Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Constanta, cei doi politisti, unul de la Postul din comuna 23 August, iar cel de-al doilea din comuna Negru Voda, au petrecut Revelionul impreuna, la locuinta din Mangalia a agentului din 23 August, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Acolo, pentru a se distra, sotiile celor doi politisti s-au imbracat cu doua camasi de la uniforma, peste tinuta pe care o aveau pentru petrecere, iar alte doua amice au luat si ele camasi albastre, simple, pentru a se asorta cu prietenele lor. De asemenea, ele au mai luat doua caschete precum si un pistol- bricheta si au intrat in camera in care se aflau barbatii, somandu-i in joaca sa se predea", a precizat sursa citata.
Ulterior, fetele s-au fotografiat pe o canapea, iar cateva zile mai tarziu una dintre ele a pus poza pe o retea de socializare de pe internet, iar cazul s-a aflat in presa.
"Se va face o analiza a comportamentului celor doi si in functie de fapte se va lua o decizie, daca trebuie sau nu sa fie sanctionati", a precizat seful IPJ Constanta, comisarul-sef Dumitru Catana.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
OTP România anunță profit de 2 milioane de lei în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit, după 3 ani de relație!
Sursa: kudika.ro
-
Limuzina de aproape șapte metri a lui Putin va fi produsă în fosta uzină...
Sursa: wall-street.ro
-
Laura Olaru, românca cu gențile bomboană, își deschide primul magazin din țară
Sursa: retail.ro