Istoria Uniunii Europene incepe in 1950. La 9 mai, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, propune planul ce va sta la baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO).
Un an mai tarziu, la 18 aprilie 1951, Franta, Republica Fe
Istoria Uniunii Europene incepe in 1950. La 9 mai, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, propune planul ce va sta la baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO).
Un an mai tarziu, la 18 aprilie 1951, Franta, Republica Federala Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg semneaza, la Paris, "Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului", care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952.
In februarie 1953, piata comuna a otelului si carbunelui devine functionala, cele sase state fondatoare inlaturand barierele vamale si restrictiile cantitative cu privire la aceste materii prime.
Primele succese ale CECO, precum si avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea unificarii au determinat ministrii de Externe ai celor sase tari fondatoare sa opteze pentru continuarea procesului de integrare in domeniul economic, demers mult mai usor de realizat. Aceasta pentru ca intentia de a crea o comunitate politica europeana a esuat in august 1954, dupa ce Parlamentul francez a respins tratatul privind Comunitatea Europeana a Apararii.
Conferinta de la Messina, din 1955, a incredintat unei comisii prezidate de ministrul belgian de Externe, Paul Henry Spaak, sarcina studierii posibilitatii unei integrari economice progresive.
Raportul prezentat de acesta, un an mai tarziu, a servit drept baza de negociere a Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si a Tratatului Comunitatii Economice Europene (CEE).
Cele doua documente, cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma, au fost semnate de catre cele sase tari membre ale CECO si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.
Dupa largiri succesive (1973 - Danemarca, Irlanda si Marea Britanie; 1981 - Grecia; 1986 - Spania si Portugalia), denumirea tot mai des folosita pentru aceasta structura a fost aceea de "Comunitate Europeana", marcand astfel unicitatea centrelor de decizie care exista de facto din 1967, cand a intrat in vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu si a unei singure Comisii a Comunitatilor Europene.
Prin semnarea, la 7 februarie 1992 la Maastricht, a Tratatului Uniunii Europene, in ansamblul constructiei europene s-au produs schimbari esentiale. Astfel, Uniunea Europeana are la baza un ansamblu de trei "piloni": Comunitatea Europeana, politica externa si de securitate comuna (PESC) si cooperarea in domeniile Justitiei si Afacerilor Interne (JAI).
De asemenea, au fost schimbate o serie de denumiri. Astfel, in loc de "Comunitatea Europeana" se foloseste tot mai frecvent termenul de "Uniune Europeana" (UE), "Consiliul CE" devine "Consiliul UE", iar Comisia CE a devenit "Comisia Europeana".
Dupa caderea Cortinei de fier, tarile din centrul si sud-estul Europei si-au manifestat interesul fata de Uniunea Europeana.
In 1993, Consiliul European de la Copenhaga a stabilit criteriile politice si economice pe care fiecare stat candidat trebuie sa le indeplineasca pentru a deveni membru.
In primul rand este vorba de o buna functionare a statului de drept, cu institutii stabile, care sa garanteze democratia, drepturile omului si respectul minoritatilor.
Un alt criteriu, existenta unei economii de piata functionale, capabila sa faca fata concurentei si presiunii din piata interna a UE.
Nu in ultimul rand este vorba de capacitatea tarii de a-si asuma obligatiile de membru, de a adopta cadrul legislativ si institutional al Comunitatii (acquis comunitar) si de a subscrie obiectivelor uniunii politice, economice si monetare.
Consiliul european din 1995, de la Madrid, a introdus un criteriu suplimentar, acela al existentei unei administratii nationale capabile sa gestioneze calitatea de membru al UE. La 16 iulie 1997, este adoptata "Agenda 2000 - pentru o Europa mai puternica si mai extinsa", care trateaza reforma institutionala a UE, prezinta viziunea asupra extinderii Uniunii si opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale tarilor central-europene. In decembrie 2000, Consiliul European de la Nisa este in favoarea accelerarii negocierilor de aderare cu statele candidate si apreciaza pozitiv efortul acestora de a indeplini conditiile pentru adoptarea si aplicarea acquis-ului. La 1 mai 2004 (Ziua Extinderii) Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria adera la Uniunea Europeana.
La 25 aprilie 2005, Romania si Bulgaria semneaza Tratatele de aderare la Uniunea Europeana, urmand ca integrarea efectiva sa aiba loc la 1 ianuarie 2007.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.