Liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a plans duminica seara, la Romania TV, de fenomenul „fake news” (stiri false - n.r.) si a dat ca exemplu controversa iscata in legatura cu gratuitatea calatoriilor cu trenul pentru studenti.

Declaratia a fost facuta in contextul in care a fost intrebat despre relatia pe care o are cu premierul Sorin Grindeanu, iar Liviu Dragnea a acuzat ca presa a relatat in mod eronat, spune el, ca ar exista o raceala intre el si seful executivului. Liderul PSD a recunoscut ca exista o schimbare foarte serioasa in relatia pe care o are cu Sorin Grindeanu, in sensul ca de cand a fost desemnat premier se intalnesc si mai des ca inainte si nu e o zi in care sa nu vorbeasca la telefon. „Am vazut in presa ca este o raceala, ca nu imi mai place mie de premierul Grindeanu...Nu exista asa ceva!”, a insistat Liviu Dragnea. „Apar si alte informatii false, putem discuta si de fake news. Cum a aparut informatia ca noi vrem sa renuntam la facilitatea acordata studentilor”, a adaugat Liviu Dragnea.

El a explicat ca toata confuzia s-a creat de la incercarea de a introduce amendamente. „Am inteles ca si unii de la noi au semnat, pentru ca acolo se pusese in pachet si cu facilitatile pentru elevi si am vorbit si cu premierul Grindeanu, si cu ministrul transporturilor. Nu exista niciun fel de intentie din partea mea sau din partea noastra ca in Parlament sa modificam asa ceva!”, a asigurat liderul PSD. „Ce s-a stabilit in programul de guvernare ramane. Daca studentul invata la Cluj si vrea sa vina la Bucuresti sa protesteze impotriva guvernului, au aceasta gratuitate, nu e nicio problema!”, a declarat Liviu Dragnea conform Digi24.

Amendamentul legat de limitarea gratuitatii pentru studenti a fost propus de Eugen Teodorovici (PSD) si de Florin Citu (PNL), dar acesta din urma a anuntat ca il retrage.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.