"Schimbarile climatice din ultima perioada sunt determinate de efectul de sera suprapus peste cauzele naturale ale incalzirii. In urmatorii ani ne putem astepta la precipitatii tot mai abundente, tot mai insemnate cantitativ. Fenomenele meteorologice care se vor inregistra vor fi din ce in ce mai violente si mai frecvente", a declarat directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ioan Sandu
La randul sau, Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a precizat ca Romania s-a confruntat in ultimii cinci ani cu precipitatii de amploare, care, potrivit statisticilor, nu erau asteptate decat odata la 100, 150 sau 200 de ani.
"In acest an, din 12 iunie pana in 18 august, nu a existat nicio zi in care sa nu avem cod galben, fie de canicula, fie de ploi abundente. Din iulie suntem membri deplini ai unui sistem mondial de sateliti care ne permite sa prevedem astfel de fenomene cu putin timp inainte ca ele sa se produca, lucru care este foarte important. Acest sistem, chiar si in acest an, a salvat vieti, sate si comunitati, datorita faptului ca putem sa anuntam din timp astfel de fenomene", a afirmat acesta, relateaza MEDIAFAX.
Potrivit acestuia, Romania a investit peste 50 de milioane de dolari in opt radare ultraperformante, care pot anunta astfel de fenomente cu cateva ore inainte ca ele sa se produca sau cel putin cu cateva zeci de minute.
Potrivit acestuia, Romania va plati, anual, 1,9 milioane de euro pentru a face parte din acest sistem de radare.
"Noi am fost si pana acum membri, dar nu deplini. Daca dupa o perioada nu te integrezi iti pierzi drepturile. Este, intr-adevar, un cost destul de ridicat, dar dupa ce am vorbit cu specialistii si mi-au explicat cum stau lucrurile cred ca merita", a spus ministrul Mediului. Laszlo Borbely a anuntat ca Romania va putea beneficia, pana in 2035, de 18 miliarde de euro, din bani europeni, de la buget si din taxele de mediu pentru indiguiri.
Cu toate acestea, ministrul a spus ca "nu se poate indigui toata Romania".
Ne asteapta fenomene meteo frecvente si violente
http://www.flickr.com/photos/licosp/1681329353/sizes/m/in/photostream/
In urmatorii ani, in Romania se vor inregistra fenomene meteorologice tot mai frecvente si precipitatii de proportii. De vina este "efectul de sera suprapus peste cauzele naturale ale incalzirii, a declarat Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu.
Discutii asupra articolului "Ne asteapta fenomene meteo frecvente si violente":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
new scientist (3 septembrie 2010): o potentiala catastrofa: inversarea polilor planetei...
(2 comentarii, 1342 vizualizari)
schimbari climatice dezastruoase, urmate de cutremure si inundatii....news. com, 21 ianuarie 2003 - gauri magnetice in poli. oamenii de stiinta danezi... polul nord si polul sud se pregatesc sa-si...
nu exista efect de sera
(9 comentarii, 883 vizualizari)
fenomene si tulburari naturale - plus alte profetii biblice confirmate, offtopic;
(36 comentarii, 780 vizualizari)
catastrofe mai mari decat actuala guvernare?
(12 comentarii, 294 vizualizari)
"ne asteapta fenomene meteo frecvente si violente":
(5 comentarii, 291 vizualizari)
ar trebui sa profitam de aceste fenomeme si de tehnologia existenta
(6 comentarii, 205 vizualizari)
shi gizas a zis...let the party begin !
(6 comentarii, 160 vizualizari)
remediul pentru omenire!
(3 comentarii, 97 vizualizari)
avem si popi,avem si savanti,avem si idioti,avem de toate..dar ce ne mai lipseste???
(1 comentariu, 63 vizualizari)
vrajeala - tehnologia haarp - controlarea vremii
(1 comentariu, 61 vizualizari)
nu ne mai sperie nimic
(2 comentarii, 49 vizualizari)
