Caderea inalta

Sambata seara si duminica, in reluare, TVR Cultural a difuzat filmul "Sub soarele lui Satan", turnat dupa romanul omonim al lui Georges Bernanos, avand in rolul principal un Gerard Depardieu tanar. Romanul lui Bernanos - care a mai publicat si un altul cu tematica asemanatoare, "Un preot de tara" - a fost celebru in epoca interbelica, pe vremea cand mai exista o Franta catolica. Nae Ionescu i-a consacrat in anii '30 un admirabil articol in "Cuvantul". Inainte de a-i rezuma subiectul, se cuvine spus ca in epoca moderna lui Baudelaire ii apartine observatia, curenta in literatura patristica, potrivit careia cea mai mare siretenie a diavolului consta in a te face sa crezi ca el nu exista. A reformulat-o si i-a dat insa valoare circulatorie alt scriitor francez, Denis de Rougemont.
Abatele Donissan, protagonistul lui Bernanos, este un preot tanar, provenit dintr-o familie de tarani, care a urmat cu greu Seminarul, ravnitor (se autoflageleaza), dar impiedicat, ineficient aproape, strivit de povara bunelor sale intentii. In drum spre o parohie marginasa unde fusese trimis, ii iese in cale Vrajmasul si el are o ezitare. Diavolul il inzestreaza cu darul de inaintevazator, ba chiar si cu acela al minunilor, intrucat invie din morti un copil. Enoriasii il trateaza de sfant, alti preoti il admira, dar numai abatele Donissan stie de unde ii vin puterile miraculoase si ce se petrece in sufletul lui. In realitate, adevaratul preot al lui Hristos nu este Donissan, ci protopopul cu aspect de burghez care nu si-a biciut niciodata trupul.
Cu o stralucita intuitie, regizorul filmului infatiseaza un sir de credinciosi prosternandu-se in fata parintelui Donissan, atingandu-i cu mare evlavie poalele reverendei (iata ca se intampla asa ceva si-n carteziana Franta, nu doar la noi), fascinati de capacitatile sale taumaturgice, fara sa banuiasca sursa lor. Atat autorul, cat si regizorul par sa isi fi amintit de Dostoievski: "Fratii Karamazov". Dar au rasadit samanta pe teren catolic, in secolul XX...
Oamenii sunt mari amatori de minuni si de fapte spectaculoase, insa cu cat le doresc mai mult, cu atat se departeaza mai tare de credinta autentica si de Evanghelie. Pe de alta parte, cand vorbim de ispite, de cele mai multe ori avem in vedere tentatii grosiere care au ca resedinta trupul: a mancat mult, a baut, fumeaza, se uita dupa femei, doarme excesiv... Desigur, oamenii mai sunt atinsi de trufie, vanitate, egoism - boli sufletesti. Exista insa o ispita mai rafinata, infinit mai periculoasa: ispita sfinteniei. La inceputul anilor '50, stareta si obstea manastirii Vladimiresti din sudul Moldovei au intrat in conflict cu Sfantul Sinod si cu Patriarhul Justinian pe motive de abateri canonice. Totodata au intrat in conflict si cu Statul comunist, care va folosi drept pretext cele intamplate la Vladimiresti pentru a promulga faimosul Decret 410/1959, care a dezmembrat monahismul romanesc. In jurul Vladimirestilor s-a creat atunci un vast curent popular de sustinere. Scriitorul Petre Pandrea, devenit avocatul obstii, ii ponegrea pe patriarh si pe sinodali in insemnarile sale de taina (tiparite dupa prabusirea comunismului) si nu mai prididea cu admiratia pentru calugaritele vladimirestene. Iata insa cum evalua situatia manastirii Vladimiresti, in 1955, Soborul Manastirii Slatina, din care facea parte pe atunci si parintele Cleopa, marele duhovnic al Moldovei: "Tactica diavolului ar fi usor de biruit daca s-ar cunoaste un singur lucru: ca poate exista virtute si de la diavol. Si daca e asa, apoi nu e cu putinta de deosebit decat intr-un singur chip: prin ascultarea neconditionata de Biserica, prin intrarea in randuiala. Biserica detine permanent adevarul si virtutea. Ispita Vladimirestilor e ispita sfinteniei. "Exista doua feluri de caderi in ispite: caderea de-a stanga, cea in pacate grosolane, trupesti, comune, usor de sesizat si usor de biruit cu darul lui Dumnezeu; si caderea de-a dreapta, caderea cu adevarul in brate, caderea desavarsitilor, a nevoitorilor." (Cf. "Biserica, sectele si fratii mincinosi", culegere ingrijita de pr. Simeon Adrian, Ed. "Pelerinul", Iasi, 1997, pp. 177-178)
La noi si pretutindeni, oamenii, din lipsa de elementara educatie bisericeasca, cel mai des, nu cauta duhovnici, ci staruri duhovnicesti, cu palmares in materie de minuni, luandu-se unul dupa altul in ratacire. In asemenea imprejurari si ispita (diavoleasca) a sfinteniei are prilej si teren de manifestare. "Sub soarele lui Satan" s-a tradus si in romaneste in urma cu un deceniu. Bine ar fi daca s-ar gasi cineva s-o reediteze, intrucat este o carte nespus de actuala.

---

Despre autor: