Damf de mahoarca

Istoria postdecembrista a unicului producator national de tigarete intriga. Cu o piata avuta la picioare, in care puteai dicta jocul, chiar si in conditiile concurentei exercitate de companiile multinationale, cu o retehnologizare de ultima ora cap-coada, statul investind masiv, garantand credite de 100 de milioane de dolari, la ora actuala SNTR face doar figuratie, cota de piata gravitand undeva la 15 la suta. De unde privesti aceasta afacere, totul duhneste. Din ruinele SNTR, atatea cate au mai ramas, razbate un strident damf de mahoarca. Legalitatea in acest caz nu a contat, dovada ca nimeni nu a fost tras la raspundere pentru tunul dat Tutunului Romanesc. Vinovatii sunt cunoscuti, dar ei isi vad linistiti de treaba. Practic, artizanii au fost doi, si anume legislatia in materie de privatizare si fiscala si compania omului de afaceri Ioan Niculae, Interagro. Sa incepem cu un cadru general. SNTR era prea puternica pentru companiile multinationale care intrasera timid pe piata romaneasca. Segmentul tigarilor populare si al celor de calitate medie purta marca "made in Romania". Diferentele de preturi inclinau decisiv balanta in favoarea SNTR. Trebuia ca cineva sa intervina si a intervenit surprinzator, in ciuda faptului ca in orice tara care se respecta productia autohtona este protejata prin parghii legale care sa nu afecteze climatul concurential. La noi a fost invers. Ministrii acelor vremuri au decis sa ofere facilitati fiscale importante multinationalelor (5 ani de scutire a impozitului pe profit si scutirea totala la plata taxelor vamale la importul de materii prime). Efectul a fost dezastruos atat pentru SNTR, cat si pentru cultivatorii romani de tutun. In timp ce in Polonia, de exemplu, regula de baza pentru obtinerea licentei de productie era si este achizitionarea de minimum 50 la suta din necesar de tutun cultivat in acea tara, in Romania s-au deschis portile importurilor fara taxe vamale.
Dintr-un foc, SNTR era concurata neloial, stiut fiind faptul ca societatea era obligata sa finanteze culturile de tutun din tara.
Diferentele de pret intre tutunul romanesc si cel importat favoriza multinationalele. Tot nu era de ajuns ca SNTR sa fie scoasa de pe piata. Pana in 1997 erau supuse accizarii cu precadere tigaretele considerate de lux, evident produse de multinationale. Era timpul ca Ministerul Finantelor sa faca ceva si a facut. Evident, in favoarea concurentei straine. Astfel a fost impus un sistem de accizare uluitor. Au fost taxate mai mult tigarile ieftine. Ale SNTR, desigur. S-a ajuns in situatia in care in timp ce ponderea accizei in pretul de vanzare a unui pachet de Marlboro era de 16 la suta, de 14,6 la suta in cazul unui pachet de Rothmans, la un pachet de Carpati ponderea accizei depasea 56 la suta, iar la unul de Snagov de 42 la suta. Dintr-un foc, Tutunul Romanesc a fost tras in piept.
Si in aceste conditii SNTR putea supravietui chiar pe un segment de piata mai mic, dar semnificativ. A mai fost nevoie de o coada de topor care sa distruga producatorul national de tigarete si aceasta s-a numit Interagro, companie a omului de afaceri Ioan Niculae. Practic, societatea, prin privatizari succesive cu acelasi castigator, Ioan Niculae, a fost devalizata sub privirile condescendente ale autoritatilor care de regula, printre altele, trebuiau sa aplice legea si mai ales sa sanctioneze. Printre multe alte tehnici de ruinare a SNTR folosite de Interagro, pe care le vom prezenta detaliat intr-un viitor material, distrugerea sistemului de distributie a societatii si inlocuirea lui cu unul parazitar prin care SNTR era supta de seva, aducand apropiatilor lui Ioan Niculae profituri substantiale. TDG si Interaction Group SRL au fost capusele care, cu acceptul lui Ioan Niculae, au scos de pe piata SNTR.
Mai apare ceva ciudat aici care demonstreaza actiunea planificata de falimentare a Tutunului Romanesc. TDG (Total Distribution Group) era, in acelasi timp, si distribuitor principal al unei companii multinationale concurente SNTR. Interagro, firma condusa de Ioan Niculae, ca proprietar al SNTR stia bine acest lucru, dovada ca toate contractele de distributie a tigaretelor au fost stabilite de Interagro. Pana si conditiile erau o mina de aur pentru acesti distribuitori. Sa tot distribui tigaretele SNTR. Acordarea unui discount de 4 la suta din pretul de productie, plata la 25 de zile a marfii. Totodata, modul de garantare a platii in cazul TDG, in contract, nu era stipulat ca in celelalte contracte, ca distribuitorul sa garanteze plata produselor cu scrisoare de garantie bancara emisa in favoarea SNTR, ce urma a fi executata in cazul neplatii la scadenta a produselor. Si nu-i totul. Chiar daca vanzarile de tigarete scadeau alarmant impingand SNTR catre faliment, contractul de distributie nu putea fi reziliat.
Aceasta deoarece au avut grija oamenii lui Ioan Niculae cand au "negociat". In contract se stipula clar faptul ca in cazul rezilierii, SNTR se obliga sa achite lunar firmei TDG suma de... 200.000 de dolari. Asta da afacere pentru Ioan Niculae. Nu conteaza ca SNTR a fost tras pe linie moarta, nu conteaza ca bugetul a pompat mii de miliarde pentru a acoperi gaurile provocate de Interagro. Ceea ce a contat a fost prosperitatea unui om de Top 300, Ioan Niculae. Pentru toate acestea, nimeni nu l-a deranjat. Macar cu o intrebare. Nu-i tarziu nici acum.

---

Despre autor: