scriitorului in societate si, mai cu seama, senzatia ca esti pe cale sa pierzi trenul si din aceasta cauza te urci in graba in vagonul care trece, chiar daca destinatia lui este cu totul aiurea.
Cat de mult iti lipseste Uniunea Scriitorilor pe care ai "pastorit-o" niste ani si, in care ai pus temelia unor lucruri benefice pentru breasla?
Uniunea Scriitorilor este organizatia membrilor ei si va exista atata timp cat va sti sa apere si sa dezvolte libertatile, drepturile si avantajele acestora. In mandatul meu am initiat legi care acum sunt in vigoare (indemnizatia de merit si indemnizatia compensatorie a pensionarilor), am terminat construirea hotelului, am modernizat Casa de la Neptun si cea de la Sovata, am infiintat Festivalul International de Literatura de la Neptun care a facut posibila intalnirea scriitorilor romani cu mari nume ale literaturii mondiale, am infiintat doua reviste specializate si am gasit solutia de functionare normala a editurii Cartea Romaneasca.
Crezi ca toate astea vor fi tinute minte?
Nu ma amagesc ca vor fi tinute minte. Important este ca ele exista. Proiectul inceput de Laurentiu Ulici a fost continuat, imbogatit si dus pana la capat. Orice lucru dus la bun sfarsit nu poate decat sa te bucure si nu are cum sa-ti lipseasca. Imi lipseste in schimb, timpul pe care l-am cheltuit, nu l-am risipit, pentru alte lucruri decat pentru cartile mele. Cartile nescrise te pot imbolnavi. Acum ma stradui sa ma impac cu mine si mai ales cu cartile din minte.
Ce inseamna a exista in Romania de azi, indiferent daca esti om de cultura sau simplu cetatean?
A fi in Romania de azi inseamna sa suporti agresiunea unor probleme care nu te privesc decat aproximativ si sa incerci sa descoperi solutii la problemele tale, atat de ocultate de scandalurile zilnice, incat de cele mai multe ori nici nu stii care sunt ele, suporti doar consecintele. De obicei statele aflate in criza sunt impinse in conflicte externe. Romania de astazi, in contextul sau geopolitic nu are cum sa identifice o asemenea solutie, de aceea se intrevede un serios conflict intern, o cearta intre generatii, intre grupuri sociale, intre grupurile economice si cele de presiune politica. Cu doua milioane de oameni muncind in strainatate, Romania pare o tara obosita, tracasata, in pragul unei crize de nervi, care schimba neintrerupt canalele la televizor, furioasa ca i s-a furat ceva ce nu a produs inca.
Este politica un domeniu in care scriitorul vadeste amatorism?
Scriitorii dedicati talentului lor nu pot sa fie politicieni activi, reali. Ei pot sa fie eventual comentatori, daca ii asculta cineva, pot sa faca observatii inteligente si chiar sa anticipeze unele evenimente. Diferenta intre un scriitor si un politician este asemanatoare cu diferenta intre un sofer care conduce efectiv un automobil si ocupantul scaunului de alaturi. Soferul are responsabilitatea ajungerii la destinatie cu pasagerii teferi, in vreme ce coechipierul sau isi poate exersa talentul de observator al evenimentelor rutiere fara nici un risc si fara nici o obligatie.
Nu uita ca soferul te poate omori, provocand un accident de masina.
Singurul lucru periculos este acela ca pasagerul il poate enerva pe sofer, dandu-i sfaturi ori atragandu-i atentia la erorile minore pe care le comite. Interesant este faptul ca unii politicieni isi inscriu in cartea de vizita titulatura de "Scriitor". Cazul invers nu l-am intalnit inca. A fost o perioada lunga in istoria Romaniei cand scriitorii erau atrasi in politica din cauza notorietatii numelui, notorietatea fiind in politica o arma extrem de eficienta. Daca tinem cont de scaderea continua a numarului de cititori, intrarea in politica nu se mai poate face pe baza renumelui de scriitor. Exista solutii alternative, devin jurnalisti, teleasti ori astrologi.
Si totusi au fost niste momente in care scriitorii au devenit si politicieni.
Singurul moment istoric in care scriitorii au facut succes politic a fost perioada de trezire nationala a Revolutiei din 1848 si cateva decenii dupa aceea. A fost o perioada romantica. Astazi romantismul este considerat contraproductiv. Chiar si este.
Literatura nu-i aduce venituri decente scriitorului, ba mai mult parca ii adanceste precaritatea materiala, daca vrea sa se ocupe numai de cartile pe care le scrie.
Banii... Dupa cum se spune, ei nu aduc fericirea, dar o fac posibila. Scriitorul roman de astazi nu poate face bani din scris. Poate numai daca publica sub pseudonim. Dar banii sunt importanti pentru ca nu suntem fapturi eterice, chiar daca ne place sa credem. Dreptul de autor, cel adevarat, reprezinta pana la 10 la suta din pretul de coperta al unei lucrari. Asta in cazurile fericite si nu neaparat in Romania. Cand se va fi rezolvat si problema distributiei cartii pe intreg teritoriul national, ne vom afla in realitatea cererii de carte; deci si in realitatea financiara a comertului cu cartea. Si tot atunci se va indeparta si primejdia disolutiei culturii unitare romanesti pentru ca ea este intretinuta numai prin circulatia cartii. O circulatie buna a cartii asigura o corecta informare culturala, o corecta asezare a valorilor si o corecta cunoastere si folosire a limbii. Revenind la bani, cred ca scriitorul, in general, ii castiga greu si ii cheltuie repede. Interesant este faptul ca pe baza unui grup relativ restrans de autori, traducatori si, in ultima vreme, cititori, s-a cladit o industrie editoriala serioasa. Este un lucru bun. Asteptam rezultatele.
Esti multumit de ambitiile si proiectele literare pe care le-ai dus la bun sfarsit?
Avand in vedere ca in acest moment stau "la rand" patru carti nescrise, dar imaginate, clare ca proiect, raspunsul este NU. Grav este faptul ca deja simt criza de timp. Dar asta e problema mea, numai a mea. In ceea ce priveste ambitiile literare, e mai bine sa nu le ai, numai asa s-ar putea sa ai cateva surprize placute in viata. Am avut una de acest fel cand, in tren, cineva mi-a facut o intreaga teorie sociala pornind de la o carte pe care o citea, mustrandu-ma ca noi, tinerii de astazi (pe atunci eram inca tanar), habar nu avem de ce s-a intamplat si se intampla in tara asta etc., etc. In mana avea o carte de-a mea. Niciodata nu a aflat cine eram. Oricum nu aratam si nu reprezentam ceva convenabil.
Sa presupunem ca literatura este o oglinda in care ne privim deseori chipul imbatranit si transpirat de atata tranzitie. Ce vedem: blazare, resemnare, un orizont cetos?
Dupa parerea mea, s-ar putea foarte bine sa ma aflu in eroare. Literatura este o proiectie mentala a lumii luata in posesia noastra pe cai emotionale. Ea, literatura nu este cu nimic mai putin reala decat lumea inconjuratoare care, la urma urmei, este cunoscuta tot prin mijloace subiective, chiar daca senzatiile sunt ordonate rational si deductiv. Literatura este o prelungire a realitatii, dar nu este realitate. In compensatie, literatura poate modifica realitatea, vezi "Suferintele tanarului Werther" si epidemia de sinucideri sau literatura trubadurilor si a truverilor care a generat un sentiment uman necunoscut pana atunci-iubirea ca dor.
Eugen Uricaru, ai avut cu adevarat ceva impotriva Cenaclului "Euridice"? De ce crede Marin Mincu asta? Te-as ruga sa lamuresti aceasta acuza.
Draga Iolanda, Cenaclul de la Uniunea Scriitorilor a fost inventat de Sorin Rosca Stanescu, din nostalgie si de mine, din naivitate. Credeam ca el va putea aduce langa Uniunea Scriitorilor mai usor si mai repede pe cei ce scriu literatura, debutanti sau prin preajma. Nici o clipa nu m-am gandit, n-am actionat cumva impotriva afirmarii tinerilor ca scriitori. Eu ma gandeam la literatura, altcineva se gandea la institutie. Cat priveste "curentul" licentios, nu ma intereseaza. Eu cred ca intr-o pagina de literatura poate fi folosit orice cuvant, cu conditia sa fie necesar. Nu poti fabrica texte in jurul unui cuvant nerusinat. Poti crea literatura folosind si cuvinte nerusinate, daca ele sunt chemate in pagina. A prezenta acest tip de texte ca pe o noutate, o "revolutie" in literatura romana este ca si cum te-ai prezenta drept descoperitorul apei calde. Aceasta criza de crestere a fost depasita inca de la inceputul secolului al XX-lea. Nu pot sa fiu inamicul nimanui, cand e vorba de literatura. Pot sa am alte gusturi, alte pareri. Din aceasta divergenta de opinie, privind rostul cuvintelor, m-am ales cu un proces penal. Atunci a fost pentru prima data cand m-am intrebat daca nu cumva am gresit lumea in care inca mai traiesc. Dupa ce am citit un articol extrem de violent al unei tinere poete la adresa mea, am inteles ca m-am pacalit. Preopinentii nu voiau decat sa se diferentieze si sa atraga atentia. Erau ca ilegalistii de pe vremuri care se ascundeau si nimeni nu-i cauta. Este un banc-doar atat. Eu cred ca exista noi autori de un real talent si o serioasa cultura-ma gandesc la Florina Ilis sau la Dan Lungu-scriitori cu mare viitor literar, asa ca sunt in asteptarea unei generatii importante de scriitori, o generatie care va asigura continuitatea literaturii romane, cu alte glasuri si cu alte straie, inchizand parantezele tranzitiei.
Speculatiile sunt intotdeauna politica si atunci cand sunt gratuite.
Polemicile dintre scriitori trebuie sa uite de barda fluturata nervos deasupra capului? Trebuie sa existe acea minima si respectuoasa cordialitate?
Polemicile trebuie sa fie in primul rand necesare. In al doilea rand, adjectivul nu tine loc de argument. In al treilea rand, tinta adevarata a unei polemici nu este adversarul. Este cititorul, el trebuie convins de adevarul polemistului. Din cate stiu, literatura romana nu adaposteste spiritul polemicii. Mai degraba pe cel al pamfletului, care este stingher, in sensul singularitatii, nu al timiditatii, iar prin natura sa monologul. Chiar daca cititorul roman nu are nici un fel de educatie a polemicii si nici rabdarea de a afla adevarul. Injuratura este cultivata ca porumbul sau cartofii, pe spatii largi si, asemeni lor, tine de foame. O cultura care pune pamfletul in locul polemicii si nu are rabdare sa afle adevarul, da dovada de pasiuni juvenile, polemica fiind semnul maturitatii, a unei culturi care creste nu doar se alcatuieste. Imi doresc o polemica in jurul "Scrisorii lui Neacsu", cred ca ar fi foarte dureroasa.
Te consideri un scriitor european?
Nadajduiesc sa vina o vreme cand cititorii romani se vor apropia de o carte originala cu acelasi interes cu care trateaza o traducere. Deocamdata au succes doar cartile romanesti care seamana cu traducerile. Poti sa fii scriitor european in masura in care gasesti cumpana intre interesul local si marile teme ale culturii europene.
Ai carti traduse in cateva limbi.
Am carti traduse in sapte limbi (inclusiv in ruseste), ca sa fiu pe placul unora, dar asta nu inseamna ca s-a tradus ce am vrut eu. S-a tradus ce a vrut editorul la sugestia traducatorului. Oricum, tirajul total al traducerilor din cartile mele intrece cu mult tirajul cartilor mele publicate in tara. Ma face asta un scriitor european?
Nu pot sa-ti raspund la intrebare.
Nu cred, nu cred deloc. Scriitorii romani vor fi europeni cand cultura romana va fi integrata circuitului european de valori. Problema este ca nu va veni nimeni sa ne descopere ce valorosi suntem. Trebuie sa stim sa oferim, sa atragem, trebuie sa intram pe piata culturala europeana. dar nu pe strazi laturalnice. Numai deschizand "magazine" pe "Strada Mare". Daca vom reusi sa vindem cultura romana, vom avea confirmarea ca are valoare.
Ce a pierdut fara putinta de regasire, literatura acestui inceput de secol?
Farmecul discret al povestirii si placerea lecturii. De fapt au disparut cititorii care sa se bucure de asa ceva.

---

Despre autor: