Presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, a declarat, joi, dupa intalnirea cu presedintele Klaus Iohannis, ca a fost o intalnire "fructuoasa" si ca i-a multumit presedintelui Romaniei pentru "pozitia puternica de sustinere a Ucrainei", adaugand ca il asteapta curand, la Kiev.

Dupa intalnirea cu presedintele Klaus Iohannis, care a durat jumatate de ora, Petro Porosenko a declarat, la iesirea din Consiliul European, ca discutia cu presedintele Iohannis a fost "fructuoasa". "Vreau sa ii multumesc presedintelui Romaniei pentru pozitia foarte puternica de sustinere a Ucrainei", a spus Porosenko.

Presedintele Ucrainei a mai spus ca l-a invitat pe presedintele Romaniei la Kiev. "Am avut o foarte importata discutie bilaterala. L-am invitat sa viziteze Kievul si el a primit invitatia mea si il asteptam la Kiev, foarte curand", a mai spus Petro Porosenko, la finalul intalnirii bilaterale, scrie MEDIAFAX.

Presedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o intalnire bilaterala, in marja Consiliului European, cu presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, intalnire care a durat aproximativ jumatate de ora, cei doi discutand despre calendarul viitoarei vizite a presedintelui Romaniei la Kiev si sprijinul bilateral.

Surse oficiale au declarat ca bilaterala dintre presedintele Klaus Iohannis si Petro Porosenko a fost "foarte calda" si a durat aproximativ jumatate de ora, desfasurandu-se dupa declaratia de presa a presedintelui Ucrainei, la sediul Consiliului. Dupa aceasta intalnire, Porosenko a parasit lucrarile Consiliului European.

"Porosenko l-a salutat pe presedintele Iohannis in limba romana. A fost o intalnire foarte calda. Cei doi si-au amintit despre faptul ca s-au intalnit la mitingul de solidaritate de la Paris", au precizat sursele citate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.