Accizele ar putea fi crescute in acest an, peste calendarul prevazut cu Uniunea Europeana, ca solutie de avarie in cazul in care mediul economic "nu se va conforma relaxarii fiscale", a declarat, ieri, Adriean Videanu, ministru de stat. Afirmatia a a

Accizele ar putea fi crescute in acest an, peste calendarul prevazut cu Uniunea Europeana, ca solutie de avarie in cazul in care mediul economic "nu se va conforma relaxarii fiscale", a declarat, ieri, Adriean Videanu, ministru de stat. Afirmatia a atras dupa sine reactii moderate ale mediului de afaceri, parerile fiind, ca de obicei, impartite. Dintre reprezentantii sectorului privat care produc sau comercializeaza produse accizabile, o parte s-au declarat de acord cu o eventuala crestere a accizelor, in timp ce alti oameni de afaceri considera ca o astfel de masura nu poate fi suportata in acest moment.
Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol:Masura ar fi cea mai buna solutie pentru compensarea scaderii impozitelor directeGrupul Rompetrol ar fi de acord cu o crestere a accizelor peste calendarul prevazut, a precizat, ieri, Dinu Patriciu, presedintele grupului.
Patriciu considera ca masura ar fi "cea mai buna solutie, la aceasta ora, pentru ca reducerea impozitelor directe sa poata fi compensata prin cresterea impozitelor indirecte".
"Produsele petroliere ar putea suporta, cu siguranta, o crestere suplimentara a accizelor. La motorina, de exemplu, taxele ar trebui ridicate. Acestea sunt mult prea mici fata de restul Europei, ele ar trebui sa fie egale cu cele ale benzinei. In acest fel, ar putea fi chiar posibila o scadere a pretului la benzina", a declarat Dinu Patriciu.

Romulus Dascalu, presedintele Patronatului Alcoolului - GARANT:
Nu putem suporta preturi europene cu salarii africane
Romulus Dascalu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Alcool si Bauturi Spirtoase din Romania - GARANT sustine, in schimb, ca o crestere a accizelor peste calendarul prevazut cu UE ar fi, in acest moment, dezastruoasa.
"Noi avem, deja, un grafic stabilit cu Uniunea Europeana, cu care nu am fost de acord, si care impune, si asa, cresteri foarte mari ale preturilor. In masura in care fosta guvernare nu a facut nimic pentru eradicarea evaziunii in domeniul alcoolului, 65-70 la suta din aceasta piata functioneaza in subteran. Sunt 10.000 de miliarde de lei care pot fi recuperate, daca va exista aceasta vointa", a declarat Dascalu.
Presedintele GARANT considera ca o crestere a accizelor ar fi "nebenefica si nu ar duce la rezultatele scontate".
"In 2004 s-au comercializat peste un milion de hectolitri de alcool fara sa se plateasca taxe. Daca Guvernul ar decide sa faca curat in acest sector, ar putea strange 350-400 de milioane de euro pe an", a precizat presedintele GARANT.
Acesta a adaugat ca exista un proiect de hotarare de guvern privind aceasta problema, dar care este, din nefericire, ignorat de autoritati.
"Proiectul a fost semnat de ministrul Finantelor, si de peste trei luni zace in mapa fostului ministru al Agriculturii, care am impresia ca nu a vrut sa il semneze", a afirmat Romulus Dascalu.
Presedintele GARANT a mai declarat ca o crestere a accizelor ar duce la escaladarea fenomenului de evaziune, intrucat "romanul nu are bani sa-si cumpere o bautura curata".
"In perioada iulie - decembrie 2004, dupa cresterea accizei de la 150 la 280 de euro pe hectolitru, vanzarile fabricilor de alcool au scazut cu peste 50 la suta, iar statul a colectat mai putini bani. Aceasta scadere nu inseamna ca romanii au baut mai putin, ci ca economia subterana a crescut", a afirmat Dascalu.

Teodor Chirilescu, director executiv-adjunct Lukoil Romania: Pentru producatori este bine, nu stim pentru populatie...
Teodor Chirilescu, director executiv-adjunct al Lukoil Romania a adoptat o pozitie neutra in privinta unei eventuale cresteri a accizelor.
"Sigur ca pentru producatori este bine, poate exista orice marire, insa nu stim daca este la fel de bine pentru populatie, care va suporta efectele", a precizat Teodor Chirilescu.
Directorul Lukoil Romania a afirmat, de asemenea, ca preturile carburantilor la poarta rafinariei vor creste in functie de majorarea nivelului accizelor. "Lukoil Romania va opera modificari de pret in functie de cresterea accizelor. Depinde de nivelul la care se va situa aceasta majorare la poarta rafinariei", a precizat Chirilescu.

KPMG: Salariatii cu venituri mari vor plati mai mult pentru CAS, in acest an
Reducerea costurilor fiscale in urma aplicarii cotei unice de impozitare de 16 la suta va fi contracarata de majorarea costurilor cu contributiile de asigurari sociale pentru persoanele cu venituri substantiale, se arata intr-un raport al companiei de consultanta KPMG. Potrivit raportului, costurile cu contributiile de asigurari sociale (CAS) vor creste in 2005, comparativ cu anul anterior, in conditiile majorarii plafonului la care se aplica cota de CAS de la 38,41 milioane de lei la 46,055 milioane de lei.
Plafonul reprezinta valoarea a cinci salarii medii brute pe economie, luand in calcul salariul mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale.
Procentul total al contributiei la asigurari sociale va ramane la 31,5 la suta pentru conditii normale de munca, din care angajatorul achita 22 la suta. Anterior fusese preva-
zut ca aceasta pondere sa scada la 29,5 la suta, incepand cu 1 ianuarie 2005.
Cota unica de impozitare, de 16 la suta, se va aplica la majoritatea tipurilor de venituri, exceptie facand veniturile din dobanzi si castigurile din transferul titlurilor de valoare - impozitate cu unu la suta, precum si dividendele a caror cota de impozit a fost majorata de la 5 la suta la 10 la suta.
In ceea ce priveste contributiile la fondurile private de pensii, acestea vor fi deduse in limita echivalentului in lei a 200 de euro pe an, atat in cazul contribuabililor care obtin venituri din salarii cat si a celor care desfasoara activitati independente.
Pe segmentul asigurarilor private de sanatate, contribuabilii care obtin venituri din salarii nu vor mai beneficia de deducerile aferente primelor de asigurare, spre deosebire de 2004, in timp ce contribuabilii ce obtin venituri din activitati independente vor benficia in continuare de aceste deduceri, in limita echivalentului in lei a 200 de euro pe an.
Cota deducerii aplicata contribuabililor care obtin venituri din chirii va fi redusa la 25 la suta (anterior 50 la suta), iar venitul net anual din drepturi de proprietate intelectuala va fi stabilit prin deducerea unei cote de 40 la suta din profitul brut, fata de 60 la suta, in 2004.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.