Vicepremierul Gheorghe Pogea a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, ca in cursul acestui an nu vor fi majorate taxele si impozitele - TVA va ramane la valoarea de 19%, impozitul pe venit si cel pe profit la 16%, nu vor fi introduse taxe noi, ins
Vicepremierul Gheorghe Pogea a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, ca in cursul acestui an nu vor fi majorate taxele si impozitele - TVA va ramane la valoarea de 19%, impozitul pe venit si cel pe profit la 16%, nu vor fi introduse taxe noi, insa contributiile la asigurari sociale vor fi mai mici cu doua puncte procentuale, existand posibilitatea cresterii nivelului unor impozite indirecte. Pogea a tinut sa precizeze ca una din preocuparile Executivului este cresterea ponderii veniturilor bugetare in PIB, el exemplificand cu faptul ca nivelul acestora reprezinta in Bulgaria 34%, in timp ce in Romania se cifreaza la 31%. Acest demers se va face prin imbunatatirea colectarii TVA, combaterea si reducerea evaziunii fiscale. El a mentionat si ca Executivul va aplica o politica salariala prudenta in viitor pentru a putea fi atinsa tinta de inflatie, Guvernul aproband deja lista societatilor cu capital integral de stat care vor fi monitorizate pe parcusul acestui an si nu vor putea inregistra cresteri salariale, decat in masura in care ele sunt sustinute de o crestere a productivitatii muncii. Gheorghe Pogea a precizat ca Guvernul nu va mai lua in calcul, la discutiile cu reprezentantii Fondul Monetar International, ce vor veni la Bucuresti la sfarsitul acestei luni, incheierea unui acord stand-by. Intrebat daca Romania mai are nevoie de un acord stand-by cu FMI, Pogea -ministrul de stat care coordoneaza activitatile din domeniul economic - a raspuns: "Romania, dupa ce intra in Uniunea Europana, potrivit regulilor si cutumelor, nu prea". Vicepremierul a precizat ca delegatia FMI va veni la Bucuresti pentru a face o evaluare a situatiei macroeconomice. Potrivit acestuia, cresterea economica de anul trecut a fost de 4,2%-4,5% din PIB, putin peste jumatate din ritmul anului 2004, cand avansul economic a fost de 8,3%. Tinta initiala de crestere economica pe 2005 a fost de 5,5% - 5,7&. Pogea a mai spus ca datele preliminare pentru 2005 indica un deficit de cont curent de circa 9% din PIB, fata de 7,5% - 8% estimat initial, si un deficit bugetar de aproximativ 0,8% din PIB, fata de tinta de 1%, in timp ce inflatia a depasit limita superioara a intervalului, respectiv 8,5%, plasandu-se la 8,6%. (A.H.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.