"Trecerea pe sub Podul Minciunilor este iluminata noaptea de trei lanterne si pazita de trei santinele", scria, in a sa Cronica a orasului Sibiu, Emil Sigerus, in dreptul datei de 24 noiembrie 1771. Dupa mai bine de 200 de ani, podul, care a fost reconstruit intre timp, continua sa fie la fel de important pentru Hermannstadt.

Cei mai multi localnici evita sa spuna vreun neadevar cind trec pe pod, pentru ca se tem ca acesta va ceda sub greutatea minciunii lor. Batrinii spun ca podul are urechi, o putere greu de imaginat si multa intuitie, asa ca, la fiecare neadevar rostit, podul incepe sa geama din toate incheieturile, iar intr-un zgomot care-ti da fiori, balustrada incepe sa cedeze. In citeva minute, podul aduce mincinosul cu picioarele pe pamint, la propriu si la figurat. Minciuna se dovedeste mai tare decit lemnul sau fierul, iar podul se rupe sub greutatea ei.


Pacaleala cu pumni

O alta legenda vorbeste despre faptul ca Piata Mica din Sibiu, fiind piata negustorilor, era implicit si piata tocmelilor. Dupa negocieri, plecind cu marfa spre casa, unii cumparatori constatau ca au fost pacaliti. Se intorceau, ii luau de piept pe negustorii mincinosi si, in hohotele de ris ale precupetilor, ii aruncau de pe pod. Astfel, sperietura era cea care ii facea pe negustori ca data viitoare cind poposeau in Hermannstadt sa nu mai insele sibienii.

Cea mai gustata legenda ce se leaga de denumirea podului este cea a cuplurilor care obisnuiau sa se plimbe pe pod. Se spune ca tinerii indragostiti, trecind noaptea pe pod si jurindu-si iubire vesnica, ajungeau sa discute si despre curatenia trupeasca a fetei. Si toate afirmau ca sint curate ca lacrima. Numai ca, dovedindu-se mincinoase, dupa noaptea nuntii erau tirite si aruncate de pe podul juramintelor false. Nu se stie daca pateau mare lucru, caci haul de sub pod e doar de doi-trei metri.