Peste 700 de echipamente medicale, in special radiologice, aflate la ora actuala in spitale, trebuie fie imbunatatite, fie scoase din uz pe parcursul acestui an. Pana in decembrie anul curent, Ministerul Sanatatii (MS) trebuie sa inlocuiasca aparatur
Peste 700 de echipamente medicale, in special radiologice, aflate la ora actuala in spitale, trebuie fie imbunatatite, fie scoase din uz pe parcursul acestui an. Pana in decembrie anul curent, Ministerul Sanatatii (MS) trebuie sa inlocuiasca aparatura medicala necorespunzatoare din unitatile spitalicesti.
Angajatii spitalelor care lucreaza cu aceste aparate radiologice au cel mai mult de suferit din cauza radiatiilor. Aceste aparate nu sunt conforme normelor Uniunii Europene (UE), sunt de parere reprezentantii Comisiei Nationale de Control al Activitatilor Nucleare (CNCAN).
Unele unitati spitalicesti au primit de la CNCAN doar autorizatii pentru a pastra aparatele respective, nu pentru a le folosi: ''Cel mai vechi aparat de acest gen se afla in magazia Spitalului Municipal din Caransebes. Anul de fabricatie este 1936. In magazia unui spital din Iasi exista un aparat fabricat in 1947, iar la Spitalul Municipal Blaj, tot in magazie, sta un aparat al carui an de fabricatie este 1950''. Spitalele aflate in aceasta situatie au preferat sa achite, la fiecare doi ani, cate 6 milioane de lei pentru a obtine autorizatii de detinere in magazii a acestor aparate, decat sa le caseze.
Pe de alta parte, ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, declara ca inlocuirea aparaturii medicale necorespunzatoare din spitale este una dintre prioritatile MS: "Reprezentantii ministerului lucreaza in prezent la un program de masuri de inlocuire a echipamentelor radiologice care nu mai corespund din punct de vedere al normelor impuse de comunitatea europeana. In aproximativ 214 locatii care apartin MS trebuie inlocuita aparatura medicala radiologica. Din pacate, in ultimii patru ani nu au mai fost efectuate nici un fel de investitii in acest sector''.
Totodata, Cinteza precizeaza ca, la ora actuala, ''echipamentele radiologice utilizate in spitale nu pun in pericol sanatatea pacientilor, ele respectand normele existente, inlocuirea lor pana la sfarsitul anului fiind absolut necesara pentru respectarea si a normelor UE''.
Reprezentantii unitatilor spitalicesti apreciaza declaratiile si intentiile ministrului Cinteza, insa ''asteapta rezultate palpabile''. La Institutul Oncologic Fundeni, spre exemplu, tomograful nu mai functioneaza de un an. Acest aparat este din 1990 si nu se mai gasesc piese de schimb pentru el. Pacientii, pe baza biletelor de trimitere, sunt pusi in situatia sa-si faca tomografia la alte unitati medicale. Reprezentantii institutului au facut numeroase demersuri la MS, dar nu au primit nici un raspuns. De asemenea, medicii de la Spitalul Universitar Bucuresti spun ca mai au nevoie de un tomograf, pe langa cel pe care il au si care functioneaza: ''Cu un singur tomograf nu mai facem fata cerintelor. Un asemenea aparat costa 400.000 - 500.000 de dolari. Numai un tub valabil pentru 120.000 de scanari are pretul de 5 miliarde de lei''.
Furnizorii de aparatura medicala sustin ca sunt dispusi sa participe la licitatii organizate fie de MS, fie de spitale, insa vor ca termenele de plata si conditiile de inlocuire a pieselor pentru aceste echipamente sa fie clar stabilite. Pe de alta parte, ministrul Cinteza spune ca ''suntem singura tara in Europa care cumpara centralizat tehnologie, care apoi este impartita ierarhic'' si ca ''pretul de amortizare al aparaturii nu poate fi introdus la spitale din cauza ca nu o cumpara ele direct''. Surse autorizate din cadrul MS afirma ca ''aparatura medicala pentru spitale trebuie achizitionata prin programul national de inzestrare'' si ca ''in momentul in care se strica un echipament medical trece timp pana la reparare din cauza ca piesele de schimb trebuie aduse din alte tari''.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.