Consilierul economic al premierului Ionel Blanculescu considera ca impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii acordate tuturor membrilor din consilii de administratie si de conducere este normala, deoarece si in mediul privat exista un "obraz gros".

"Era normal sa se ia o masura care sa nu discrimineze un anumit sector. Puneti-va in locul actionarilor unei banci care trebuie sa suporte salarii de milioane euro pentru cei care pleaca din sistem pe diverse motive si veti constata ca asocierea este tot cu obrazul gros. Este un obraz gros la stat si un obraz gros la privat. Cand era mai greu Romaniei, Uniunii Europene si Statelor Unite ale Americii datorita crizei se gaseau personaje care sa incaseze milioane de euro care veneau tot de la noi, de la consumatori, fie ca plateam un credit cu o dobanda mai mare sau o asigurare mai mare, si atunci este normal ca cei 85% sa atinga inclusiv mediul privat, pentru ca nu atinge partea de performanta, ci o exceptie", a spus Blanculescu la Realitatea TV.

El a aratat ca aceasta regula este conforma celor aplicate si la nivel european si a sustinut ca mediul privat, ca si cel de stat, va fi astfel cu mult mai atent pe cine angajeaza, pentru a evita situatiile in care "pe iesirea din spate" managerii "trimisi la reciclare" sa plece cu milioane de euro.

Agentia MEDIAFAX a anuntat, joi seara, ca Guvernul a decis, prin derogare de la Codul Fiscal, sa stabileasc- o cota de impozit pe venit de 85% pentru veniturile reprezentand salarii/indemnizatii/sume compensatorii acordate, in conditiile legii, cu ocazia incetarii contractului de munca, raportului de serviciu sau mandatului, angajatilor cu functii de conducere sau persoanelor care sunt numite in calitate de membru "in consilii de administratie si consilii de conducere".

Anterior, Guvernul a anuntat ca acest impozit de 85% va fi aplicat angajatilor cu functii de conducere sau persoanelor care sunt numite in calitate de membru in consilii de conducere din cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara "si din cadrul autoritatilor care au fost reorganizate prin infiintarea ASF".

ASF a fost infiintata prin comasarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.