Rusia a respins infiintarea unei euro-regiuni a Marii Negre in cadrul Conferintei internationale privind cooperarea inter-regionala in regiunea Marii Negre, desfasurata in cursul zilei de ieri la Constanta. "Rusia nu a participat la pregatirea docume
Rusia a respins infiintarea unei euro-regiuni a Marii Negre in cadrul Conferintei internationale privind cooperarea inter-regionala in regiunea Marii Negre, desfasurata in cursul zilei de ieri la Constanta. "Rusia nu a participat la pregatirea documentului si nu se considera obligata de aceasta declaratie", a declarat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova Vladimir Lebedenko referindu-se la declaratia politica comuna care ar fi trebuit sa lanseze noua euro-regiune. Documentul, lipsit de sustinerea Rusiei, declara initiativa crearii unei euroregiuni a Marii Negre "in conformitate cu interesele exprimate de Congresul Puterilor Locale si Regionale in Europa si al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei de a promova cooperarea la nivel local si regional", "luand act de diferitele initiative din regiunea Marii Negre si intelegand sa continue cooperarea cu institutiile deja existente in vederea asigurarii ca scopurile si actiunile euroregiunii Marii Negre sunt complementare gamei de instrumente, programe si initiative de natura sa consolideze cooperarea regionala". Declaratia angajeaza, totodata, participantii sa sprijine o continuare a Conferintei Internationale asupra Cooperarii Inter-regionale in Bazinul Marii Negre in vederea sustinerii procesului de pregatire a lansarii euroregiunii Marii Negre.
Ratarea MAE
Initiativa isi propune stimularea cooperarii intra-regionale in zona bazinului pontic, intarirea componentei democratiei locale, dezvoltarea economica, consolidarea solidaritatii sociale si armoniei inter-etnice, precum si o mai buna utilizare a resurselor intra-regionale si stimularea cooperarii de tip asimetric intre statele riverane la Marea Neagra, membre si viitoare state membre ale UE sau in relatii de cooperare cu UE. Insa in lipsa sprijinului Rusiei - cel mai puternic stat riveran al Marii Negre - este foarte putin probabil ca aceasta euro-regiune sa devina functionala.
Conferinta a fost organizata de Ministerul roman al Afacerilor Externe impreuna cu Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa, organism consultativ al Consiliului Europei. Evenimentul se desfasoara sub egida presedintiei romane a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, reunind reprezentanti ai autoritatilor locale si regionale din statele din regiunea extinsa a Marii Negre - Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina. Euroregiunea Marii Negre reprezinta cea de-a doua asemenea initiativa a Consiliului Europei, dupa infiintarea unei structuri similare la Marea Adriatica la inceputul anului 2006.
Nevoia de cooperare
Prezent la Constanta, presedintele Traian Basescu a subliniat importanta crearii unui climat de cooperare in zona Marii Negre, preferand sa nu insiste asupra riscurilor si amenintarilor din regiune, dar nici a obiectiilor Moscovei la adresa proiectului. "Conflictele inghetate, traficul ilegal de persoane, traficul ilegal de armament se vor simti mult mai putin confortabil daca oamenii, comunitatile din jurul Marii Negre vor coopera, daca in zona se va crea un climat de prietenie", a punctat seful statului in deschidere, pledand pentru o "structura regionala, care sa poata distribui democratie si bunastare" in regiune. "O euroregiune a Marii Negre nu va face decat sa ne cunoastem mai bine, sa ne respectam si sa vedem unde ni se intalnesc interesele", a continuat presedintele Basescu, precizand ca eficacitatea initiativei - care va beneficia, de altfel, de sprijinul politic si financiar "fara rezerve" al statului, Consiliul Europei fiind dispus sa-si puna la dispozitie doar expertiza, potrivit declaratiilor secretarului general Terry Davis - depinde de existenta unor standarde comune in privinta democratiei, descentralizarii si a procesului decizional la nivel local. Presedintele a salutat prezenta delegatiilor din statele riverane, demonstrativa pentru faptul ca initiativa "are sansa sa devina un forum viu, activ, o structura regionala care sa poata sa distribuie democratie si, de ce nu, bunastare".
Ungureanu - contrat de Moscova
Argumentul, dar si tonul optimist al discursului prezidential au fost reluate de ministrul de Externe, Mihai Razvan Ungureanu apreciind ca initiativa CLRAE intervine intr-un moment potrivit al evolutiei istorice a regiunii, acoperind "un palier pe care initiativele inter-guvernamentale existente nu actioneaza complet". "Prezenta la aceasta conferinta a reprezentantilor guvernelor tuturor statelor vizate de aceasta initiativa demonstreaza ca proiectul euroregiunii se inscrie intr-o viziune comuna de cooperare la Marea Neagra", a adaugat ministrul Ungureanu, interpretand aceasta drept "un mesaj de sustinere" a proiectului. Argumentul partii romane a fost umbrit, insa, de interventia reprezentantului Moscovei la lucrari. "Inca vorbim de idei, care, desigur, sunt frumoase, interesante, insa este prematur ca autoritatile sa isi asume un angajament in aceasta faza", a comentat reprezentantul Rusiei, Vladimir Lebedenko, recomandand "prudenta" in abordarea initiativei. "Trebuie sa evitam dublarea eforturilor", a detaliat delegatul rus, avertizand ca "multe alte initiative au ramas la nivel de intentie". "Ideilor ar trebui sa li se ofere sansa de a deveni realitate", a replicat ministrul Ungureanu, motivand ca, desi "uneori, exista impresia ca unele initiative s-ar suprapune, nu este cazul euroregiunii Marii Negre". Ministrul a precizat, totodata, ca euroregiunea reprezinta, de altfel, unicul proiect la Marea Neagra care beneficiaza de sprijinul Consiliului Europei. In replica la declaratiile rusesti, secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis, a afirmat, ieri, cu ocazia unei intrevederi cu presa, ca euroregiunea Marii Negre nu presupune obligativitate, ci, dimpotriva, functioneaza pe baza de voluntariat. Mai mult, presedintele Congresului Puterilor Locale si Regionale, Giovanni di Stasi, a apreciat ca, in pofida luarii de pozitie a reprezentantului MAE de la Moscova la discutii, partea rusa este, in esenta, dispusa sa coopereze in cadrul proiectului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.