Romania va amana procesul de ratificare a acordului ACTA pana cand Curtea Europeana de Justitie se va pronunta pe acest subiect, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului

El a precizat ca subiectul a fost discutat in sedinta de joi a Guvernului.

"Astazi a fost o decizie la nivelul Cabinetului: in urma unor discutii cu ministrii responsabili pe problema ACTA. S-a tinut cont de evolutiile internationale, unde sunt state care deja au suspendat acest acord, iar Comisia Europeana s-a adresat Curtii de Justitie pentru o evaluare a acordului. Tinand cont de toate aceste elemente, s-a stabilit ca ratificarea sa fie amanata pana cand vom avea un raspuns al Curtii de Justitie si abia apoi se va lua o decizie in acest sens in privinta acordului ACTA in ceea ce priveste Romania", a spus Suciu.

Comisia Europeana va apela la Curtea de Justitie a UE, cea mai inalta instanta europeana, pentru a determina daca Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) incalca drepturi si libertati fundamentale ale omului, scrie MEDIAFAX.

Mai multe state europene contesta acordul si au blocat ratificarea lui pana la clarificarea situatiei.

Negociat de UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelanda, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic si Elvetia, ACTA are rolul de a combate contrafacerea in sens larg, de la medicamente si piese auto la pirateria pe internet.

Citeste si
Europa protesteaza: Stop ACTA
Textul ACTA: Ce prevede Acordul comercial de combatere a contrafacerii


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.