"Produsele culturale" de prima instanta ale emigrantului sunt jurnalele. Om cu o biografie aparte (uneori chiar cu un "surplus de biografie") emigrantul isi priveste viata (intamplarile ei) cu un interes cultural. Cei care adauga acestei experiente
"Produsele culturale" de prima instanta ale emigrantului sunt jurnalele. Om cu o biografie aparte (uneori chiar cu un "surplus de biografie") emigrantul isi priveste viata (intamplarile ei) cu un interes cultural. Cei care adauga acestei experiente speciale si o anume instructie culturala, depasesc "momentul jurnalului" si acced in zona literaturii propriu-zise: proza, poezie.
Asa se face ca majoritatea produselor lor culturale tin de lumea scrisului. Ba chiar cei care beneficiaza si de alte inzestrari: muzicieni, pictori, sculptori - nu se simt impliniti daca nu dau "nevoii de a scrie" tributul specific.
Si tot asa se face ca rareori intalnesti in emigratie romani pictori ori sculptori. Prin urmare, un sculptor... femeie, devine o raritate in marginea senzationalului.
Randurile pe care le cititi nu vin din partea unui critic de arta - ci din perspectiva unui observator al expresiilor culturale specifice psihologiei emigrantului.
Doamna VIORICA COLPACCI din New York este un astfel de "caz" plin de interes. Dificultatii obisnuite a sculpturii ca indeletnicire artistica de a se impune unui public larg i se adauga natura retrasa, reflexiva, a artistei.
Nu este, de aceea, intamplator faptul ca sculptorita romanca din New York isi creeaza opera cu sentimentul ca-si amenajeaza propriul spatiu ambiental. Nascute dupa chipul si asemanarea autorului lor: discrete, incifrate, minutios echilibrate, cu sensuri stratificate - lucrarile Vioricai Colpacci par a nu se simti bine in spatii publice, adica straine. Ele nu-i sar in ochi privitorului, nu sfasie spatiul cu stridente elaborate - dar nici nu comunica cu "vizitatorul grabit".
Le-am vazut, adunate cateva dintre ele, in chiar locuinta artistei. Or, intr-o locuinta, orice opera artistica suporta un handicap greu surmontabil: obiectele uzuale din jur "o trag in jos", in intentia lor, justificata, de-a o asimila, de-a o domestici.
Intr-un usturator clip umoristic ce apare deseori la televiziunile romane din tara, intr-o sala pompoasa de expozitie este expus... un arc de amortizor auto! Un vizitator dichisit se apropie, ii urmareste concentrat spiralele, isi da ochii peste cap si exclama: "Mda! Ce complex". Mesajul clipului e unul foarte clar, de tipul "Medium-ul e mesajul" (Macc Luhan). Adica, opera este... sala! Pentru ca, un arc de amortizor "expus" intr-o camera de locuit nu mai da prilejul nici unei exclamatii.
Aceasta mica digresiune ne vorbeste convingator despre ceea ce aminteam mai sus: dificultatea unei lucrari artistice de-a ramane arta intr-un context domestic. Dar exista si un revers al medaliei: daca obiectele din jur nu reusesc sa "dea jos de pe soclu" lucrarea de arta, atunci se intampla ceva tulburator de frumos: toate obiectele din casa se-ncarca cu un mesaj, cu un rost peste conditia lor.
Precum o cearta de oameni obisnuiti, intrati intamplator intr-o sala splendida de bal: instinctiv isi controleaza tinuta! Sigur ca rostul unanim recunoscut al artei este sa produca "efecte sociale", adica sa ajunga in spatii publice. Prin numeroasele expozitii la care au participat insotite de elogiile specialistilor (New York, Montreal, Honolulu, Puerto Rico, Atena, Perugia etc.) lucrarile dnei Viorica Colpacci, dovedesc ca "efectele lor sociale" sunt consistente.
Noua insa - in viziunea psihologizanta anuntata la inceputul acestor randuri - ni s-a parut interesant de observat cum se poate convietui strictamente cu opera de arta. Si cat de privilegiat poate sa fie omul care, in momente de gratie ale vietii zilnice sau in momente ingrate, poate dialoga cu aceste obiecte speciale care au intotdeauna ceva nou si adanc de spus... !


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.