Bergman la Cinemateca

Nu stim a cui a fost initiativa, dar s-a dovedit binevenita si plina de arome intelectual-artistice de cea mai buna calitate: intre 13 si 20 martie au rulat, "en suivie"- de ce sa nu ne "francofonim" si noi putin in aceste intense zile de "francofoneala"... - nu mai putin de sapte filme apartinand unuia dintre cele mai importante figuri ale cinematografiei mondiale din ultimele decenii.
Numele lui este Ingmar Bergman. Regizor suedez de notorietate internationala, cumva contrazicand pe E.S. Ambasadorul Suediei, care a deschis "en fanfare" seara de gala, apreciind, printre altele ca internationalul regizor are intamplator cetatenia suedeza. Fara sa aducem atingeri formularii elegant-diplomatice alese de distinsul preopinent, putem spune apasat, de aici din coltul vestic al Balcanilor, ca Ingmar Bergman este profund suedez/ nordic prin tot ce a facut pana sa atinga gradul de universalitate al profundului sau mesaj filozofico-estetic. Sa enumeram rapid cele sapte pelicule, inainte de a nu ne pierde in cine stie ce hatisuri analitice. Programat sub auspiciile Cinematecii Romane si ale Institutului Suedez/ Ambasada Suediei, ciclul a debutat cu "Sonata de toamna", o productie din 1978, in care a aparut si multiubita actrita Ingrid Bergman, aflata la ultimul ei rol. Teribila coincidenta suferintei si a mortii, atat in film, cat si in realitatea cea de toate zilele. Nu mai amintim de toate premiile obtinute de filmele din aceasta retrospectiva, pomenim doar de succesul obtinut de Ingrid Bergman cu acest prilej: incununare a unei prodigioase cariere artistice si a unei remarcabile prezente umane. Liv Ullman, una dintre preferatele regizorului, va aparea si in cel de-al doilea film prezentat, o pelicula din 1968, faimoasa "Ora lupului". Trama unei drame cu accente tragice, ca si toate peliculele acestui profund intelectual, care, prin toate filmele sale propune teme de meditatie si avanseaza interogatii multiple. Exista Dumnezeu si dreapta credinta in aceasta lume? De ce ne nastem si pentru ce traim, cum traim si sfarsim in aceste lumi unde nu mai e nimic de descoperit si totul pare stiut/ explicat/ consumat dinainte? Timpul ca personaj dominant - teribile simbolistica ceasurilor si ticaitul lor ce strabat filmele acestui suedez/ nordic, unde nelinistile si angoasele solitudinii lui Kierkegaard se conjuga cu proiectiile/ ratacirile unui ego nelinistit, percepute prin cautarile unor Freud si Jung. Toate filmele lui Bergman nu te lasa sa fii indiferent. Toate filmele lui Bergman ne obliga sa refacem trasee existentiale proprii legate de desfasurarile narative, de multe ori minimale, consumate pe ecran. Toate filmele lui Bergman sunt profunde si grave analize ale existentei si existentialului. "Scene dintr-o casatorie" (1973), "O pasiune" (1969) si "Strigate si soapte" (1972), filme in alb negru, dar si color - aici Bergman este iar la inaltime, paleta coloristica, nuantele multiple si folosirea maiastra a clar-obscurului fac din fiecare cadru, tablouri vii, demne de marea scoala clasica olandeza - aglutineaza repetatele obsesii ale regizorului. Liv Ullman, Bibi Anderson si Ingrid Thulin, actrite de mare clasa, aduc o nota de sensibilitate, duiosie si tandrete cehoviana, chiar si acolo unde "Strigat"-ul disperarii lui Munch face ravagii. Lectia de discretie si demnitate a nordicilor in fata marilor enigme ale vietii, dragostei si mortii. Exista ceva tulbure, o anume neliniste, mereu, tot timpul, sub norii amenintatori, in peisejele mohorate si cvasi-sterpe, in ordinea si severitatea lumii protestante, dar si prin aportul unei clime aspre. Soarele e putin prezent, ca un copil plapand, asa cum se consuma el si in "Fragii salbatici" (1957), revazut de noi a multa oara cu aceleasi satisfactii, dar si noi perspective autobiografice. Timpul se scurge nu doar printre personajele filmului, ci si prin propria perspectiva asupra lui. Ne-ar fi facut placere sa avem la indemana o lunga lectura cinematografica a lui Proust intreprinsa de Bergman. Caderile in timp si angoasa pe-trecerii lui ii fac afini pe doi mari artisti, cel putin din acesta perspectiva. Ca si imaginile picturale, ca si banda sonora extrem de atent alcatuita din fragmente disparate, sunete ce confera o doza suplimentara de mister si tensiune. Bach, Chopin, Grieg, Schumann, iata doar cativa mari compozitori prezenti in filmele lui Bergman. Lungilor rememorari si viselor profesorului Borg - magistral interpretat de Victor Sjostrom - le putem adauga si pe ale noastre. Ultima pelicula prezentata in acest, de ce nu, festin, a fost "Fanny si Alexander" (1982), pelicula incoronata cu patru premii Oscar. Bergman nu se dezice, nu se dezminte, nu oboseste sa reia si sa repete aceleasi grave interogatii dintotdeauna; de ce traim, merita sa traim, chiar si in nefericirea de care nu putem scapa orice am face, dar daca nu exista Dumnezeu? Dar daca exista si nu mai suntem capabili sa credem in nimic? Ora, orele, luciditatii neputincioase. Incapabili de hotarari decisive, neputinciosi la a renunta la orice fel de iluzii. Kafka si Ibsen stau sa gaseasca o solutie impreuna cu Antonioni si Godard. Nu se va deschide nici o poarta, viitorul e intors cu fata spre trecut.
Ingmar Bergman s-a nascut la 14 iulie 1918, la Uppsala. Mama mea, Nadia, care azi pare decupata din filmele lui Bergman, e nascuta la 21 octombrie, tot in 1918. La Rostov-pe-Don, nu departe de Taganrog-ul celui care ne mantuie pe toti, cineasti, cinefili sau simpli muritori: A.P.Cehov. Restul este cinema, o banda de celuloid, vis, fum.

---

Despre autor: