Cine si-ar fi putut inchipui ca vajnicul combatant de pe campurile de batalie dintre cineasti si cronicarii cinematografici implineste (in septembrie) aceasta venerabila varsta? Convorbirea noastra a decurs intr-un parc linistit, la umbra binefacatoare a unui tei. De la inceput cronicarul mi-a marturisit ca s-a nascut la Galati, unde si-a inceput si activitatea. Atunci m-am trezit recitand un vers din Barbu Nemteanu: Galati, oras de negustori,/ la tine sta poetul ca-n Sodoma.
- Eu n-am fost negustor, a protestat Caranfil. De altfel, foarte curand mi-am continuat activitatea la Bacau.
N-am rezistat si i-am recitat din bacauanul Bacovia: Copacii albi, copacii negri / stau goi in parcul solitar.
Din aceasta clipa, cronicarul m-a privit cu ochi mult mai admirativi, decat atunci cand se preocupa de activitatea mea de cineast . Iar convorbirea noastra a decurs lin cu intrebari putine si cu raspunsuri ample din partea interlocutorului meu, raspunsuri din care sunt nevoit sa mai rezum.

- Care a fost prima ta cronica
- Despre filmul maghiar "Undeva in Europa". O pelicula excelenta privind recuperarea copiilor vagabonzi, ajunsi astfel din pricina razboiului. Am tras atunci cu ochiul si la alti cronicari, incercand insa, cat se putea, sa fiu cat mai original.

- Cronica a aparut in ziarul local din Galati.
- Exact! Eram inca elev de liceu. Pe urma am fugit de la scoala si, atras de cinematografie, am dat examen la Institut. Vroiam sa fac regie de film. Am reusit la examen ,dar cum nu mai erau locuri, m-au repartizat la regie de teatru. Am fost coleg cu Iani Cojar. Dar dupa un an au constatat ca nu am bacalaureatul. Am dat in pripa un an la fara frecventa si bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul. Ulterior am preferat facultatea de filozofie. Teatrul nu ma atragea.

- In lunga ta cariera ai fost un cronicar de temut. Ti-ai facut multi dusmani?
- Nenumarati. M-am straduit sa fiu exigent, dar credincios judecatilor mele de valoare.

- Inteleg ca ai fost in dezacord cu multi regizori si cu tot atatia actori. Dar cu publicul?
- In primul rand m-am confruntat cu publicul. Mesria de cronicar nu este usoara. Te pui rau cu multa lume. Dar principala indatorire este sa ramai fidel judecatilor tale de valoare. De altfel, am avut, si nu cu inima usoara, un conflict si cu tine.

- Da. In legatura cu "Post restant", filmul meu de debut. Cronica ta era dezastruoasa. Am, facut atunci un pariu. Organizam o vizionare cu public. Daca publicului ii va place, recunosti in scris. Am fost la o fabrica. Primirea filmului a fost entuziasta. Dar n-ai scris nimic.
- Acum dupa aproape 50 de ani, recunoaste ca discutia a fost aranjata.

- Jur ca n-a fost aranjat nimic.
- Poate a aranjat-o Vitanidis, regizorul.

- Nici el!
- Nu te cred!
(Si totusi, stimati cititori, va dau cuvantul de onoare ca n-a fost aranjat nimic. Dar cum sa-l convingi pe Tudor Caranfil? Asa ca am trecut mai departe.)

Citeste si:

- Esti autorul unui voluminos Dictionar universal de filme. Cate pelicule sunt analizate acolo?
- Acum lucrez la editia a III-a. In primele editii erau vreo 7-8000. Cu editia a treia am trecut de 10.000.

- Si cu Dictionarul de Filme Romanesti?
- Acolo mai sunt vreo 800 de filme.

- Le-ai vizionat pe toate?
- Absolut! O vreme am fost si in echipa de selectie a filmelor pentru TVR. Atunci am vazut enorm de multe. Pentru fiecare mi-am facut o fisa.

- Si n-a fost nevoie sa consulti nici ghid al altcuiva?
- In general nu am avut nevoie. Doar cand nu-mi aminteam prea bine subiectul vreunui film, recurgeam la textele altora.

- Cu ani in urma, destul de multi la numar, mi-ai dat sa citesc un scenariu al fiului tau, regizorul Nae Caranfil - "Razboiul de independenta". Are vreo legatura cu cartea ta - "In cautarea filmului pierdut"?
- De carte e legata o adevarata Odisee. Toti istoricii de film stiau ca filmul "Independenta Romaniei, de la inceputurile cinematografului nostru, a fost turnat fara un scenariu prealabil si ca regizor i-a fost Grigore Brezeanu, fiul marelui actor Iancu Brezeanu. Prin 1975, fiica actorului Aristide Demetriade, dupa ce a deschis sertarul incuiat al unui vechi scrin, a gasit, printre scrisori risipite, mai multe versiuni ale unui scenariu al film. Din documentele descoperite de mine si de istoricul de teatru, Ionut Niculescu, reiesea ca adevaratul regizor a fost Aristide Demetriade, iar tanarul Brezeanu numai animator. Sau cum am spune azi: producator.

- E aproape o poveste ca in "Scrinul negru" al lui George Calinescu.
- Exact! Si iti inchipui cu ce pasiune m-am aruncat asupra subiectului pe care destinul mi-l aruncase in cale. A fost, probabil si motivul de inspiratie pentru fiul meu. Dar toate avatarurile scenariului lui este cazul sa le afli de la el.

- Am s-o fac. Deocamdata stiu ca a intrat in sfarsit in productie, si ca e incununat cu niste premii, chiar inainte de a fi turnat. In revista Pro TV Magazin sunt amintite urmatoarele premii : Trofeul Marrit & Rossi pentru cel mai bun scenariu; Marele premiu pentru scenariu al Festivalului de film - Paris 1995; Trofeul Hartley & Merrill - Los Angeles 1999. Speram ca dupa turnare sa obtina si Oscarul pentru cel mai bun film strain. Dar in alta ordine de idei: care este filmul cel mai apropiat inimii lui Tudor Caranfil?
- Cetateanul Kane al lui Welles, despre care am scris si o carte. Paradoxal, D.I. Sucheanu spunea: " cartea e interesanta, filmul plictisitor". De fapt, daca ma gandesc bine, in egala masura sau poate chiar mai mult, il iubesc pe Chplin. Iar un film care m-a cutremurat, la o proiectie de arhiva, a fost unul mut, al carui titlu nu-l stiam. Dupa aceea l-am identificat ca fiind "Sfarsitul Sankt- Petersburgului", capodopera lui Pudovkin. De la acea vizionare s-a pornit ideea unui cinematograf ANF, deschis publicului - Cinemateca de azi.
Aceasta era insa o alta poveste, care nu mai incapea intr-un interviu si asa destul de lung. Ne-am despartit, Caranfil si cu mine, ca doi prieteni care au uitat de mult disputele de altadata. Oare?
La multi ani, Tudor Caranfil, si putere de munca si de-aici inainte!