Grupul postmodernilor rusi a inceput sa fie cunoscut la noi prin filiera tinerilor traducatori basarabeni, cunoscatori avizati ai fenomenului. Deocamdata au aparut doar cateva romane (de Victor Erofeev, Vladimir Sorokin...), dar entuziasmul cu care a
Grupul postmodernilor rusi a inceput sa fie cunoscut la noi prin filiera tinerilor traducatori basarabeni, cunoscatori avizati ai fenomenului. Deocamdata au aparut doar cateva romane (de Victor Erofeev, Vladimir Sorokin...), dar entuziasmul cu care au fost primite de critica ne indreptateste sa speram la completarea cat mai rapida a seriei. Publicarea lor mai sustinuta ar avea o dubla semnificatie. Intai, ar asigura continuitatea fireasca a perceptiei literaturii ruse in general, "updatand" cunostintele cititorului roman in materie; apoi, ar sugera afinitatea autorilor cu diversi postmoderni autohtoni, de la Luca Pitu si Radu Pavel Gheo pana la asa-numitii "douamiisti".
Destinul lui Victor Erofeev este exemplar pentru colegii de generatie si grupare literara. In tinerete, are destule necazuri cu cenzura comunista (in 1979 e exclus din Uniunea Scriitorilor din URSS din cauza conceperii unui almanah subversiv, care avea sa fie interzis in tara, dar laudat in Occident), asa ca debuteaza cu un volum de proza abia in epoca perestroikai si devine celebru dupa 1990, cu un roman care va fi tradus in aproape 30 de limbi si va starni interesul criticii de pe mai multe continente. Nu si simpatia anumitor cercuri influente din tara natala. In Rusia, Erofeev e contestat vehement de anturajul nationalist al presedintelui Putin, fiind invinuit de sentimente antipatriotice, cam in aceeasi perioada in care Sorokin e cercetat penal pentru... promovarea pornografiei prin literatura. Motivele pentru care sunt dezavuati cei doi scriitori sunt, in fond, inrudite: amandoi incalca tabuurile care inca mai persista in tranzitia de la totalitarismul etnocentrist la liberalismul democratic, caracterizat prin pluralism si diversitate.
Aparuta in rusa in 2002, "Enciclopedia sufletului rus" (Editura Paralela 45, 2003, traducere, prefata si note de Iulian Ciocan, postfata de Ion Bogdan Lefter) e o deconstructie violenta a stereotipurilor magulitoare create in jurul ideilor de "natiune" si "nationalism". Pentru a identifica sursele indepartate ale cliseelor, autorul face o incursiune de-a lungul si de-a latul culturii ruse, vorbeste in trecere de Dostoievski si de Vladimir Visotki, de cantecul cneazului Igor si de MTAP (Mandelstam-Tvetaeva-Ahmatova-Pasternak, cvartetul aproape sacrosanct al intelectualitatii ruse din deceniul 9), ii parodiaza inspirat pe Cehov si pe Daniil Harms, pentru a acuza apoi sistemele autoritariste ale ultimelor doua secole de perpetuarea si incurajarea automistificarii. Argumentele sunt preluate din sociologie, psihanaliza, politologie sau antropologie si turnate intr-un discurs incendiar, care ataca, din toate unghiurile posibile, "ideea rusa". Doua lucruri frapeaza in romanul-enciclopedie al lui Erofeev. In primul rand, complexitatea demersului, neegalata de incercarile similare anterioare (intre care un loc aparte il ocupa un eseu publicat de polonezul Czeslaw Milosz in 1958). Apoi, stilul corosiv, cu duritati argotice care blasfemiaza, vandalizeaza "altarul" ideilor primite de-a gata. Erofeev nu e un scriitor rece si metodic, el se implica sentimental in lumea descrisa, patrunde in mecanismul cliseelor de gandire pentru a le dinamita din interior.
Bineinteles ca unele dintre ideile vehiculate sunt aplicabile nu doar la spatiul rusesc, ci la o arie culturala mai vasta, care cuprinde si alte tari foste comuniste. Iata una dintre ele: cultura occidentala este cool, adica pune accent pe "franchete, transparenta, erotism launtric, ironie", in timp ce "stilul rus" pedaleaza in continuare pe un patetism inflacarat si nostalgic. Si incompatibilitatea aceasta estetica, mediteaza in continuare Erofeev, isi are rolul ei in intarzierea aderarii la structurile europene. Mai sugereaza colateral ca intr-o situatie asemanatoare se afla si romanii, observatie care ar merita cateva nuantari, daca ele nu ar contraveni... spiritului cool in cauza!
In timpul lecturii acestei enciclopedii-soc este imposibil sa nu te intrebi din cand in cand, simplu si naiv: oare daca o carte de virulenta acesteia ar fi scrisa in Romania, care ar fi reactia editorilor, literatorilor, politicienilor nostri? Cred, in pofida scepticismului lui Erofeev, ca societatea romaneasca actuala e suficient de matura pentru a trece onorabil un asemenea test.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.