Pana la ora 12.00, la sala de sedinte a grupului PNL din Camera Deputatilor, unde a fost convocata sedinta, au venit cativa dintre membrii conducerii partidului, printre care Tudor Chiuariu, Norica Nicolai, Ioan Ghise, Andrei Gerea, precum si o parte dintre liderii de filiale.
Cei veniti la sedinta inainte de ora 12.00 au fost anuntati ca reuniunea va debuta la ora 13.00, "din motive obiective", fara a fi furnizate si alte detalii.
Pe de alta parte, in jurul orei 11.30, PNL a dat publicitatii un comunicat de presa in care precizeaza ca decizia de clasare emisa de Curtea de Apel Oradea in cazul promovat de ANI impotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitiva si irevocabila. De asemenea, PNL aminteste si ca Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor in perioada mai-decembrie 2012.
O discutie in USL privind un schimb de ministere intre PSD si PNL, in contextul in care PNL trebuie sa faca o nominalizare pentru ministrul Transporturilor, nu este exclusa, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate, luni, la finalul reuniunii BPN al PSD. Sursele citate au mentionat ca o astfel de discutie nu a avut inca loc, dar ca nu este exclusa.
"Deocamdata", propunerea PNL pentru functia de ministru al Transporturilor este Ovidiu Silaghi, au aratat aceleasi surse.
Premierul Victor Ponta si-a exprimat speranta, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor sa aiba loc "zilele astea", el precizand ca a avut pe aceasta tema o convorbire telefonica cu liderul PNL, Crin Antonescu, si ca va face propunerea catre seful statului dupa o decizie a PNL.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro