De ce trebuie condamnat comunismul

M-am intrebat adesea cum poti sa lupti impotriva totalitarismului doar prin mijloace legale si democratice. Cum poti sa lupti, mai ales, impotriva uitarii. Caci am uitat atat de repede. Sau, unii dintre noi n-au avut ce sa uite. Dupa mai bine de un an de guvernare a unei noi coalitii, intre Partidul National Liberal, Partidul Democrat si aliatii lor (partidul minoritatii maghiare si un altul, auto-denumit conservator, creat de un apropiat al Securitatii), o condamnare publica a regimului comunist de catre presedintele Traian Basescu nu este considerata inca de acesta drept oportuna. Intr-un interviu acordat saptamanalului "22", amanand aceasta decizie sine die, presedintele solicita "dovezi" cu privire la caracterul criminal al regimului comunist. Desi dupa o campanie electorala in care a fost votat si in baza promisiunilor cu privire la asteptata revansa fata de "sistemul ticalosit" al fostilor comunisti, Traian Basescu a refuzat sa intreprinda masuri pentru a trece la o condamnare ferma, oficiala a vechiului regim totalitar. Ratiunile s-au deslusit de catre el insusi, chiar in confruntarea electorala cu rivalul Adrian Nastase: a fost comunist, provine din acelasi sistem, pe care doar in termeni electorali l-a condamnat. Dar motivul pentru care domnul Basescu nu abordeaza subiectul condamnarii comunismului este altul: Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, la care astfel ar subscrie. Si nu poate, in mod cinstit, sa o faca. Deoarece in acest "Punct 8" sta scris: "Presedintele nostru trebuie sa fie unul dintre simbolurile desprinderii noastre de comunism".
Despre amnezie
Traian Basescu repeta astfel cea mai importanta greseala a Conventiei Democratice din timpul guvernarii sale intre 1996 si 2000, si anume marginalizarea si minimalizarea rolului reformei morale in Romania. Subiectul are o lunga istorie. Desi nu se angajasera explicit sa respecte modelul cehoslovac al lustratiei, liderii Conventiei vorbisera deseori in mitingurile lor electorale despre Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, promiteau deconspirarea Securitatii si inlaturarea fostilor activisti comunisti din functiile publice. Ceea ce nu s-a petrecut.
Intr-o scrisoare adresata liderului PNTCD Ion Diaconescu de catre unul dintre veteranii partidului, avocatul Constantin Dumitrescu-Cunctator, membru in iulie 1947 in locotenenta provizorie a Partidului National Taranesc dupa arestarea lui Iuliu Maniu, fost detinut politic vreme de treisprezece ani, solicita punerea sub acuzare a fostilor membri din Comitetul Central al PCR, pentru "crimele de inalta tradare si uzurparea vointei nationale, ca instrument al zeilor tutelari de la Kremlin". El argumenta ca "tara asteapta un act de vointa din partea adormitului PNTCD. O initiativa in acest sens la Bucuresti ar dovedi vitalitate si ar avea un ecou neasteptat de favorabil. S-ar considera ca, in sfarsit, PNTCD apara demnitatea natiunii".
Dumitrescu-Cunctator cita drept model pentru rezolutia romana un fragment din decizia de condamnare a comunismului adoptata de Parlamentul cehoslovac in iulie 1993: "Regimul bazat pe ideologia comunista, care a decis soarta urmata de stat si soarta cetatenilor acestuia in Cehoslovacia, a fost o organizatie criminala care merita sa fie condamnata, la fel ca in cazul oricarei organizatii bazate pe aceasta ideologie; activitatea lui a avut drept scop suprimarea drepturilor omului si a sistemului democratic". Veteranul taranist nu a primit nici un raspuns de la conducerea partidului si nici de la ceilalti destinatari catre care a trimis acelasi text (lideri politici si de opinie romani, ziaristi, Presedintie si chiar senatorul american Christopher Smith). Cu o singura exceptie, Doina Cornea, celebra opozanta a regimului Ceausescu, retrasa in locuinta sa de la Cluj, care ii scria cu amaraciune: "Suntem o natiune roasa de putregai. Ne vom merita soarta. Politica unei tari este asa cum o decid alegatorii ei sa fie; iar alegatorii sunt asa cum intelectualii se ocupa de ridicarea lor morala si civica". Un diagnostic crud, dar exact.
Despre singuratate
In "anul revolutiei", inainte de a se autoproclama "liber", telejurnalul de o jumatate de ora anunta, in sunetul corurilor care preamareau conducatorul, cat de bogata si prospera a ajuns tara: Intr-adevar, Romania contabiliza in decembrie 1989 un excedent de 1,2 miliarde dolari. Nu stim unde s-au volatilizat acei bani, asa cum nici acum nu se cunosc cifrele reale ale mortalitatii infantile de atunci, nici rata reala a mortalitatii, natalitatii sau a imbolnavirilor cronice, datorate subalimentatiei. Nici nu puteam sti. Aceste date erau secrete de stat si divulgarea lor era considerata infractiune.
Patimiseram cu totii, cei multi, pentru plata datoriei externe, dar acumularile interne de devizie nu ne erau noua destinate, ci serveau "realizarilor marete": canalul Bucuresti - Dunare, Muzeul Fauririi Societatii Socialiste Multilateral Dezvoltate, sistematizarii satelor si Casei Poporului. O casa ridicata de un deal artificial, o piramida de pamant peste care se ridica un colos de piatra si marmura. Am uitat repede. Dar aici au trudit zilnic, sapte ani, intre trei si sase mii de "soldati", de fapt muncitori si specialisti din toate colturile tarii, adusi la Bucuresti si cazarmati in baraci de lemn, sub pretextul concentrarii militare, pentru a munci gratis. Pentru toti acesti mii de oameni, pe toata cuprinderea furnicarului care inalta "Casa Poporului" nu exista nici macar o singura toaleta: nimeni nu a indraznit sa le prevada in organizarea de santier, atent si direct supravegheata de Ceausescu.
Am uitat cum deveniseram din ce in ce mai singuri. Situatia externa a Romaniei se inrautatise dramatic. In 1988 au inceput discutiile pentru a ne fi retrasa clauza natiunii celei mai favorizate de catre Statele Unite, pentru nerespectarea drepturilor omului. Liderul nostru multiubit, intr-un elan de mandrie nationala, renunta la clauza, inaintea deciziei de retragere a ei. Riscul deteriorarii drastice a nivelului de trai, si asa greu de suportat de la o zi la alta, mai ales in iernile intunecoase si reci ale regimului, nu conta, in raport cu concesia unei respectari minimale a drepturilor omului. Relatiile se invrajbesc si cu vecinii: in vara anului 1988 s-a desfiintat Consulatul maghiar de la Cluj, iar diplomatii maghiari (si, dupa principiul reciprocitatii, romani) sunt declarati "persona non grata" la Bucuresti si la Budapesta. Vechea prietenie cu URSS lasa loc unei tensiuni tot mai incordate, din cauza criticilor deschise a la Gorbaciov la adresa lui Ceausescu. Romania se izolase inclusiv in interiorul CAER si al Pactului de la Varsovia.
Singurele legaturi pe care le mai avea Romania in plan extern erau cu cativa dictatori africani, cu Vietnamul, Coreea de Nord, Cambodgia, Siria socialista si Frontul de Eliberare al Palestinei, condus de Yasser Arafat. Cu toate acestea, dupa documentele de partid, atunci, ca si astazi singurele surse de informatii pentru a descrie realitatea acelei epoci, stateam bine. Tara era prezentata drept una de prima importanta in lume, o mare putere politica. in plan intern, dupa cum arata presa vremii, "oamenii muncii stau strans uniti in jurul partidului" si "sunt beneficiarii unor conditii de trai din ce in ce mai bune". Oficial, fiecare cetatean al Republici Socialiste Romania consuma 4,2 kilograme carne, 1,4 kg grasimi, 11,3 litri de lapte si produse lactate la discretie, doua kilograme zahar. Sint singurele date, astazi accesibile, in legatura cu nivelul de trai al romanilor in anul de gratie 1989.
Caci uitam. Si, uitand, adevarul lui Ceausescu devine, treptat, adevarul nostru.
Despre adevar
La 10 mai 1986, la varsta de 73 de ani, avocatul Constantin Dumitrescu - Cunctator, aflat pe atunci in domiciliu fortat intr-un sat din Baragan, dupa o perioada de internare in azile psihiatrice din dispozitia Securitatii, adresa Comitetului Central al Partidului Comunist Roman o scrisoare de aproape 20 de pagini, din care redau un fragment: "Ratiunea individului este negata, atunci cand partidul unic gandeste si hotaraste totul. Demnitatea nu este respectata cand cuiva i se refuza libertatea cuvantului, iar cand incearca sa i se faureasca, prin forta, o alta constiinta, inseamna ca el nu mai poate creste dupa propria lui voie. Este constrans sa traiasca asemenea unui animal, care nu mai gandeste, stapanul gandind pentru el si hranindu-l cum crede si cat crede el. Daca socialismul este cel mai superior sistem politic, economic si social (expresia apartine presei partidului), ar trebui sa fie creditor si nu debitor cu 100 de miliarde dolari. Si cerseste intruna. Virtutea individualismului si economiei sale este contractul cinstit respectat; viciul socialismului este norma. Este inadmisibil ca un partid conducator, care vorbeste pana la obsesie de bunastarea poporului, sa instituie cartelarea hranei in timp de pace. Natiunea, declarata proprietara pe toate bunurile, crapa de foame. Dispretuita, o intreaga natiune, la randul ei, uraste. Divort absolut, total, ireconciliabil. Eu sunt pregatit sa fac fata sufleteste si amenintarilor proferate de colonelul Dugheana Ion la 7 martie 1977, de a fi aruncat sub daramaturile cutremurului, ale colonelului Popescu Gheorghe, maiorului Cerbureanu si capitanului Francu, facute la 7 august 1984, ca ma vor arunca din tren sau ma vor ucide pe strada, in temnita sau in ospiciu".
Scrisoarea, trimisa la Comitetul Central din comuna Bordujani - Ialomita, avea un post-scriptum: "Sunt la etatea la care Iuliu Maniu a fost arestat. Mi-e rusine sa mor cu capul pe perna, fara sa va arunc in fata adevarul". Adevarul era ca, dupa cum spunea pe atunci un prieten scriitor, Andrei Bodiu, "suntem cu un picior in Balcani si cu celalalt in groapa". Tanarul scriitor, ca si batranul avocat, se numara printre cei fericiti. Au supravietuit regimului. Adevarul a iesit invingator asupra unui intreg aparat politic si de propraganda. Pentru o zi.
Despre noi si ei
Se spune ca regimul totalitar, autoproclamat detinator al tuturor adevarurilor absolute in numele tuturor oamenilor, s-a dus. Ca el n-a putut supravietui nici o zi fara Securitate si Militie, fara propaganda. Fara cei ce admirau in gura mare hainele regelui. Inainte de decembrie 1989, operatiunea de substituire a adevarului a fost una riguros organizata, prin intermediul presei controlate de partid si al unui vast aparat birocratic de scribi-activisti din toate esaloanele puterii, coordonati de Sectia de propaganda a Comitetului Central. Constantin Dumitrescu-Cunctator a apucat sa mai vada insa ca oamenii din acest aparat, cei ce ii preluau memoriile adresate Conducatorului Suprem pe culoarele Comitetului Central, au ramas sa conduca dupa 1989 Romania.
Ion Iliescu, presedinte al tarii in mai multe legislaturi, a fost chiar secretarul acestei Sectii, imediat dupa instalarea lui Ceausescu la putere. Adrian Nastase, fostul nostru prim ministru, milita asiduu la mijlocul anilor '80 pentru "neamestecul in treburile interne", acoperind incalcarea flagranta a drepturilor omului in Romania la adapostul ideii de suveranitate: "drepturile omului reprezinta drepturi cu continut variabil, continutul lor concret definindu-se in spatiul national", afirma el intr-un articol. "In realitate, individul nu are drepturi internationale. Daca individul are anumite libertati, acestea nu sunt opozabile decat statului al carui cetatean este", scria atunci marele "specialist in drepturile internationale ale omului", Adrian Nastase.
Romania lor, Romania activistilor, a securistilor, militienilor si propagandistilor comunisti, o Romanie inca vie, este aceeasi cu "societatea socialista multilateral dezvoltata", construita impotriva firii si a vointei restului oamenilor. O tara in care singurele cuvinte permise erau cele de preamarire a Conducatorului si regimului, in care zilele ni se numarau in ore-munca, in care dominau, apasatoare, frigul si frica. Romania lor nu se intalnea cu Romania noastra nici macar la cozi, unde se asezau doar sa auda ce mai spune lumea - ei se aprovizionau din magazine speciale. Romania lor fugarea acei tarani incarcati cu sacose de paini prin gari si pe sosele, pentru a depista "traficul ilegal de alimente". Romania noastra intra prin alimentare, contempland picioarele de porc, conservele de mazare, apa minerala medicinala, frumos asezata intre sticlele de otet si crevetii vietnamezi. Romania lor sarbatorea victorie dupa victorie in construirea socialismului; Romania noastra abandona copii in maternitati si se aseza cuminte la coada, pentru ratia lunara. Alaturi, intre librarie si alimentara, la o alta coada, se cumparau hartie igienica si literatura, la pachet cu Prelucrarea prin aschiere. Romania lor era o tara de prima importanta in lume, apara pacea mondiala si milita pentru dezarmare, fiind o mare putere politica in care oamenii muncii stau strans uniti in jurul partidului. Romania noastra nu-si gasea pacea: ingropa batrani stinsi de frig si foame in casele lor si aduna in orfelinate copiii abandonati prin maternitati.
Diferentele s-au pastrat si astazi. Despre comunism se vorbeste doar la cate un simpozion. In vreme ce Romania a ramas a lor, privatizata la metru, vanduta la bucata sau cu tona, de la copii la fierul vechi. Romania lor are acum si putere, si nerusinare. Romania noastra ii asculta inca inmarmurita, afirmand cu seninatate ca "inainte a fost bine", ca intodeauna ei "si-au iubit si aparat tara"; de noi insine, fireste. De cel putin 575.570 de ori, cati oameni au luat calea inchisorilor, a lagarelor si deportarii, "in numele legii" regimului comunist; in cel putin 575.570 batalii pierdute, peste care s-a asternut si raman nemiscate tacerea si chipul mortii. (Marius OPREA)
Despre foame - alimentatia rationala
Am uitat cum, de prin 1980, hrana Romaniei mergea la export, iar Iulian Mincu, ajuns dupa 1989 chiar ministru al Sanatatii, lansase programul de "alimentare rationala". Cam tot atunci cand incepea in Bucuresti construirea "circurilor foamei", in 1983, fondul Monetar International anunta o inrautatire a nivelului de trai din tara noastra cu 20% fata de nivelul anului 1982. Categorii de produse alimentare de baza, nu mai putin de 220 de sortimente, se scumpisera cu 35%. In Romania incepuse sa roada, ascuns, foamea. Din 1984, fiecare judet era obligat sa-si asigure necesarul de hrana din propria productie.
A urmat un dezastru. Terenurile din multe judete nu erau propice cultivarii cerealelor. La Brasov, de pilda, unde traiam atunci: in "tara cartofului" nu crestea graul, asa cum in sud cartofii erau o raritate. Masura a lovit in alimentarea populatiei, afectata de crize periodice, cand un anume produs, ceapa, de exemplu, lipsea aproape cu totul de pe piata, in schimbul altor produse in surplus, dar care nu se gaseau in alte zone. In loc sa se renunte la aceasta aberatie, care a provocat un haos total, s-au introdus controale in gari si pe sosele, pentru a depista "traficul ilegal de alimente", o infractiune care nici macar nu era prevazuta de Codul Penal. Singura certitudine, intre adevarul oficial si traiul la cozi, devenise frica tot mai apasatoare. Regimul politienesc instaurat in Romania odata cu comunismul isi facea simtita din nou si tot mai pregnant prezenta: patrule mixte de militieni, "civili" si "oameni ai muncii" din Garzile Patriotice pazeau, profilactic, fiecare intersectie a oraselor. Tacuta, dar eficienta, Securitatea isi sporise actiunile sale "specifice", din ce in ce mai activa si ofensiva, cu cat viata romanilor era mai grea.
Incepea o epoca noua. Taranii veneau sa cumpere paine de la oras, fugariti de Militie prin gari. Am vazut multe asemenea scene halucinante, pe peroanele Garii de Nord si in Gara Basarab din Bucuresti, batrani si batrane, oameni umiliti si batuti, cu sacosele de paine pe care isi inclestasera mainile, sub ploaia bastoanelor de cauciuc ale militienilor. An de an, senzatia de foame, de fapt grija obsesiva pentru a "gasi" de mancare sporeau, in vreme ce in alimentare nu se mai gaseau decat picioare de porc, conserve de mazare, apa minerala medicinala, otet si creveti vietnamezi. Hrana se rationalizase. Ratiile lunare, la inceput cumva indestulatoare si avand darul sa confere o oarecare siguranta a zilei de maine s-au imputinat treptat, pana cand "nu s-au mai dat". Statul devenise restantier fata de cetatenii sai, asezati cuminte la rand, inca dupa miezul noptii.
Carnea si sunca artificiale
Atunci insa, la finele anilor '80, cu totii asteptam un miracol, dar nu caderea lui Ceausescu, de neimaginat. Asteptam sa "scapam de datorii", cu speranta ca o vom duce mai bine "dupa". Intr-adevar, continua plata accelerata a datoriei externe a Romaniei, care a fost lichidata in 1988. Dar nu am simtit nimic.
La finele acelui an, pe o cartela lunara se puteau obtine urmatoarele: 0,5 kg carne de porc cu os si grasime, (dar si aceea de negasit), 600 grame mezeluri, o jumatate de pachet de unt (125 grame), 0,7 litri ulei, 1 kilogram zahar, o punga de pui (de fapt, doi pui pentru toata familia, pentru ca puii din anii socialismului incapeau cate doi intr-o punga). Tot in 1988, Institutul de Cercetari in Domeniul Chimiei, condus de tovarasa Elena Ceausescu anunta ca va intra in fabricatie carnea tocata artificiala, dupa ce mii de tone de sunca artificiala au fost livrate alimentarelor, fara ca oamenii sa se atinga de ea. Prind contur proiectele pentru hranirea populatiei in microcantine.
Tovarasa Hilde Puwak constata ca romanii mananca prea mult
In capitala, uriasele "circuri ale foamei", profilate deja pe cerul cenusiu, anuntau ca momentul nu e departe. In tara, singurele magazine din care se mai putea procura hrana erau celebrele magazine "Gospodina", unde "se gaseau" semipreparate sau preparate culinare dupa "retetele" profesorului Mincu, mult laudate de tovarasa Hildegard (pe atunci Hilde) Puvak in articolele ei din Era Socialista. Ajunsa dupa 2000 responsabila cu integrarea Romaniei in structurile europene, tovarasa Puwak era de parere la inceputul anilor '80 ca romanii mananca prea mult si ca "mentinerea si chiar reducerea valorii energetice a consumului alimentar zilnic" era o "masura de combatere" a infarctului si a diabetului. Si regimul avea grija de noi. In primavara anului 1989, am stat, in rand cu populatia infometata a Brasovului, la coada la chiftelute de peste, cu garnitura de piure din fulgi de cartofi, servite pe tavite de carton; dar nu mai mult de doua portii pentru o persoana.

---

Despre autor: