Cine calareste ce?

Traian Basescu este un personaj in plina actiune. Traieste si se misca palpitant. Sparge sticla. Este in centrul tuturor evenimentelor. Ar trebui sa fie pe cai mari electorali. Sondajele l-ar promova pana la cer. Numai ca rezultatele sunt pe dos. Presedintele Romaniei este un fel de castigator care, atunci cand se uita pe masa, cand vrea sa traga potul, nu mai gaseste nimic. Dincolo de propria sa supravietuire. Sondajele il duc din ce in ce mai jos. Explicatia poate fi faptul ca el joaca singur. Este prins undeva la intersectia a trei puteri in stat. Pentru ca asa e Constitutia. Si pana la un punct, la fel e si regula de baza a democratiei. De la situatia stranie in care se gaseste seful statului, incerc sa dezvolt o teorie a echilibrului celor trei puteri in stat. Un demers cu atat mai oportun, cu cat recentul scandal legat de intalniri suspectate ale premierului si ministrului Justitiei, ne obliga sa raspundem unei provocari. Si unei intrebari esentiale. Care este punctul de convergenta al celor trei puteri in stat? Si unde se separa ele?
Aflam din dezvaluirile facute de presa ca la Guvern a avut loc nu o intalnire in trei - primul-ministru Tariceanu, ministrul Justitiei, Macovei, si un important om de afaceri, Patriciu -, ci mai multe. Intrebarea cine minte, pe care au pus-o multi in aceste zile, poate fi interesanta, sub aspect moral sau pentru a testa memoria personajelor, dar este absolut neimportanta atunci cand vrem sa dam raspunsul la o alta dilema. Si anume daca asemenea intalniri sunt sau nu legitime. In termeni asemanatori, se poate pune si problema intalnirii sau intalnirilor intre patru ochi pe care Traian Basescu, in calitate de sef al statului, le-a avut cu unul sau chiar mai multi oameni de afaceri. Deci vom discuta in continuare nu despre intrigi si jocuri de culise, care determina sau ascund lupte politice, ci despre echilibrul fragil, dar indispensabil, intr-o democratie a celor trei puteri in stat.
Puterile executiva, legislativa si judecatoreasca trebuie separate, sub aspectul independentei, in orice stat democratic. De jure, adica prin legea fundamentala a statului, care este Constitutia, si de facto, adica in practica de zi cu zi. Cum a functionat, din aceasta perspectiva, Romania in ultimii 15 ani de cand are o Constitutie democratica? In ciuda prevederilor legii fundamentale, in mod constant, puterea judecatoreasca a fost subordonata politicului. Fie puterii legislative - mai rar si mai vag - fie puterii executive - in mod constant si cat se poate de concret. Se poate spune mai mult chiar. Si anume ca puterea judecatoreasca a fost terfelita. Violata si prostituata. Transformata intr-o carpa a politicienilor aflati vremelnic la putere. Poate ca unii cititori ai acestui ziar isi mai amintesc faptul ca, in 1995, Ziua a declansat o virulenta campanie pentru implementarea de catre presedintele de atunci al Romaniei, Ion Iliescu, si de catre Guvernul de atunci, al lui Vacaroiu, si de catre puterea de atunci a PDSR, a principiului inamovibilitatii judecatorilor. Prevazut in Constitutie, stipulat intr-o lege speciala, acest principiu trebuia sa conduca la cresterea gradului de independenta a unor magistrati, a caror ramanere la post nu mai trebuia sa depinda in viitor de politicieni. Demersul nostru a avut succes. Dar vai, aceasta inamovibilitate a fost acordata si multor judecatori care nu o meritau. Este insa un risc inerent schimbarii. Revolutionarii unei mentalitati. Intre timp, politicienii au amestecat, in mod deliberat, lucrurile pentru a apuca in falci din alta parte ceea ce au pierdut prin inamovibilitate. Si asupra Justitiei au avut loc doua agresiuni. Prima, sub guvernarea PSD, i-a asimilat magistratilor si pe procurori. A fost o operatie blestemata. Pentru ca procurorii sunt de fapt reprezentanti ai statului. Care stat este condus de un guvern. Si de unul sau mai multe partide aflate temporar la putere. Acest amestec toxic persista si azi. Ca dovada, puterea suprema din Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit astazi nu numai din judecatori, ci si din reprezentanti ai statului. In frunte cu ministrul Justitiei. Care sta si-n caruta, adica in Guvern, si in teleguta, adica in CSM. A doua mizerie este de data mai recenta, sub actuala coalitie, cand s-au schimbat regulile jocului. Iar Executivul, prin ministrul Justitiei, a dobandit o putere pe care nu ar fi trebuit s-o aiba in numirea varfurilor magistraturii, unde acum se afla de-a valma si judecatori si procurori. Din aceasta perspectiva, echilibrul celor trei puteri in stat este mai grav deteriorat in 2006 decat a fost in 2004.
Si, in acest moment, in mod intamplator sau deliberat, este declansata o diversiune. Care incearca sa insinueze ideea unei imposibilitati. Si anume a separarii absolute a puterilor in stat. Este o teorie otravita. La fel de nociva ca si cea a subordonarii. In democratie, cele trei puteri sunt independente, dar se sustin si se supravegheaza reciproc. Prins in aceasta miscare stranie, generata de grupuri periculoase de interese, presedintele Basescu iese total ametit. Nu-si mai poate salva nici propriile interese. De grup sau de potenta politica personala. Asupra acestei teme voi reveni maine.

---

Despre autor: