RMGC si Consiliul Local Rosia Montana au atacat cu recurs sentinta din 24 mai 2011 a Tribunalului Alba de anulare a planurilor. Conform legii, de la data declararii recursului, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a acestuia, sentinta Tribunalului Alba este suspendata, potrivit unui comunicat al companiei.
“Ca urmare a castigarii proceselor din ultimele luni si a reinceperii analizei raportului de evaluare a impactului asupra mediului, ne exprimam increderea ca vom dovedi, dincolo de orice indoiala, faptul ca Proiectul Rosia Montana este viabil si solid, si a fost elaborat la cele mai inalte standarde internationale, astfel incat sa devina un model de operatiune miniera. Atat din punct de vedere tehnic, cat si din perspectiva dezvoltarii comunitatii locale, ne propunem ca mina de la Rosia Montana sa fie un model pe care orice proiect minier ulterior il va urma”, a declarat Dragos Tanase, director general al RMGC.
Proiectul minier Rosia Montana aduce peste 4 miliarde de dolari in economia Romaniei, in mod nemijlocit, ceea ce va duce la o contributie totala potentiala la PIB de 19 miliarde USD, incluzand efectele de multiplicare, potrivit estimarilor specialistilor britanici de la Oxford Policy Management.
Justitia s-a pronuntat in favoarea Rosiei Montane
Tribunalul Cluj a respins vineri cererea inaintata de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu si Asociatia Alburnus Maior, de suspendare a planului de urbanism general (PUG) al comunei si planul de urbanism zonal (PUZ) pentru zona de dezvoltare industriala Rosia Montana.
Discutii asupra articolului "Justitia s-a pronuntat in favoarea Rosiei Montane":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
cei care au dat aceasta sentinta, in defavoarea subsolului romanesc, eu ii consider niste criminali ! ....
(4 comentarii, 100 vizualizari)
..... nu s-au documentat suficient, iar la rosia montana nu aurul este miza cea mai mare, ci .... zacamintele de wolfram de calitate superioara ! aur este peste tot in lume ! de credeti ca insista...
justitia sluga capuselor straine!
(3 comentarii, 48 vizualizari)
in sfarsit natiunea precepe ca e vanduta ca sclavi pe propriile mosii..
(1 comentariu, 30 vizualizari)
justitia lui basescu
(1 comentariu, 28 vizualizari)
minerit nu saracie
(2 comentarii, 27 vizualizari)
investitii
(1 comentariu, 25 vizualizari)
aduce miliardele la parlamentari si nu la economie,tot asa fratilor,datii inainte.....
(1 comentariu, 18 vizualizari)
