Finalul acestui caz are relevanta nu doar pentru ca este primul de aceasta natura, care a mai fost si castigat. El marcheaza sau ar putea marca un armistitiu al presei cu justitia.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat deciziile date de Judecatoria Baia-Mare, pe 26.01.06, si de Tribunalul Maramures, pe 19.05.06, conform carora primarul in exercitiu din Baia-Mare si administratorul postului TVTL au fost gasiti vinovati de cenzura la adresa ziaristului Rosiianu. Totul a inceput in urma cu doi ani, cand primarul Cristian Anghel a fost deranjat de dezvaluirile lui Rosiianu despre modul in care gestiona banii publici. In acest context, primarul a apelat la tertipul clasic, incheind un contract de publicitate (denumit de transparenta decizionala!) cu postul TVTL. Contractul viza insa exact timpii de antena ai lui Rosiianu, care avea emisiuni in fiecare seara de marti si joi, iar sambata, in preajma pranzului, o emisiune-maraton.

Csaba Verba, administrator al unicei firme distribuitoare de cablu din zona, dar si director zonal al firmei SC Fastpromo (care administra TVTL Baia-Mare), i-a cerut ziaristului sa inceteze dezvaluirile. Cum acesta nu s-a conformat, in locul emisiunii lui a aparut primarul, laudandu-si faptele.

Rosiianu a vorbit cu Claudiu Florescu, directorul unui alt post local de televiziune, pentru a continua acolo dezvaluirile despre primar. Insa in ziua in care ar fi trebuit sa aiba loc emisiunea, aceasta a fost anulata. Din declaratiile martorilor reiese ca atat primarul, cat si Verba au vorbit la telefon cu Florescu. Verba, prelevandu-se de faptul ca este administratorul firmei de cablu care difuzeaza si programele postului lui Florescu, l-a amenintat pe acesta ca daca il primeste pe Rosiianu in emisiune nu va mai difuza programele lor.

Citeste si:

O cenzura este si faptul ca nu exista legi eficiente impotriva cenzurii, iar sansele ziaristilor de a castiga un proces in acest context sunt minime. E drept, in Constitutie, la art. 30, alin. 2, scrie: "Cenzura de orice fel este interzisa". Dar o asemenea dispozitie, neurmata de un mecanism de aplicare, nu poate provoca decat o reactie de genul "ei si?!". Interzisa teoretic este inca de pe vremea lui Ceausescu, din 1977, cand s-a desfiintat Directia Generala pentru Presa si pentru Tiparituri. Insa disparitia cenzurii oficiale a facut loc unei forme de cenzura si mai monstruoase, autocenzura, al carei mecanism era alimentat de frica. Cenzura nu trebuie sa fie institutionalizata ca sa-si produca efectele.

Pana acum, niciun stat nu a putut identifica o lege care sa poata stapani eficient cenzura, pentru ca aceasta reapare unde nu te astepti. Cenzura poa-te veni din presiunea fiscala asupra ziarelor, din tot felul de legi care aduc constrangeri economice presei si incearca sa o faca dependenta de cei care detin capitalul, dintr-un regim sanctionator excesiv, din interiorul redactiei, din ramificatiile contractelor de publicitate, dintr-o simpla relatie personala, practic de oriunde. Cenzura poate veni din distributie, vezi recentul scandal cand "Saptamana Financiara" a fost cenzurata de distribuitorul Rodipet deoarece facea dezvaluiri grave privind proprietarii companiei.

Nu in ultimul rand, "cenzura este publicitatea platita de Guvern", iar primul care a spus acest lucru a fost regizorul italian Federico Fellini, care a reusit sa creeze un puternic curent de opinie in privinta reglementarii mai atente a publicitatii de stat.
Insa in practica s-a constatat ca singura legislatie eficienta impotriva cenzurii este cea prin care presa este eliberata de presiuni economice, cand exista un angrenaj legislativ coerent care sa asigure independenta fata de putere, de sursele de finantare, de sursele de informatii. Deci incriminarea cenzurii ca infractiune este, practic, o misiune imposibila. Ea trebuie privita mai departe, intre verigile economice.

Finalul acestui proces are relevanta si pentru ca ar putea marca un armistitiu al presei cu justitia. Pentru ca, orice s-ar spune, raporturile au fost intotdeauna tensionate si incarcate de neincredere. Magistratul a avut tot timpul ideea ca justitia ar merge mai bine daca presa i-ar acorda mai putin interes si ca tendintele de scadere a respectului fata de justitie sunt cauzate in mare parte de jurnalisti, intrucat critica frecvent si prea des isi baga nasul in tainele dreptului. Neincrederea este la fel de mare si din partea ziaristilor, ca doar pana acum justitia nu prea a fost de partea lor.