Sub semnul complicitatii

Pentru iubitorul de teatru din Romania, dramaturgia contemporana scrisa dincolo de granita este sporadic cunoscuta, mai mult in urma reprezentatiilor aduse cu greu in festivaluri de catre regizori curajosi. Rare sunt situatiile in care cititorul roman poate parcurge neintermediat texte ale autorilor dramatici de azi, care scriu prin alte parti in spiritul aceleiasi varste artistice.
Volumul "Teatru spaniol contemporan" (Fundatia Culturala "Camil Petrescu", revista "Teatrul azi", Bucuresti, 2005) - antologie cuprinzand sase piese ale unor importanti scriitori tineri proveniti din diverse zone culturale ale Spaniei - raspunde acestei absente, continuand un proiect mai vechi. O lucrare similara, ca titlu si conceptie, aparea cu doua decenii in urma la Editura Univers si aducea in atentia publicului de la noi piesele lui Unamuno, Lorca sau Gala.
Desi varietatea tematica a fost, probabil, un criteriu de selectie, alaturi de valoarea literara, toate cele sase piese, publicate intre 1993 si 2005, se nasc in jurul catorva constante care ne permit sa refacem imaginea acestei generatii prolifice, sustinute de o importanta traditie teatrala. Sunt texte scurte, cele mai multe intr-un act, cu un grad mare de adaptabilitate scenica, concepute sub iminenta reprezentatiei, cu un conflict latent care ameninta sa rabufneasca, proiectand o tensiune dramatica care reda prin mijloace scenice stressul cotidian. Personajele au atitudine, ele sunt descendentii temutilor inchizitori, stiu sa puna intrebari sfredelitoare si, in asteptarea raspunsului, dau deja verdictul de vinovatie. O solidaritate promiscua a complicitatii le leaga in aceeasi captivitate. Aici reinvie nostalgia pierdutului limbaj paradisiac al confesiunii care poate mantui sau anatemiza.
Piesa care deschide volumul, "Auto", cea de-a patra din cariera lui Ernesto Caballero, sta sub semnul vizualului. Patru "personae dramatis", cum le numeste autorul, conferindu-le de la inceput un destin grav, aflate la poarta infernului, se acuza, se justifica, isi descopera ganduri ascunse, intr-o terapie de grup care le uneste in abjectia vietii fara vise si fara perspective. Ele sunt "moarte de-a binelea", cum avem sa aflam din replica finala, dar mecanismul interior al patimilor razbunatoare este cel al unor oameni vii; din nerealizari si caderi se reconstituie existenta lor. Dialogul conventional, dar neintrerupt arata cum conditionarile din viata te urmaresc si dincolo de ea.
Interesant este textul Yolandei Pallin, "Motivele lui Anselmo Fuentes", distins cu premiul "Calderon de la Barca" in 1996. Este o piesa a interogatiei despre identitate si retraire, a drumului ireversibil, cu doua personaje suferinde de o nevoie vitala de sine - fata si reversul, poate, ale aceleiasi identitati. Chelnerul si Fuentes se cauta de mult, spre sensibilitatea lor exista aceeasi cale, dar disonanta ii ucide, ca si fatalitatea renuntarii.
"Bolnavii" de Antonio Alamo - Premiul Borne in 1996 - este o piesa mai ampla, scrisa in registrul grav-cinic al contemporanilor. Textul aduce pe scena personaje ale istoriei moderne (Hitler, Stalin, Churchill), avand impactul unui diagnostic mortal. Eroii teatrali ai lumii noi, macinati de boala, rad scelerat si construiesc utopii din frica de moarte, dand la iveala maladia ce distruge lumea.
Desi aparute la distanta una de cealalta, "Dupa ploaie" de Sergi Belbel (1993) si "Agamemnon" de Rodrigo Garcia (2002) sunt construite similar pe tema societatii de consum si a vidului, de intimitate, in primul caz, sau de tihna lirica a sinelui, in cel de-al doilea. Ambele au ca pretext realitatea imediata, neinteriorizata (expusa in "Agamemnon" in ritmuri de hip-hop), din care limbajul scenic irupe brutal, pentru a descrie o lume fara mantinele.
Ultima piesa, "Hamelin", semnata de Juan Mayorga, este si una dintre cele mai apreciate montari ale anului 2005 in Madrid. Pe fondul unei foarte acute boli a lumii contemporane, pedofilia, Mayorga dezvolta problema distantelor cu implicatii freudiene. Autorul evita psihodrama, dar adopta o teatralitate necesara aceluiasi demers - impunerea unor spatii albe intre personaje cu vieti inseparabile, intre actor si spectator. Este un text al instrainarii si al limbajelor artificiale din care numai povestea miraculoasa a copilariei se poate salva.
In toate cele sase piese se simte intentia de a repune in drepturi realul in spatiul scenic (experimentul lipseste) - maniera prin care dramaturgii spanioli afirma ca teatrul lor refuza sa fie doar un substitut de viata.
Nota redactiei: Sambata 14 ianuarie, Teatrul "Bacovia" din Bacau are programata premiera cu piesa "Auto" a lui Ernesto Caballero, montarea fiind semnata de regizorul Claudiu Goga.

---

Despre autor: