Ioan T. Morar, din ce in ce mai multi poeti scriu proza, ba, nu risc spunand, chiar proza buna. De ce aceasta migratie?
Cred ca aceasta migratie se produce dintr-un fel de frustrare pe care o are poetul care scrie pentru foarte putina lume si,
Ioan T. Morar, din ce in ce mai multi poeti scriu proza, ba, nu risc spunand, chiar proza buna. De ce aceasta migratie?
Cred ca aceasta migratie se produce dintr-un fel de frustrare pe care o are poetul care scrie pentru foarte putina lume si, din cand in cand, vrea sa aiba in fata - ma rog, virtual! - un public mai numeros, cititori mai numerosi. Nu te nasti doar poet sau doar prozator. Este de inteles de ce granita intre genuri nu este atat de ferma. Eu am inceput prin a scrie o piesa de teatru, apoi am trecut la poezie. Cred ca un scriitor, daca e dotat, e dotat pentru toate genurile si tine de intamplare daca trece dintr-o parte in alta.
Cum iti explici, totusi, ca acesti poeti scriu proza foarte buna?
Cred ca rigoarea pe care o ai atunci cand scrii versuri, daca este pastrata, te ajuta foarte mult. Exista o anumita grija pentru fiecare cuvant din fraza, nu pentru un paragraf. Din aceasta alerta continua a poetului fata de fiecare cuvant, fata de fiecare semnificatie, se naste rigoarea prozatorului-poet.
Noi, poetii, cand scriem proza suntem stigmatizati. Ni se reproseaza, ca argument imbatabil, lirismul de care nu putem scapa.
Da, eu tocmai de acest pericol m-am ferit foarte mult, am vrut sa nu se spuna ca este cartea unui poet. Cunosc si alte cazuri fericite, in care nu poti spune: "este clar ca e poet". Uite, spre exemplu, "Casanova in Boemia" a lui Andrei Codrescu, pe care am citit-o cu foarte mare interes, nu mi-a dat nici o clipa senzatia ca este cartea unui poet. Desi este multa sensibilitate poetica in ea, nu e "cartea unui poet".
Stigmatul de care vorbeam este un reflex al criticii?
Mai mult: un loc comun al criticii, care iese din anumite fundaturi de analiza cu acest passe-partout: "Autorul nu se tradeaza, dar noi il putem vedea".
Am citit in revista "B-24-FUN", la rubrica de carte pe care o detii prin rotatie cu Stefan Agopian "o scurta intampinare facuta de tine propriului roman" "Lindelfeld". Un "autodenunt literar", o autopromovare. Mi-a placut ideea. Ar trebui adoptata si de alti scriitori.
E o problema de mentalitate pe care scriitorii romani nu si-au insusit-o inca. Poate doar Mircea Cartarescu si-a insusit-o si are un program de promovare a propriilor carti.
Si Mircea Dinescu...
Si el, dar in stil diferit. Nu este o rusine sa-ti difuzezi singur cartea, nu este o rusine sa-ti promovezi singur cartea, atata doar ca trebuie sa o faci in limitele unei anumite decente. Ceea ce s-a intamplat in "B-24-FUN" a fost un mic accident. Stefan Agopian m-a anuntat foarte tarziu ca nu poate tine rubrica in acea saptamana si, neavand la indemana nici o recenzie si nici o fotografie a vreunei carti, am gasit drept unica si imediata solutie pe spatiul acordat celor trei titluri saptamanale, acest "autodenunt" despre cartea mea.
Un accident care, pe mine personal, m-a surprins placut.
Eu cred ca literatura romana are un defect foarte grav (mai ales dupa '89): nu s-a socotit pe sine ca o marfa. Or, literatura este o marfa. O marfa superioara, destinata vesniciei, ca sa vorbesc curtenitor fata de scriitori, o marfa care trebuie vanduta. Nimeni nu va veni din ceruri sa-ti spuna: "Ai scris o carte geniala, hai s-o traducem in toata lumea!". Trebuie sa te zbati, sa faci parte dintr-un sistem, sa te integrezi in el. Marile edituri din Romania au inceput sa intre in acest sistem. Primesc saptamanal alerte electronice de la cateva edituri din Romania care anunta titlurile, ne trimit cartile. Asa se face! Atata timp cat noi, cei din Romania, nu suntem constienti ca literatura este o marfa destinata unei piete - piata de carte, o piata onorabila -, cum vom putea face fata pietei occidentale? In Europa n-ai nici o sansa, daca nu pleci de la ideea ca literatura trebuie vanduta.
Promovarea trebuie sa fie cat mai "agresiva".
Da, altfel nu avem nici o sansa.
Sa revenim la proza. Este, se pare, un moment al ei. Editurile lanseaza tineri prozatori, se fac clasamente, se dau premii, intr-un cuvant este cap de afis, castiga teren.
Nu a castigat teren, ci a revenit la un teren normal, dar in acelasi timp nu cred ca poezia a pierdut teren. In lipsa unei prese si televiziuni ca cea de azi, literatura era luata, inainte de '89, drept un vehicol care transmitea mesaje subliminale impotriva regimului si, de aceea, deseori o carte era primita cu entuziasm nu pentru valoare, ci pentru cate o fraza care parea subversiva, incomoda. Dupa multe faze salbatice ale pietei de carte, in sfarsit, acum, in 2005, lucrurile par sa se fi asezat in mare masura. Insa, pentru a te impune, trebuie sa lupti foarte tare.
Apetitul pentru proza este, bineinteles, mai mare decat pentru alte genuri.
Nu cred, totusi, ca poezia va pierde teren.
Pentru multi este ca matematicile superioare: de nedescifrat.
Si ce, matematicile superioare au disparut? Nici zborul in cosmos nu e un fenomen de masa, si cu toate astea el se intampla. Poezia nu e un fenomen de masa, dar inca are puterea sa coaguleze niste sensibilitati si sa-si intretina o retea mica de cititori.
Daca am putea, am plati cititori, oferindu-le cartea de poezie, impreuna cu o suma de bani. Asa face in America Andrei Codrescu.
Eu cred ca e o gluma, o metafora.
Lasa-ma sa cred ca nu e o gluma.
Te las, dar la urma-urmei, daca este adevarat, orice cititor de poezie, platit sau nu, devine un castig pentru literatura.
Poet, dramaturg, mai nou prozator, esti si unul din publicistii foarte cunoscuti ai momentului, mai ales gratie revistei "Catavencu". Romanul tau e bine primit de critica. Ce carte de proza va urma?
De fapt, daca e sa fac o marturisire, as spune ca am scris aceasta carte pentru a-mi demonstra ca pot sa scriu un roman. Mult mai vechi decat "Lindenfeld" este proiectul altui roman pe care, daca voi reusi sa-l scriu macar la un nivel mediu fata de ceea ce visez eu si fata de ceea ce pot, cred ca acea carte va fi, intr-adevar, o carte care va ramane. Nu spun mai mult. Va fi o carte poate dubla fata de romanul "Lindenfeld", deci 400-500 de pagini, o epopee spiritual-contemporana la care, intr-un fel, am fost martor direct si indirect, prin tatal meu. Daca, dupa o documentare minutioasa si dura, voi reusi sa o scriu in cativa ani, misiunea mea de scriitor va fi indeplinita. Intre timp, o sa scriu o carte de publicistica. Am vorbit deja cu oamenii care vor fi personajele cartii si am speranta ca va fi o carte de citit intr-un spatiu mult mai larg, nu numai al cititorului de proza.
Sa trecem si la lucruri mai generale. Ce inseamna spatiul european pentru literatura romana?
Inseamna un complex ale carui cauze se pot gasi. Lipseste o strategie de marketing eficienta, lipseste un interes oficial. Nu sunt de parere ca statul trebuie sa faca politica asa-zis culturala. El poate insa sa sprijine. Scriitorii romani, atatia cati au reusit sa intre in Europa, au facut-o singuri. Forta nu ti-o da asta. Cand mai multi scriitori - patru, cinci, zece scriitori - devin fenomenul "romanesc" al prozei actuale, atunci vom conta.
Ca sud-americanii, japonezii, polonezii, sarbii...
Da. Sau ca spaniolii, francezii... Pana atunci, contam ca niste aparitii pitoresti si fulgeratoare. In plus, numai daca scriem si pentru Europa, pentru cititorul european, nu numai pentru cititorul roman, vom fi luati in seama.
Ioan Buduca gasise acum catva timp o solutie imediata: ,Ar trebui sa ne traducem cartile intr-o limba de circulatie, aproape in paralel cu scrierea lor, pentru a le asigura un posibil viitor european".
Cartea mea este pe punctul de-a fi publicata in Statele Unite. Am tratat cu un traducator de acolo. I-am trimis-o, i-a placut si s-a apucat s-o traduca, dupa care va convinge si o editura. Povestea din cartea mea, fiind universala, poate starni interesul unui editor care o va publica si promova. Posibil sa apara in Ungaria, Spania, Germania... Nu astept sa vina Mona Musca si sa duca in tarile Europei cartea, nu astept ca sa vina Horia-Roman Patapievici cu Institutul Cultural Roman...
Oricum, ai astepta degeaba!
Eu am luat problema in plan personal si asa imi voi face un drum.
Gandesc, ca si tine, ca nu ministere si institutii culturale trebuie sa ne bata la usa, ci poate acel neobosit agent literar ,cu ochii in patru", care la noi nu exista. Oare crezi ca nu este "marfa"?
Probabil ca nu atata cat sa convinga. Se vor limpezi lucrurile. Sunt asteptate noile carti ale valului de tineri debutanti. Este o asteptare binevoitoare a criticii, care vrea sa vada confirmarea.
Asa fost valul colectiei "Luceafarul" din anii '60-'70, cand, dupa debuturi exceptionale, erau asteptate confirmarile.
Unii vor confirma, altii vor ramane sperante pentru mai tarziu sau pentru niciodata. Ei trebuie, pentru Europa, sa-si adapteze modul de a scrie, fara sa renunte la principiile lor literare, ci pentru a avea o vedere deschisa inspre ceea ce se intampla in Europa.
Vorbesti de o sincronizare.
Da, o sincronizare cu un mare spatiu cultural.
Din nefericire, ea nu vine de la sine.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.