Localnicii din Hadareni carora, in urma cu trei zile, le-au fost puse casele sub sechestru au contestat decizia de executare, urmand ca Instanta Judecatoriei Ludus sa ia in discutie acest lucru la data de 6 septembrie. Nici rromii nu se lasa, unii di

Localnicii din Hadareni carora, in urma cu trei zile, le-au fost puse casele sub sechestru au contestat decizia de executare, urmand ca Instanta Judecatoriei Ludus sa ia in discutie acest lucru la data de 6 septembrie. Nici rromii nu se lasa, unii dintre ei depunand intampinari prin care solicita instantei sa respinga actiunea romanilor, pe motiv de tardivitate.
Doua dintre cele sapte persoane pe ale caror case a fost pus, miercuri, sechestru au avut parte de acelasi tratament ca si cele cinci care n-au platit cele 210 milioane de lei vechi (21.000 lei grei), cat le reveneau pentru a despagubi rromii. Asta pentru ca, "cei gasiti vinovati de incendierea caselor rromilor in septembrie 1993 trebuie sa raspunda in solidar".
Persoanele vizate de masura de executare se plang de modalitatea in care s-a procedat si spun ca nu au primit instiintare. Mai mult, majoritatea romanilor din satul muresean sunt revoltati de ceea ce se intampla si spun ca rromii le fura recoltele de pe camp si ca statul le-a reconstruit acestora casele "mai mari decat au fost". Toate aceste acuzatii sunt infirmate insa de rromi, care spun ca ei au avut dintotdeauna cele necesare, nefiind nevoiti sa fure nimic in afara ierbii de pe hotar care, oricum, "e de la Dumnezeu".
Una dintre intampinarile depuse de rromi la contestatia de executare, semnata de Lucretia Rostas, pretinde chiar ca statul roman nu i-a reconstruit casa incendiata si solicita instantei de judecata sa respinga actiunea formulata de cei sapte romani, pe motiv de tardivitate.
Potrivit acesteia, o intelegere amiabila nu mai este posibila, intrucat romanii au afirmat ca refuza sa plateasca si, daca ar fi avut vreo intentie sa le ofere daune banesti rromilor ale caror case au fost incendiate, ar fi facut-o din septembrie 1993 si pana acum.

Reconstruirea caselor

Un document al unei comisii judetene, datat din septembrie 1995, arata ca, la data respectiva, fondurile necesare reconstruirii a opt locuinte incendiate erau evaluate la 11.430 de lei, in timp ce costurile altor sase case necesar de reconstruit se ridicau la 68.920 de ei. Din prima suma, valoarea lucrarilor executate si nedecontate se ridica la 3.800 de lei, documentul precizand, la acea data, ca una dintre case, de la numarul 12, apartinand Aureliei Mura Rostas, era terminata.
Potrivit unui tabel al Consiliului Judetean Mures, cu numarul 5.619, din data de 23 decembrie 1994, pe numele a patru persoane (rromii Moldovan Bazil, Lacatus I. Petru, Moldovan Adrian si Rostas Otilia) au fost depuse, pe carnet CEC, sume reprezentand sprijin financiar conform HG 773/1994 in valoare totala de 15 milioane de lei. Evaluarea "imobilelor avariate partial din satul Hadareni", datata 20 septembrie 1993, era in valoare de 589.064 de lei. Pagubitii erau Moldovan Tiberiu (locuind la numarul 41), Rostas P. Boca (locuind la numarul 49), Lacatus B. Galbenus (locuind la numarul 51), Lacatus P. Gruia (locuind la numarul 114), Lacatus Petru (locuind la numarul 115), Moldovan Maria (locuind la numarul 131), Lacatus P. Dagala (locuind la numarul 148) si Rostas Rarcia (locuind la numarul 157).

Hotarare definitiva

Actiunea de punere a sechestrului pe bunurile urmaribile ale celor sapte persoane de nationalitate romana din localitatea mureseana Hadareni, vine in urma unei hotarari a Curtii de Apel Targu-Mures din februarie 2004, confirmata in luna mai a acestui an de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Sentinta Curtii de Apel Targu-Mures din 27 februarie 2004 a acordat victimelor constituite in parti civile despagubiri materiale in valoare totala de 1,3 miliarde de lei vechi si daune morale in valoare totala de 580 de milioane de lei vechi.
Conflictul de la Hadareni in care au fost angrenate mai multe persoane, atat rromi cat si romani, a izbucnit in seara zilei de 20 septembrie 1993, printr-o altercatie intre trei rromi, Gligor Ghetan si fratii Lacatus Ripa Lupian si Lacatus Aurel Pardailian. La un moment dat, Lacatus Ripa Lupian l-a lovit cu un cutit in piept pe Craciun Chetan, care a decedat la scurt timp. Politia din localitate a incercat sa intervina, insa fratii Lacatus au refuzat sa se predea autoritatilor, ascunzandu-se intr-o locuinta din localitate si amenintand ca vor ucide cateva persoane daca nu sunt lasati in pace. In urma conflictului dintre romani si etnicii rromi, din seara zilei de 20 septembrie 1993, de la Hadareni (jud. Mures), patru persoane au murit, 14 locuinte au fost incendiate, iar alte patru au fost distruse partial.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.