Liderii celor patru federatii sindicale din invatamant au declarat joi seara, dupa o intalnire cu reprezentantii Guvernului, desfasurata la sediul Ministerului Educatiei, ca membrii organizatiilor pe care le conduc vor continua greva generala declans

Liderii celor patru federatii sindicale din invatamant au declarat joi seara, dupa o intalnire cu reprezentantii Guvernului, desfasurata la sediul Ministerului Educatiei, ca membrii organizatiilor pe care le conduc vor continua greva generala declansata in 7 noiembrie, dupa ce oferta guvernamentala a fost aceeasi de la inceputul negocierilor, respectiv o crestere salariala de 8 la suta.
Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea, a apreciat ca Guvernul ar trebui sa-si dea demisia, deoarece a dovedit ca nu este in stare sa gestioneze o asemenea criza, facand referire nu numai la protestul cadrelor didactice, ci si la cel al altor categorii profesionale. Cornea a adaugat ca, si de aceasta data, le-au fost date explicatii "puerile" legate de bugetul alocat educatiei, in timp ce, tot joi, a aflat ca salariile procurorilor, judecatorilor, ai celor din Secretariatul General al Guvernului si din institutiile centrale au crescut cu de la 50 pana la suta la suta.
Catalin Croitoru, liderul Federatiei Educatiei Nationale, a spus si el ca, joi dupa-amiaza, nu a fost o negociere, ci ca le-au fost prezentate aceleasi oferte. Presedintele FEN a precizat ca intalnirea de la Ministerul Educatiei Nationale "este o jignire pentru toti profesorii, mai ales ca un coleg de al lor, aflat in greva foamei, este deja pe moarte".
Gheorghe Isvoranu, liderul Federatiei "Spiru Haret" a adaugat ca, joi, erau in greva foamei opt profesori, "iar din ziua urmatoare vor fi o suta".
La fel de nemultumit a fost si liderul Federatiei "Alma Mater", Razvan Bobulescu, care a precizat ca nici una din doleantele sindicalistilor nu a fost acceptata. "Nu a fost o negociere, ci a fost un anunt. Noi am cedat de fiecare data, in schimb ei au ramas fixati pe acel 8 la suta, care este inacceptabil", a spus Bobulescu.
Liderii sindicali din educatie au cerut majorarea procentului prevazut pentru cresterea salariilor profesorilor, ca o conditie pentru incetarea grevei din invatamant. Astfel, sindicatele au cerut o majorare salariala pe 2006 acordata in doua transe, respectiv o crestere de 10% de la 1 ianuarie 2006, fata de 31 decembrie 2005, si inca 8% de la 1 septembrie 2006, fata de 31 august 2006.
Liderii sindicali au cerut, totodata, ca aceste majorari sa fie operate pentru intregul personal din invatamant, respectiv personalul didactic, didactic auxiliar si nedidactic. Distribuirea majorarilor pe grila de salarizare ar urma sa fie stabilita de comun acord cu federatiile care vor semna acordul cu Executivul si de Ministerul Educatiei.
Liderii sindicali au mai cerut ca banii sa nu le fie retinuti pe perioada grevei, asumandu-si responsabilitatea ca materia nepredata din cauza conflictului va fi recuperata "in conditii optime".
Ei au mai cerut ca actele normative necesare indeplinirii acordului sa fie emise de catre Ministerul Finantelor pana la sfarsitul acestui an. Guvernul a propus profesorilor o majorare salariala de opt la suta in doua transe, plata unor drepturi banesti restante si 5 la suta din PIB pentru Educatie, insa numai pe baza de proiecte.

Isarescu: Orice majorare de salarii trebuie contracarata prin alte masuri

Orice majorare de salarii impune masuri de contracarare a efectelor inflationiste, prin toate parghiile politicilor economice, masurile monetare fiind deja destul de utilizate, a declarat, vineri, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Solicitat sa estimeze efectul inflationist al unei cresteri salariale de 8 la suta in cazul profesorilor, Isarescu a raspuns ca nu poate cuantifica pana nu vor fi definite solutiile de compensare, necesare in cazul oricarei suplimentari de venituri.

CC va dezbate neconstitutionalitatea Legii conflictelor de munca

Curtea Constitutionala (CC) va dezbate luni neconstitutionalitatea unor articole ale Legii conflictelor de munca invocate de sindicalistii din invatamant, conducerea Curtii apreciind ca acest dosar trebuie solutionat in regim de urgenta, sustin surse din magistratura. CC a primit sesizarea sindicatelor din Educatie legata de trei articole din Legea conflictelor de munca - care a dus la suspendarea procesului privind legalitatea grevei profesorilor - si a stabilit termen de judecata pentru luni, dupa ce a fost emis un raport legat de caz. Curtea a primit incheierea prin care instanta Sectiei conflicte de munca a Tribunalului Bucuresti a suspendat procesul privind legalitatea grevei din invatamant, in urma sesizarii legate de exceptia de neconstitutionalitate a trei articole din lege. O alta profesoara a intrat in greva foamei
O profesoara de franceza de la Grupul Scolar "Constantin Brancoveanu" din orasul Horezu, judetul Valcea, a intrat in greva foamei vineri dimineata, iar procentul cadrelor didactice din judet care se afla in greva generala este de 10. Ana Comanescu lucreaza in invatamant de 26 de ani.
"Eu nu mi-am propus sa cada Guvernul, vreau doar sa se aplece cu mai mult discernamant asupra problemelor din invatamant. Totii colegii mei sunt in greva generala si nu stiu inca daca mi se vor alatura. Nu stiu cat voi rezista sa fac greva foamei", a declarat Ana Comanescu.
Mai multe cadre didactice din tara au intrat in greva foamei, in ultimele zile, primul care a recurs la aceasta forma de protest fiind Oliviu Vladulescu, profesor la Liceul Pedagogic din Slobozia.
Miercuri, au intrat in greva foamei pe termen nelimitat trei profesori de la Scoala Generala nr. 30 din Craiova si un profesor de la Liceul Teoretic "Gustav Gundisch" din Cisnadie, judetul Sibiu, iar joi a recurs la aceasta forma de protest si un invatator din judetul Bacau.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.