Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu a fost inaltat, sambata, la rangul de mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, in cadrul unei ceremonii la care au asistat peste zece mii de persoane, dar si presedintele Traian Basescu, seful Camerei
Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu a fost inaltat, sambata, la rangul de mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, in cadrul unei ceremonii la care au asistat peste zece mii de persoane, dar si presedintele Traian Basescu, seful Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, si fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu. Programul manifestarilor a inceput vineri, la ora 17.00, cand la Cluj-Napoca a fost adusa icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria de la Manastirea Nicula, la care cei peste 10.000 de credinciosi participanti la eveniment au putut sa se inchine. Programul a continuat cu procesiunea inconjurarii Catedralei Ortodoxe si slujba Vecerniei Mari, pe podiumul special instalat in fata Catedralei. Dupa Vecernie, icoana a fost expusa in biserica pentru inchinare, pana sambata, la ora 6.00.
Invesmantat
in mantia mitropolitana
Ceremonia de inaltare a IPS Bartolomeu la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului a inceput sambata la ora 10.00, cand a fost oficiata Sfanta Liturghie, urmata de cuvantarea Patriarhului Teoctist si a noului Mitropolit. In cadrul ceremoniei a fost citit decretul prezidential de recunoastere a functiei si Gramata patriarhala prin care IPS Bartolomeu a fost ridicat la rangul de mitropolit in urma hotararii Sfantului Sinod, din noiembrie 2005, prin care s-a infiintat noua Mitropolie de la Cluj. Slujba a fost oficiata in aer liber de un sobor de episcopi, in frunte cu Inalt Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in fata Catedralei Mitropolitane, din piata Avram Iancu. IPS Bartolomeu a fost invesmantat in mantia mitropolitana si a primit toiagul pastoral al Mitropoliei, precum si o icoana a Bunei Vestiri, lucrata de maicutele de la Tiganesti, din partea Patriarhului Teoctist.
La ceremonie au participat pe langa oficialitatile laice, si membrii Sfantului Sinod, dar a absentat Laurentiu Streza, Mitropolit al Ardealului si Arhiepiscop al Sibiului.
"Pilon
de ortodoxie important"
Presedintele Traian Basescu, prezent la manifestarile de la Cluj-Napoca, a tinut sa precizeze ca "asezarea unui pilon de ortodoxie de cel mai inalt rang in capitala Ardealului este importanta". Pe de alta parte, seful statului a declarat ca momentul infiintarii Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului inseamna "istorie", apreciind ca "impartirea" era necesara pentru o mai buna administrare. "Au fost discutii ca ar fi o fragmentare a Bisericii Ortodoxe Romane aparitia acestei noi mitropolii. Este gresit - si caile ferate sunt impartite pe regionale, si drumurile sunt impartite pe regionale, si Biserica Ortodoxa este impartita pe mitropolii, pentru a fi mai bine administrata si pentru ca stalpii ei sa fie mai aproape de oameni, mai aproape de ortodocsi", a afirmat presedintele Basescu. Totodata, seful statului a tinut sa multumeasca Bisericii pentru ceea ce face pentru unitatea tarii.
Hotararea Sfantului Sinod
In luna noiembrie 2005, Sfantul Sinod a hotarat reorganizarea Mitropoliei Ardealului, din motive pastoral-misionare, in Mitropolia Sibiului si Covasnei-Harghitei, cu resedinta in municipiul Sibiu, si Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, cu resedinta in municipiul Cluj-Napoca. Apoi, Sfantul Sinod, reunit in zilele de 17 si 18 ianuarie, a hotarat mentinerea statutara a Mitropoliei Ardealului, avand sediul la Sibiu, precum si titulatura nou-infiintatei Mitropolii din Transilvania, respectiv Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, cu sediul la Cluj-Napoca.
Noua Mitropolie ocupa locul al patrulea in dipticele Bisericii Ortodoxe Romane, dupa Mitropolia Ardealului. Potrivit ierarhiei mitropoliilor, primul loc este ocupat de Mitropolia Munteniei si Dobrogei, iar urmatorul de Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Din punct de vedere administrativ noua mitropolie cuprinde Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, Arhiepiscopia Alba Iuliei, Episcopia Maramuresului si Satmarului si Episcopia Oradei, in total cele patru eparhii ortodoxe cuprinzand opt judete: Cluj, Bistrita Nasaud, Alba, Mures, Maramures, Satu Mare, Bihor si Salaj. (M.V.R.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.