A doua saptamana a lunii noiembrie a fost la fel de linistita ca prima, chiar pe o lichiditate mai redusa. In randul companiilor de talie mare, acelea care dau trendul pietei, am inregistrat oscilatii de mica amploare, in lipsa unor presiuni la cumpa
A doua saptamana a lunii noiembrie a fost la fel de linistita ca prima, chiar pe o lichiditate mai redusa. In randul companiilor de talie mare, acelea care dau trendul pietei, am inregistrat oscilatii de mica amploare, in lipsa unor presiuni la cumparare sau vanzare. Cumulat cu lichiditatea slaba de care am amintit, avem o stare de asteptare, de pasivitate a investitorilor. Cu toate acestea, la nivelul intregii saptamanii indicii bursieri au crescut, BET-FI cel mai mult, in conditiile in care la bursele din regiune au avut loc scaderi. Indicii s-au apreciat pe finalul saptamanii, indicele BET urcand cu 0,72 la suta, in vreme ce indicele BET-C a castigat 0,95 de procente, iar ROTEX s-a apreciat cu 0,76 la suta. Valoarea totala de tranzactionare a scazut la 128 milioane RON, cu o medie zilnica modesta, de 25,6 milioane RON. Capitalizarea pietei a crescut cu 1,2%, la inchiderea sedintei de vineri ridicandu-se la 51 miliarde RON . In afara de segmentul SIF, celelalte Blue-Chip-uri au avut o evolutie oscilanta, cresteri in sedinta de luni, urmate de corectii, stabilizare si noi usoare cresteri vineri. SIF-urile au scazut luni, iar in rest s-au inscris pe o linie ascendenta, fara oscilatii deosebite insa cu o continua sustinere la cumparare. Valoarea tranzactionata a depasit intr-o singura sedinta pragul de 30 milioane RON, in rest a fost redusa, reflectand lichiditatea slaba din aceasta saptamana. Cel mai tranzactionat emitent al saptamanii a fost Banca Transilvania (TLV), cu un rulaj total de 21,2 milioane RON. Nu la fel a evoluat si BRD-Groupe Societe Generale (BRD), cu toate ca a avut o lichiditate mult mai redusa. Cu exceptia sedintei de luni, sectorul petrolier a avut o dinamica foarte echilibrata la bursa, cu oscilatii mici. In ceea ce priveste cele mai mari cresteri si scaderi ale cursurilor, in aceasta saptamana lipsesc oscilatiile foarte mari, iar maximele si minimele se intalnesc in cazul unor actiuni cu lichiditate foarte redusa. Este chiar cazul celei mai mari cresteri, a actiunilor Chimopar Bucuresti (CPR), de 17,4% la un curs de 2,7000 RON/actiune, dar in conditiile unui rulaj total de 14,5 mii RON. De altfel, in ultima luna titlurile CPR s-au aflat pe o tendinta puternic crescatoare, permisa si de lichiditatea redusa, urcand cu circa 30,4%. Perdantul saptamanii este un alt producator din industria de panificatie, Loulis SA (MPN), cu o scadere de 8,8% la 0,3100 RON/actiune si cu un rulaj total de doar 1.115 RON. De regula, perioadele acestea de stabilizare ale cotatiilor, in conditiile unei lichiditati mici, pot fi urmate de intrarea pietei pe un trend clar, apreciaza specialistii. In cazul SIF-urilor o importanta ridicata au informatiile venite din zona privatizarii BCR, anuntarea bancii castigatoare si, eventual, aparitia unor informatii privind planurile de viitor ale acesteia, dupa achizitia BCR. Pentru SIF4 si SIF5 mai conteaza si daca oferta de cumparare lansata pentru Sicomed va avea sau nu succes, un eventual esec putand sa duca la o noua oferta, de data asta la un pret mai mare. La Petrom si BRD se asteapta rezultatele financiare pe primele noua luni, in timp ce in cazul Rompetrol Rafinare o importanta mare are modul in care se vor finaliza actualele anchete. Toate aceste elemente motiveaza starea de pasivitate din piata, mai ales in conditiile in care piata a inregistrat cresteri importante in aceasta toamna.
Analistii considera ca in aceasta saptamana, va reflecta o volatilitate crescuta a pietei mai ales ca perceptiile despre evolutia pe termen scurt a pietei sunt destul de contradictorii printre investitori.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.