Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, ca noul Cod fiscal se afla intr-o procedura accelerata in Parlament, fiind asteptat sa treaca de plenul Senatului marti, iar joi de cel al Camerei Deputatilor, astfel incat sa poata fi promulgat de presedinte pana lunea viitoare.

Dragnea a precizat ca actualul calendar pentru adoptarea Codului fiscal este unul "foarte strans", urmand ca in aceasta saptamana sa poata fi adoptat atat in comisiile Parlamentului, cat si in cele doua plenuri. "Speram ca duminica poate fi trimis la promulgare, la presedinte, si este foarte posibil ca luni sa avem noul Cod fiscal", a declarat Dragnea.

Copresedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sambata, ca PNL nu va mai mai depune alte amendamente la Codul fiscal, in afara celor asupra carora liderii partidelor politice s-au inteles in cadrul intalnirii de joi, si el afirmand ca proiectul Codului Fiscal ar putea ajunge lunea viitoare la promulgare, scrie MEDIAFAX.

Partidele parlamentare au convenit, joi, dupa discutiile privind Codul Fiscal, reducerea etapizata a TVA, astfel incat taxa va fi redusa la 20% incepand cu 1 ianuarie 2016 si la 19% de la 1 ianuarie 2017.

De asemenea, impozitul pe constructiile speciale va fi eliminat incepand cu 1 ianuarie 2017, cu o exceptie solicitata de ministrul Agriculturii Daniel Constantin referitoare la constructiile speciale din agricultura, aceasta urmand sa fie eliminata de la 1 ianuarie 2016. Cat despre supraacciza la carburanti, acaesta va fi eliminata incepand cu 1 ianuarie 2017.

Cererea de reexaminare a Codului fiscal, inaintata de presedintele Iohannis Parlamentului, va fi dezbatuta in sesiunea ordinara care incepe la 1 septembrie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.