Noile tinte (I)

"Calea Samuraiului sta in disperare. Zece oameni sau chiar mai multi nu pot ucide un asemenea om. Bunul simt al omului obisnuit nu poate indeplini lucruri marete. Pur si simplu, trebuie sa devii nebun si disperat".
HAGAKURE: Cartea Samuraiului. Yamamoto Tsunetomo (1659-1720)
Conceperea, planificarea si desfasurarea conflictelor militare reprezinta oglinda fidela a evolutiei spiritului uman. Arta razboiului nu poate fi inteleasa in termenii unei sume de reguli teoretice fixe si definitii riguroase. Caracterul sau de "opera deschisa" vine tocmai din faptul ca fiecare epoca si fiecare dintre marii strategi au transmis artei razboiului ceva din caracteristicile timpului respectiv. Desigur sublimate si contorsionate pentru a deveni vehicule ale puterii si violentei potentiale. Dar oricum usor de identificat in raport cu fundalul piesei de teatru respective, adica situatia geo-politica a unui moment anume al istoriei.
In acest caz, ce a adus pentru arta razboiului secolul XX si acest inceput de nou veac? Care pot fi consecintele in plan imediat si mediu ale mutatiei respective? Un prim raspuns este ca arta razboiului a consemnat o tendinta spre fragmentarea armatelor. Tabloul spatiului de lupta modern este din ce in ce mai fluid; in doar cateva decenii s-a trecut de la "drole de guerre" in care trupele adverse se supravegheau din mocirla transeelor Primului Razboi Mondial, la miscarile rapide de blindate din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Apoi, odata cu aparitia armelor nucleare si dezvoltarilor tehnologice, noua arta a razboiului urmeaza doua linii de evolutie absolut fascinante si ciudate pentru ca, pe fond, ambele ne readuc la sursele pure si rarefiate ale filosofiei orientale.
In primul caz, se pune accentul pe capacitatea unei armate de a lovi tinte la mare sau foarte mare distanta, de a evita la maximum angajarea directa, indicata doar in faza finala cand liniile principale de aparare inamice au fost complet anihilate. Accentul nu se mai pune pe angajarea marilor unitati pe teatrele de lupta, ci a unor unitati mici, infinit mai mobile si usor de controlat, compuse din soldati al caror echipament permite o autonomie extrem de mare. In fata lor, exponenti ai unui anume tip de civilizatie si valori morale si spirituale, se gaseste o forta de cu totul alt tip, adepta a razboiului neconventional. Dar si aceasta forta merge pe acelasi principiu, al fragmentarii la maximum a fortei ofensive, a loviturilor la mare distanta de baza centrala de operatiuni.
Numai ca vehiculele de transport difera fundamental. Primele se bazeaza pe capacitatea de transport si livrare la tinta sau in zona de debarcare proprie marilor armate: avioane de transport de foarte mare capacitate si raza lunga de actiune, elicoptere, vehicule blindate amfibii, etc. Cealalta tabara a ales vehiculul uman, fanatizat si gata de sacrificiul suprem, un kamikaze reinventat dupa doar jumatate de secol de la experienta japoneza. Numai ca aceea fusese o premiera in continuarea strategiei de tip clasic, folosita de o ierarhie militara extrem de rigida cum era cea a Japoniei imperiale. Noii jucatori sunt departe de a avea un cod moral strict, drept care alegerea tintelor devine marea miza a noii arte a razboiului.
Prima tabara incearca sa respecte inca, pe cat posibil, vechiul principiu al alegerii tintelor in functie de relevanta lor militara. Numai ca loviturile sunt atat de precise, atat de devastatoare, incat nu numai ca aneantizeaza apararea inamica, dar au si ca efect secundar o demoralizare si umilire fara precedent a populatiei civile. Pentru tabara opusa, alegerea tintelor se face in functie de simbolica de putere pe care acestea o exprima la nivelul societatii civile, si nu pentru valoarea lor militara. Loviturile acestea demoralizeaza si umilesc conducerea politica si militara a adversarului si induc panica in populatie.
Urmeaza o logica a escaladarii ce radicalizeaza nu numai actiunile combatantilor, ci, in primul rand, starea lor de spirit. Incetul cu incetul, fiecare dintre tabere se indreapta catre un punct extrem al experientei din arta razboiului, acela in care combatantul capata identitatea sufleteasca a unui kamikaze. O ecuatie mortala articulata pe disperarea unor oameni care au vazut ca, pe de o parte, a invinge poate sa nu insemne nimic si, pe alta parte, pe spaima ca statutul de invins poate sa duca la o amenintare identitara nationala. Mai intervine un nou element: aparitia armelor nucleare care sa nu mai fie, pentru prima data in istorie, sub controlul militarilor. in jurul lor evolueaza grupari para-militare, gardieni fanatici ai unei credinte, grupuri mici, foarte versatile si greu de localizat. Ei urmaresc acum cu deosebit interes jocul extrem de periculos al targurilor nucleare si pactelor de intrajutorare, caci stiu ca volatilitatea zonei face ca, traditional, nici un tratat sa nu tina mai mult decat viata unui presedinte. si mai stiu ceva. Occidentul va continua sa faca tot mai multe concesii, din ce in ce mai mari, sperand sa evite un conflict. Dar ceilalti, pe fond, nu vor face niciuna, asa cum procedeaza acum Hamas. Si, din nefericire, va trebui ca doar un singur disperat sa incerce numai fie si mimarea gestului de a scoate sabia nucleara. Si toata lumea este deja gata sa raspunda, de data asta pana la capat. Iar noile tinte vor urma aceasta dezvoltare logica, fiind din ce in ce mai vizibile, mai evident-simbolice pentru natiunea-tinta. Suntem oare pregatiti pentru ceea ce poate sa urmeze?

---

Despre autor: