In anul 1947, ecourile luptelor purtate in Cehoslovacia de soldatii romani impotriva armatelor germane erau inca proaspete in constiinta publica a zonei Europei Centrale si de Est. De aceea, episodul - mai putin cunoscut - al sosirii unui lot de 8.00

In anul 1947, ecourile luptelor purtate in Cehoslovacia de soldatii romani impotriva armatelor germane erau inca proaspete in constiinta publica a zonei Europei Centrale si de Est. De aceea, episodul - mai putin cunoscut - al sosirii unui lot de 8.000 de roman in statul cehoslovac - fondat inca de la 1918, nu a trezit la vremea respectiva nici un fel de resentimente in randul autohtonilor: romanii veneau ca muncitori in agricultura, dupa ce Ministerele Muncii din cele doua tari incheiasera un autentic acord bilateral de schimb de forta de munca. S-a vazut ulterior ca muncitorii cehoslovaci sositi sa lucreze in Romania nu au fost de gasit. In schimb, romanii au asaltat fermele cehilor si slovacilor in doua mari valuri: in anul 1947, respectiv 1949. Hristache Neculai din Greci - Braila a fost printre primii "capsunari" romani: intre 21 iunie 1947 si 10 iulie 1948, el a lucrat impreuna cu fratele sau, Marinache Neculai, la doi agricultori cehi din Ocres. Peste ani, incepand cu anii '90, cand statul roman incepea sa trimita "capsunari" pe exploatatiile agricole din Spania sau Portugalia, s-a confirmat cel mai cumplit paradox mioritic: cu toate ca au o tara bogata, romanii muncesc de aproape 60 de ani pe la portile altora.

"Pentru un cap de stiuca moarta..."

Infinita pare capacitatea romanilor de adaptare la vicisitudinile vremii, dupa cum infinita pare ignoranta conducatorilor lor. Cu mamaliga neexploziva, tutun si multa rabdare, omul simplu din Romania ultimilor 50-60 de ani si-a scurtat viata, dar si-a mentinut orgoliul sau de "om rezistent", care l-a propulsat astazi in subsolul tuturor clasamentelor si ierarhiilor din Europa, la capitole precum "boli", "salariu mediu", "cos de consum", "pensie", s.a.m.d. Cazul lui Hristache Neculai din localitatea Greci - Braila descrie la sablon alte zeci de mii de biografii dintr-o tara (Romania, desigur) afectata in anii '40 de "ciuma rosie" a comunismului, de foamete, de nemultumiri sociale si ocupatie militara straina. Mos Hristache s-a nascut in anul 1927, dar traiul nevoias
l-a obligat de timpuriu sa isi paraseasca satul natal. "Cand aveam 10 ani mi-a murit mama", spune el. "Bietul tata nu putea sa ne mai hraneasca, asa ca am plecat la Braila. Muncisem la Ion Buru, boierul de la Greci, ma pricepeam la cate ceva, asa ca la Braila mi-am cautat alt stapan. Era foamete, lumea manca scoarta de copac, era greu, batar pentru copchil sarac ca mine. Cantau tiganii prin crasme: <>"

Avantajul copilariei intre lipoveni

"Eram tanar, aveam 20 de ani, eream obisnuit cu munca", povesteste Mos Hristache, cu aerul ca acum i se pare surprinzator statutul acela din trecut. "In iulie 1947 am plecat in Cehoslovacia, se facuse un contract intre statul roman si cel cehoslovac si noi eram adusi acolo ca sa ne dea locuri de munca in agricultura, la cules de fructe, de paioase, ma rog, ce se cerea atunci!", povesteste in continuare Hristache Neculai. "Ce sa va zic de cehii astia? Ei au fost mereu mai instariti decat noi, aveau minimum 3 cai fiecare, cu boxe separate, aveau masini de treierat cand in Dobrogea se treiera cu tavalugul cu cai. Erau cinstiti: ne dadeau casa, 5 mese pe zi si salar de 800 de coroane - bun salar, si ne tinea si carte de munca cu asigurari de pensie si sanatate. Eu, Hristache Neculai, cu frate-meu, Marinache Neculai, am fost angajati la inceput, de unul Mracek Nebody, la Ocres-Olomousz, localitate mare, tin minte ca avea si echipa de fotbal. Munceam la grau, la orz, altii lucrau si la fructe, nu stiu daca si la capsuni, erau multi romani angajati prin Camera de Munca a Cehoslovaciei, eram 8.000 de oameni din toata Romania, dar dupa astia au mai venit cateva sute un an mai tarziu, in 1949... Cu limba nu ne-a fost asa greu: langa Greci era satul Carcaliu, plin cu lipoveni. Copilarisem acolo si incepusem sa o rup in limba slava de mic copil. Apoi, in Cehoslovacia, prin ianuarie '48 ne-am mutat la alt fermier, Ladislav Irochazko, asta avea moara, animale, bufet cu bere, ne-a facut el transferul pe cartea de munca. Pe 10 iulie 1948 expira contractul stabilit de Guverne pentru muncitorii romani. Ladislav a insistat sa mai ramanem, dar am refuzat, voiam sa ne facem un rost si in tara..."

"La romani era foamete si la cehi mancam de cinci ori pe zi!"

"Ne-am intors in tara", tistuie mos Cristache, "ne fusese bine in Cehoslovacia, au plecat si alta serie dupa noi, tot pe intelegere guvernamentala. Pai, cand muncisem la boierul Buru, la Braila (el zicea ca e italian de neam) n-am plecat nici cu o pereche de opinci dupa 5 ani de munca.
Nu mai zic ca nu-mi trecuse anii in cartea de munca. La Macin, m-a muncit unul, Chelemen, un an de zile, in 1945 si nu a platit nimic la Corporatie (asa ii zicea atunci la Camera de Munca) pentru asigurarea mea. La cehi am invatat ce important e micul dejun si ce sanatos este sa mananci des. La romani era foamete si la cehi mancam de cinci ori pe zi! Ce program aveam? Pai, la 5.30 dimineata eram in grajd, tesalam caii, la 7.00 eram la masa, ne dadea cozonac cu lapte. Plecam la camp, ne punea cehoaica in traista cate 2 sandvisuri pentru gustarea de ora 10.00. Munceam apoi pana la 12.30, cand venea cehul cu caruta si ne intorceam acasa. La 13.00 mancam o supa (polivca, ii spuneau ei), cartofi cu carne si paine de secara. La 14.30 plecam iar la camp sau faceam trebi in gospodarie.
La orele 16.00 iesea baba si ma striga "Christian!" (eu eram Hristache, da' asa imi ziceau ei) si ne puneam iar la masa: lapte cu cartofi copti. La 20.00 era masa de seara si dupa aia eram liberi, ieseam in sat sau ne culcam. Duminica, cehii plecau la biserica si noi ramaneam acasa, ne jucam ca copiii, deh! Cehii ne-au platit totul, pana la ultimul ban, da' ceva trebuia sa se intample in Romania! Nu ne-au recunoscut anul ala trecut in cartea de munca a cehilor, ne-au tot plimbat pe la minister si dupa aia ne-au spus ca nu sosisera banii cehilor la Bucuresti. Asta-i Romania de cand se stie ea, Romanie!..." Hristache Neculai tace brusc si fixeaza un punct imaginar, dincolo de geamul ferestrei micute. Mos Cristache nu fumeaza, nu bea, nu pofteste la grasimi.
Singurul sau viciu a ramas depanarea amintirilor: dar, oare, ce valoare mai au acele amintiri cand Romania anului 1947 pare atat de asemanatoare, in mentalitati si evenimente, celei din 2005?!


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.