Baronul de Gorj, Nicolae Mischie, i-a supus pe anchetatorii sai la o munca titanica, timp de 2 ani, pentru a dezlega misterul ilegalitatilor pe care le-a comis. Procurorii PNA, care au decis, ieri, sa-l trimita in judecata pe fostul presedinte al Con

Baronul de Gorj, Nicolae Mischie, i-a supus pe anchetatorii sai la o munca titanica, timp de 2 ani, pentru a dezlega misterul ilegalitatilor pe care le-a comis. Procurorii PNA, care au decis, ieri, sa-l trimita in judecata pe fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Gorj, au batut recordul in materie.
Ei au intocmit dosarul penal in 14 volume care insumeaza 2.500 de pagini, iar rechizitoriul se intinde pe alte o suta de file. Mischie a fost urmarit pas cu pas de anchetatori din iunie 2003.
In cazul Mischie, procurorii anticoruptie au finalizat urmarirea penala si au dispus trimiterea in judecata a fostului baron, acuzandu-l de trafic de influenta si luare de mita, fapte comise in forma continuata si aflate in concurs real. Anchetatorii spun ca, in perioada 1999-2002, barbatul ar fi pretins de la un om de afaceri executarea unor lucrari de constructii si de renovare la trei imobile proprietate personala, valoarea totala a acestora depasind 4,5 miliarde de lei. Evident ca, in schimbul acestor servicii, Mischie a promis tot sprijinul. Concret, el a spus ca-l va ajuta pe afacerist sa obtina mai multe contracte la firmele pe care le patrona. De asemenea, acesta fusese asigurat ca vor fi stopate controalele fiscale care il vizau si ca Mischie va obtine unele contracte de executie, lucrari in numele Administratiei Publice judetene pe care acesta o reprezenta. In contul acestor servicii, barbatul i-a cerut un autoturism Aro, mobilier si bunuri electrocasnice pentru dotarea proprietatii sale din Targu Jiu. In baza intelegerii intervenite intre cei doi, la sfarsitul anului 1999, spun anchetatorii, au inceput lucrarile de renovare-constructie, precum si de dotare la imobilul respectiv, lucrari care au durat aproximativ doi ani si care au fost suportate din banii constructorului. La scurt timp, Mischie a cerut sa se faca alte renovari si la un imobil din Bucuresti si vila din comuna Godinesti.

Contracte in valoare de 163 miliarde de lei

Declaratiile martorilor in acest dosar confirma faptul ca Mischie il prezenta pe omul de afaceri de la care a primit mita drept "cel mai mare investitor in zona defavorizata, ca executa lucrari de o calitate nemaiintalnita in Gorj si ca ii este prieten". Si la autoritatile statului carora le cerea sa nu ii faca probleme patronului spunea acelasi lucru. A intervenit pentru a-l sprijini la Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, la conducerea Companiei Nationale a Lignitului Oltenia.
Aici a facut tot posibilul pentru incheierea a 56 de contracte de executie a caror valoare, fara TVA, este estimata la peste 163 miliarde de lei. In 2003, in calitate de presedinte al CJ Gorj, barbatul a incheiat un contract pentru amenajarea interioara a obiectivului "Casa Ganescu", autoritatea contractanta platind in avans peste 248 milioane de lei din finantari prin programul PHARE.
Lucrarea a fost atribuita preferential societatilor controlate de acelasi om de afaceri, oferta fiind directionata, in mod expres, catre aceste firme. Mai mult, invitatiile au fost semnate chiar de catre Mischie. Inaintea inceperii lucrarilor, CJ a emis ordin de plata pentru 817 milioane de lei, care a si fost achitata. Ulterior, in decurs de numai doua luni, firma contractanta a incasat inca 2,8 miliarde de lei, reprezentand amenajari interioare la "Casa Ganescu". Dosarul care il incrimineaza pe Mischie a fost trimis spre solutionare judecatorilor gorjeni.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.