De la anul, te casatoresti si cistigi bani de la stat. 900 de lei grei, atit o sa primeasca un cuplu de la primaria care le-a oficiat evenimentul. Nu va bucurati toti, oferta e valabila doar pentru cei aflati la prima casatorie.

Reprezentantii Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) au elaborat un proiect de lege conform caruia cei care se vor casatori, anul viitor pentru prima data, vor primi un ajutor din partea statului de 900 de lei grei (echivalentul a 9 milioane de lei actuali). Actul normativ e gata, se afla pe masa ministrului Muncii, Gheorghe Barbu, si urmeaza sa parcurga procedurile de informare si dezbatere publica.

Legea va intra in Parlament in cel mult doua luni si va fi aprobata pina la sfirsitul acestei sesiuni, pentru a intra in vigoare de la 1 ianuarie 2006. "Aceasta masura este stipulata in programul de guvernare al Aliantei PNL-PD. Consideram ca e nevoie ca tinerii care vor sa-si intemeieze o familie sa fie sprijiniti si incurajati de stat sa faca acest pas", afirma Maria Muga, secretar de stat la MMSSF.

Banii se incaseaza in maximum 60 de zile

Potrivit proiectului de lege, banii pentru tinerii casatoriti vor fi alocati din bugetele locale. Astfel, dupa oficierea casatoriei, reprezentantii primariilor respective trebuie sa achite banii insurateilor in maximum 60 de zile. Initial, acest ajutor trebuia sa fie echivalentul in lei a 200 de euro. Dupa ce euro a inceput sa scada destul de drastic in ultimele luni, reprezentantii MMSSF au decis ca alocatia de sprijin sa reprezinte 85% din salariul mediu brut care se ia in calcul la fundamentarea bugetului de stat. Acum, alocatia ar fi de 7,6 milioane de lei, dar de la 1 ianuarie 2006, autoritatile estimeaza ca va fi de aproximativ 900 de lei grei.

Doar 120.000 de nunti pe an

Un raport al Ministerului Administratiei si Internelor, care a monitorizat cite casatorii au fost oficiate in perioada 1998-2004, releva faptul ca in Romania si-au unit destinele, in medie, 120.000 de cupluri pe an. Reprezentantii MMSSF afirma ca au luat decizia sa sprijine cu bani intemeierea unei familii pentru a descuraja concubinajul. "In ultimii sase ani s-a constatat ca exista o regresie in materie de casatorii legal inregistrate. Cuplurile tinere au retineri privind mariajul, din cauza lipsei unei locuinte, a locurilor de munca instabile si a veniturilor mici pe care le au. In aceste conditii se gindesc mai greu la casatorie", explica Maria Muga.

400.000 de lei, alocatia pentru copii

Alocatia de stat pentru copii va fi majorata, de la 1 ianuarie 2006, de la 225.000 de lei la 40 de lei grei (400.000 de lei actuali). Si aceasta masura face parte din programul de guvernare al Aliantei PNL-PD. Autoritatile au renuntat la suma de 10 euro care era trecuta in program si au decis ca alocatia sa fie de 40 de lei grei, ca urmare a deprecierii monedei euro.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.