Am vazut, cu multa intarziere, "Unchiul Vanea", spectacol de la Teatrul Bulandra, in regia lui Yuri Kordonsky. O sala plina, spre bucuria noastra, pentru ca au trecut niste ani buni de la premiera, care a vibrat la ce se intampla pe scena. Iar ne-am
Am vazut, cu multa intarziere, "Unchiul Vanea", spectacol de la Teatrul Bulandra, in regia lui Yuri Kordonsky. O sala plina, spre bucuria noastra, pentru ca au trecut niste ani buni de la premiera, care a vibrat la ce se intampla pe scena. Iar ne-am bucurat, pentru ca sentimentul nostru este ca am inceput sa ne emotionam din ce in ce mai rar si mai putin. Tot vedem ca se intampla atatea pe lumea asta sau prin vietile noastre, incat ce sa ne mai mire/ uimeasca/ surprinda din neintelegerile si dramele individuale ale unuia sau altuia. Oameni obisnuiti, cei din povestirile si piesele lui Cehov, "oameni de prisos", care incearca sa-si gaseasca o justificare existentiala, intr-o lume care poate exista si fara ei. Unchiul Vanea, in viziunea regizorala a lui Kordonsky, care s-a pliat pe personalitatea actorului Horatiu Malaele, este un "tanar furios" revoltat, din galeria furiosilor britanici ai anilor '60, inainte de a deveni un resemnat, in buna traditie a literaturii ruse. Malaele face un personaj credibil si creditabil, mai apropiat de noi decat cel din traditia scolii lui Stanislavski, printr-un joc nuantat, unde nemultumirea lui existentiala este asumata cu o furie greu de stapanit. Regizorul rus nu realizeaza un spectacol "rusesc", are o viziune proprie despre lumea cehoviana, incercand sa prinda si altceva din framantarile launtrice ale unor personaje complexe. Malaele, intr-un unchi Vanea plin de energie si entuziasme frante, alaturi de doctorul Astrov, interpretat viguros de Cornel Scripcaru, conduce firele incalcite ale naratiunii dramatice. Fiecare iubeste pe cine nu trebuie, toti tanjesc la un dram de afectiune, nimic nu se incheaga pana la urma. Nici macar pistolul, faimoasele arme de foc din piesele lui Cehov, nu rezolva mai nimic. Lumea se intoarce acolo de unde a plecat, stingerea conflictelor se va face intr-un timp nedefinit. Poate. Sau daca. Nimic nu este sigur. Ceea ce reuseste Seymour Glass, din teribila cehoviana povestire "O zi desavarsita pentru pestii banana" a lui J.D. Salinger, nu este o solutie nici pentru Vanea, nici pentru nefericitele Sonia si Elena Andreevna, cu atat mai putin pentru doctorul Astrov. Care are si multi bolnavi pe cap de ingrijit. Distributia este la inaltimea prestigiului "Unchiului Vanea" si al lui Cehov. Alaturi de Horatiu Malaele apar redutabilii Victor Rebengiuc, care "face" un Serebreakov mai putin sters decat il stiam, dovada ca personalitatea unui actor transforma oricand si personalitatea unui personaj, Mariana Mihut - extrem de expresiva intr-un rol aparent secundar in economia spectacolului, Irina Petrescu ramane Irina Petrescu, pentru generatia noastra cel putin, in care "Valurile Dunarii" s-au risipit atat pe scena, cat si dincolo de luminile rampei. Excelent Cornel Scripcaru intr-un rol extrem de dificil, Anca Sigartau si Ana Ioana Macarie imbracand nefericirea personajelor in gradatii suportabile, iar Ionel Mihailescu da pregnanta unui Teleghin sters. Teribile aceste roluri, aparent secundare, prin care Cehov vrea sa transmita, uneori, esentialul. Daca pomenim si argatul jucat de Marius Chivu, caruia i se ofera sansa, in varianta de la Sala Izvor, sa fie mai "vizibil", intr-o traditie a "gaselnitelor" regizorale, inseamna ca nu am uitat pe nimeni. Scenografia apartine Elenei Dumitrakova, o varianta stilizat-"ploioasa" adaptata ritmului alert ales de Kordonsky. "Spectacolul anului" din 2002 poate fi vazut cu satisfactii estetice si foloase etice si in 2006. De Cehov nu ne vom plictisi niciodata, chiar si atunci cand viata poate deveni, uneori, plictisitoare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.