Pentru cine respira azi in atmosfera degajata a universitatilor si a campusurilor, aceste povesti ar putea sa para incredibile. Este imposibil sa-ti imaginezi in zilele noastre ca, student fiind, poti fi ridicat intr-o dimineata din camin sau intr-o seara din discoteca, incolonat si dus cu forta la o sedinta in urma careia ai putea fi dat afara din facultate, daca nu chiar arestat.

Totusi, astfel de lucruri s-au petrecut. Marturiile exista. Cercetatorii spun insa ca documente de importanta capitala, adica arhivele Uniunii Tineretului Muncitor, ulterior Comunist (UTM/UTC) sau cele ale Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania (UASR), au devenit practic inaccesibile sau au disparut. Astazi, aceste documente ar fi esentiale pentru a putea stabili cu exactitate cine a gandit si organizat marile sedinte de demascare in stil stalinist, din anii 1956-1959. Erau anii in care a fost infiintata Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania (UASR).
Si atunci "IMGB facea ordine"

Constantin Eretescu nu a uitat toata viata acea zi de aprilie a anului 1957 cand si-a gasit numele pe lista celor exmatriculati din Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Totul a venit dupa trei zile de sedinte desfasurate de la 7 dimineata pana spre miezul noptii. Studentii erau treziti si incolonati, apoi dusi la sala de sport a Politehnicii, sub paza atenta a unor grupuri de muncitori. (Un fel de "IMGB face ordine" avant la lettre). In sala, sus, in prezidiu, se afla printre altii un tanar activist proaspat sosit de la Moscova, despre care nimeni nu putea banui atunci ca va marca un capitol important din istoria Romaniei: Ion Iliescu, secretar general al UTM si presedinte al UASR.

Se mai aflau acolo ministrul invatamantului, Ilie Murgulescu, presedintele Academiei, Atanasie Joja, Ciuca - rectorul universitatii, Ghita Florea - secretarul de partid al Universitatii, decanii facultatilor si secretarii de partid, intre care un alt personaj interesant: Tamara Dobrin, ajunsa mai tarziu ministru al invatamantului si indrumator al culturii. Mai erau Florian Danalache, secretarul de partid al orasului Bucuresti, reprezentanti ai procuraturii si ai comisariatului militar.

Umilinta nu poate fi uitata

Constantin Eretescu povesteste cum se desfasurau sedintele: "A fost adus inaintea tuturor grupul de studenti de la Drept care proiectase o demonstratie in sprijinul revolutiei din Ungaria. A fost citit un rechizitoriu din care reiesea ca riscau pierderea libertatii. La capatul acestor acuzatii, intimidati, au fost invitati sa-si "precizeze pozitia". E de la sine inteles ca niciunul nu a mai fost capabil sa dea raspunsuri coerente. Iar atunci cand apareau totusi argumente si explicatii, tinerii erau intrerupti, amenintati, impiedicati sa vorbeasca, ironizati. Huiduiala generala a salii, dirijata de la tribuna oficiala, incheia in chip invariabil procesul.

Erau chemati apoi altii, iar scenariul era reluat. Cel mai greu de suportat era umilinta. Rasul salii, huiduielile. Decaderea din umanitate. Satisfactia tribunei. Au trecut de atunci foarte multi ani. Acesta e lucrul pe care nu pot sa-l uit".

"Doua minute de ura"

Cum erau posibile asemenea manifestari printre niste tineri, pe deasupra si colegi? Isi aminteste Enache Pope, fost student al Facultatii de Filosofie din Bucuresti. "Pe atunci, cand se lua cuvantul se gesticula cu pumnul! Se inventase formula "spirit revolutionar", cam ceea ce faceau chinezii in timpul revolutiei culturale.

Erai fortat sa tasnesti din proprie initiativa si sa infierezi. Daca nu te comportai asa, deveneai dubios. Nu erau numai informatorii infiltrati printre studenti - acestia au si ajuns, de altfel, foarte bine in urma repartitiilor, in functii de partid, in cenzura, in tot felul de directii cu salarii grase. Erai intr-un fel fortat sa te manifesti asa, erai obligat sa infierezi. Asta era bolsevism, in URSS se experimentasera de mult aceste tehnici, dar atunci le-am vazut aplicate la noi pentru prima data".

Caractere si lichele

Se intamplau insa si minuni. Unii studenti refuzau sa-si atace colegii si prietenii. Sanda Golopentia, fiica marelui sociolog Anton Golopentia, a fost martora unei asemenea scene, pe cand era studenta la Facultatea de Filologie. "In 1958 sau 1959, mai multi colegi de an au inceput sa fie exmatriculati. Unii erau eliminati pe tacute, pentru altii s-au tinut sedinte de "infierare" cu convocator, cerandu-li-se colegilor lor de grupa sa se desolidarizeze de ei. Mi-a ramas in minte felul demn in care, interpelata, Mira Rusu, studenta in anul nostru, a refuzat cu calm sa se preteze la joc.

Mira a explicat atunci simplu, cu voce alba, ca nu are cum sa denigreze un prieten. Ascultam in tacere, cu un fel de usurare. Din proprie initiativa, o alta colega, Anca Pavelescu, a cerut ea insasi, intr-o sedinta ulterioara, sa vorbeasca in favoarea unui coleg si prieten, pentru care se punea, la fel, problema exmatricularii".

Astazi, asemenea gesturi ar putea parea firesti.

Acum o jumatate de secol, ele puteau costa libertatea. Dar - ca in toate vremurile - pe langa caracterele tari vietuiau si lichelele. Sanda Golopentia povesteste: "Ajunsesem, pe vremea aceea, parte a unui grup de sase prieteni, printre care si T., dintr-un an mai mic. Ascultam si nu criticile aduse unor studenti si profesori necunoscuti, refuzam sa-i privesc si sa iau act de felul in care li se incerca umilirea, daca nu l-as fi vazut, urcand la tribuna, pe T. Era un prieten apropiat, povesteam cu el si cu ceilalti despre carti pe care reuseam ca prin minune sa le citim totusi la Biblioteca Academiei, lucram la proiecte comune in cercurile studentesti, ne plimbam. T., asadar, a aparut pe scena. Vorbea, ironic, despre un coleg al lui pe care nu-l cunosteam si care trebuia demascat.

Deceptia era intreaga. In pauza, Iancu Fischer, profesorul de latina, s-a apropiat de mine si mi-a spus, mahnit si indignat: "Ati vazut ce a facut prietenul dumneavoastra?" A adaugat apoi ca lucrul nu trebuie uitat si a plecat mai departe".

Fata in fata cu Iliescu

Enache Pope rememoreaza o adevarata intalnire de gradul trei: fata in fata cu tanarul activist Ion Iliescu. Episodul s-a petrecut in biroul decanului Facultatii de Filosofie, Teodor Bugnariu (ginerele lui Lucian Blaga, sustinator al comunistilor in perioada ilegalitatii). "Era in 1958, in plina campanie de colectivizare. Mi-aduc aminte ca Romania se afla la intrecere cu Bulgaria pentru a raporta prima incheiere a colectivizarii. Tatal meu, fost primar liberal intr-o comuna aproape de Giurgiu, nu voia sa intre in colectiv. Am fost chemat in biroul decanului, iar Iliescu mi-a spus: "De maine nu mai vii la facultate". Imi aduc aminte expresia pe care a folosit-o: m-a facut "pui de vipera". Bugnariu m-a salvat.

Citeste si:

Dupa ce Iliescu a plecat din birou mi-a spus: "Poti sa vii si, daca mai insista, vedem ce facem". Bugnariu isi putea permite sa faca lucrul acesta fiindca avea spate tare in partid. Norocul meu a fost ca Iliescu nu s-a mai interesat de mine, numai ca, dupa cateva zile, tatal meu a fost chemat la militie. Mai fusese chemat si in alte dati si fusese batut, dar de data aceasta au venit trei securisti care l-au lovit cu picioarele in abdomen pana cand i-au facut praf organele interne. A murit in cateva zile la Bucuresti, in spital. Pe foaia de iesire scria ca a suferit de leucemie".

Motive pentru exmatriculare

- Purtarea hainelor de culoare neagra, stranse pe corp, mai ales a balonzaidului (vestimentatie de tip capitalist)
- Afirmatia potrivit careia echipa de fotbal a Braziliei este mai buna decat cea a URSS
- Purtarea de catre studente a fustelor care lasau sa se vada genunchii
- Comportament decandent, cum ar fi participarea la petreceri in care se asculta si se dansa pe muzica occidentala
- Citirea in original a operei lui Kant, absenta din bibliografia recomandata de profesori
- Lipsa "spiritului revolutionar", adica a pornirii de a-ti infiera sau turna prietenii si colegii
- Arestarea sau condamnarea pe motive politice a unui parinte sau a unei rude apropiate.

Destine marcate de teroare

Constantin Eretescu

Dupa ce a fost exmatriculat de la Filosofie a terminat Filologia, in 1961. A fost profesor la Adunatii-Copaceni (Ilfov) si apoi cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor al Academiei.

In 1980 a emigrat, impreuna cu sotia, Sanda Golopentia, in Statele Unite, devenind profesor de antropologie culturala si folclor la Rhode Island School of Design.

A publicat in strainatate mai multe romane de factura politista, precum si romanul "Noaptea", care este povestea instaurarii unei dictaturi vazuta din perspectiva unui tanar care alege sa colaboreze cu regimul. A mai publicat, de asemenea, doua volume memorialistice, "Pensiunea Dina" si "Periscop".

Enache Pope

A reusit sa termine Facultatea de Filosofie in 1959 si, la inceputul anilor ‘60 - o perioada de relativ "dezghet" - a intrat, prin concurs, in Ministerul Afacerilor Externe. Afirma ca in 1969 a trebuit sa plece din institutie, ca urmare a unui decret nepublicat oficial, prin care Ceausescu stabilea ca in externe si in comertul exterior pot ramane numai ofiterii acoperiti. Dupa experienta din Ministerul Afacerilor Externe a lucrat in invatamant.
In anul 2000 a contestat la Biroul Electoral Central candidatura lui Ion Iliescu, pe motivul depasirii numarului constitutional de mandate, dar si pentru ca il considera responsabil pentru teroarea instituita in facultati dupa 1956. Nu a primit nici un raspuns. Ion Iliescu a fost reales presedinte al Romaniei.

Sanda Golopentia

Fiica a marelui sociolog Anton Golopentia, mort in 1951 in inchisoarea Jilava. Termina Facultatea de Filologie in 1961 si isi ia doctoratul in 1968. Devine cercetator stiintific la Institutul de Folclor al Academiei si lector asociat la Facultatea de Filologie a Universitatii Bucuresti.

Din 1980 emigreaza in SUA, impreuna cu sotul, Constantin Eretescu. Se stabileste in Rhode Island, unde devine profesor asociat si apoi profesor titular al Universitatii Bower din Providence, Rhode Island. Colaboreaza cu eseuri radiofonice la Vocea Americii, Europa Libera si BBC, o parte din texte fiind publicate in trei volume.

Din anul 2002 ingrijeste si publica la Editura Enciclopedica din Bucuresti seria de "Opere complete" apartinand tatalui sau.

UASR, unealta terorii

In iunie 1956, inainte de izbucnirea evenimentelor din Ungaria, Partidul Muncitoresc Roman ia decizia de infiintare a unei organizatii care sa-i cuprinda pe toti studentii. Conducerile PMR si UTM erau nemultumite ca tinerii si studentii nu se implicau in politica, asa ca se alege varianta unei organizatii teoretic independente, spre deosebire de UTM, controlata direct de partid. Oficial, asociatiile studentesti militau pentru atragerea studentilor in activitatea obsteasca, in vederea rezolvarii problemelor lor profesionale, si chiar se preciza ca initiativele trebuie sa porneasca de jos.

In realitate, nu era decat o pacaleala propagandistica. La Facultatea de Filologie din Bucuresti la Universitatea Bolyai din Cluj, sau la Universitatea din Iasi, unde studentii si-au constituit organizatii cu adevarat independente, si-au ales liderii fara amestec politic si au elaborat programe curajoase, au avut loc arestari si exmatriculari. In 1957, cand are loc conferinta pe tara a asociatiilor studentesti, teroarea era in toi dupa ce, cu un an inainte, studenti din mai multe centre universitare incercasera sa organizeze manifestari de solidaritate cu revolutia din Ungaria.

Conferinta din 1957 a ales prima conducere a Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania. Din 57 de persoane, doar doua nu erau membre de partid sau ai UTM. Presedinte a fost numit Ion Iliescu, care era si secretar al CC al UTM si care nici nu mai era student.