OSCE se ingrijoreaza
Presedintele in exercitiu al OSCE, ministrul belgian de Externe Karel de Gucht, si-a manifestat ingrijorarea fata de situatia creata pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene si a solicitat misiunii OSCE la Chisinau sa consulte toate partile implicate in rezolvarea problemei din stanga Nistrului pentru a gasi o solutie in acest sens, informeaza Rompres.
Potrivit unui comunicat al organizatiei, de Gucht considera ca declaratia comuna a premierilor Ucrainei si Republicii Moldova din 30 decembrie 2005 este un pas important care, aplicat corespunzator, ar putea contribui la instituirea unui regim transparent de control la frontiera.
Moscova si Kievul, deplasate la fata locului
In urma crizei declansate in regiune, atat Moscova, cat si Kievul au trimis, zilele acestea, delegatii in zona in vederea analizarii situatiei. Seful grupului rus, Valeri Keneaikin, a declarat ca aplicarea noilor reglementari ar avea un substrat politic, exprimandu-si speranta ca autoritatile ucrainene sa-si revizuiasca pozitia. La randul ei, partea ucraineana a precizat ca persoanele fizice nu sunt afectate de criza vamala. "Nu exista temeiuri pentru a vorbi despre o blocada economica a regiunii transnistrene. Granita dintre Ucraina si Republica Moldova este pazita ca de obicei. Actiunile Ucrainei au un scop precis, de a asigura un control efectiv la granita cu Republica Moldova si de a legaliza activitatile de comert exterior desfasurate de oamenii de afaceri din Transnistria", apreciaza, totodata, un comunicat al Ministerului de Externe ucrainean, citat de Mediafax. (Luciana POP)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro