Feminismul romanesc n-a fost un frantuzism, ci s-a nascut din cel anglo-american

Astazi, femeile isi pot permite privilegiul de a considera feminismul o toana postmoderna, un militantism exagerat sau poate o tentativa de sterilizare fortata a feminitatii. In Romania de acum un secol insa, femei aprige, ramase aproape anonime pentru generatiile urmatoare, se bateau sa-si taie drum prin jungla de prejudecati ale barbatilor, cu care acestia legitimau mitul superioritatii masculine.

Intre 1866 si 1932, femeile nu aveau mai multe drepturi decit un copil sau un alienat mintal: nu aveau dreptul sa incheie nici un act administrativ decit cu invoirea sotului sau a justitiei, nu puteau dispune de dota si nici de veniturile lor realizate in timpul casniciei, erau lipsite de dreptul de tutore si obligate sa aiba domiciliul stabilit de sot, nu aveau drept de mostenire, daca nu aveau copii, aveau acces limitat la educatie, le era interzis dreptul de a vota sau a profesa in anumite domenii, chiar daca terminasera, in chip stralucit, o facultate de profil pe spezele parintilor. In argumentele elitelor de sex tare ale vremii, oameni politici, literati si invatati, marimea conta irefutabil.

Titu Maiorescu a luat atitudine intr-o conferinta de la Ateneul Roman din 1882, sustinind ca femeile isi merita locul de la marginea societatii din cauza creierului lor prea mic: „Cum am putea intr-adevar sa incredintam soarta popoarelor pe mina unor fiinte a caror capacitate craniana este cu zece la suta mai mica? Abia ajung astazi creierii cei mai dezvoltati pentru a putea conduce o natiune pe calea progresului si prosperitatii materiale... Din 1.000 de capatini masurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la barbat si numai 1.250 la femei“, tuna Maiorescu la tribuna.

Citeste si:

Consideratiile lui stiintifice nu se opreau insa aici: „Cu cit inaintam insa in civilizatiune, cu atit rolul barbatului devine mai greu, cu atit el trebuie sa-si munceasca mai mult creierul ca sa poata cuceri un loc in economia sociala si sa fie in stare a-si asigura existenta si viitorul familiei sale. El trebuie sa miste cultura, el sa conduca sau sa sustina statul, el sa faca a inflori artele, el trebuie sa largeasca cimpul ideilor, sa inlesneasca bunul trai al omenirii prin descoperiri si perfectionari zilnice, aduse in sfera practica a vietii, pe cind femeia e redusa la un rol cu mult mai marginit in miscarea societatilor culte. De aici, nici indoiala, diferenta craniana“.

Sofia Nadejde, publicista si prozatoare, sotia lui Ioan Nadejde, care facea parte din conducerea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania, nu l-a lasat pe Titu Maiorescu sa-si savureze in liniste locul pe soclu si l-a batut cu propriile arme, intr-un articol din „Contemporanul“. „Un lucru pe care-l trec cu vederea toti citi vorbesc de greutatea creierului femeiesc este ca nimeni nu ia in seama sa-l raporteze la greutatea trupului, femeile relativ cu corpul au creierul mai greu decit barbatii“, scria Sofia Nadejde, prezentind concluziile celor mai mari naturalisti, antropologi sau anatomisti.

Totodata, vajnica Nadejde intoarce marimea impotriva lui Maiorescu, care era mindru sa constate ca „unul dintre creierii cei mai ponderosi ce s-au observat la om a fost al naturalistului Cuvier, 1.830 de grame“, si il arunca in ridicol: „Creierul unui elefant cintarea 3.000 de grame, pe cind a lui Cuvier, 1.830“. O consecinta a superioritatii inalienabile a genelor barbatesti era ca femeilor le era interzis sa-i urmareasca si sa-i arate cu degetelul pe posesorii lor, in caz ca faceau un copil din flori.

Nelly Cornea scria, in 1906, despre pruncuciderile si sinuciderile in rindul mamelor singure, carora le era interzis sa caute tatal: „Este logic ca femeia inferioara sa reziste tentatiunilor, pe cind barbatul superior nu e constrins sa practice virtutea? Toata vina se arunca in spinarea acestor mume nenorocite, pe cind chiar societatea le impinge la crima pruncuciderii prin dispretul cu care le loveste si prin ocrotirea seducatorului. Majoritatea fetelor mume isi leapada copiii de rusine, fiindca societatea le pedepseste pentru maternitate cu prigoniri si hohote de ris. Barbatul, autorul principal al acestor relatii fatale, este considerat numai ca un strengar, pe cind victima lui e condamnata ca criminala“.