Elena Udrea va fi plasata in arest la domiciliu a decis, definitiv, marti, Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Potrivit deciziei, Udrea nu are voie sa vorbeasca cu Dorin Cocos, Dinu Pescariu si cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, in mod direct sau indirect, si nici sa divulge sau sa redea in presa sau pe retelele sociale informatii din cauza penala.

Instanta ii atrage atentia ca in caz de incalcare a oricareia dintre aceste obligatii, se poate dispune din nou arestarea ei preventiva. Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie - 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenta, in legatura cu denuntul lui Dinu Pescariu. Fostul ministru Elena Udrea se afla in arest din seara zilei de 10 februarie, cand a fost retinuta de procurorii DNA, in ziua urmatoare ea fiind arestata prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in dosarul Microsoft.


Camera Deputatilor a avizat, in 9 februarie, urmarirea penala,
retinerea si arestarea preventiva a Elenei Udrea atat in dosarul Microsoft, cat si in dosarul Gala Bute.

Udrea este acuzata, in dosarul "Microsoft"
, de trei fapte de trafic de influenta - in legatura cu incheierea si derularea acordului cadru de licentiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente si a actelor aditionale la acestea, in legatura cu derularea contractului e-Romania si in legatura cu pretinderea si primirea a 500.000 de euro. Procurorii o mai acuza si de spalare de bani (in forma dobandirii si utilizarii de bunuri cunoscand ca provin din infractiuni), si fals in declaratii de avere.

Potrivit anchetatorilor, fostul sot al Elenei Udrea, Dorin Cocos, ar fi pretins si primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si vicepresedinte PDL, sa asigure firmelor sustinute de Florica incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.