Un barbat cu cagula pe fata a intrat, in aceasta dimineata, intr-o casa de amanet din municipiul Iasi, inarmat cu un pistol si a reusit sa fuga cu suma de 300 de lei, fara sa faca uz de arma.
Update: Politistii ieseni au intocmit un cerc de suspecti in cazul jafului din aceasta dimineata iar, potrivit primelor informatii, autorul are varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani, constitutie astenica si circa 1,65 m inaltime, transmite corespondentul NewsIn.

Unitatea jefuita de tanar este un magazin de haine, aceasta functionand in acelasi sediu cu o casa de amanet, care este in curs de amenajare.

"Barbatul m-a amenintat cu un pistol cu gaze, a zis ca-mi trage in picior. A luat 300 de lei, apoi mi-a cerut aurul, moment in care am apasat butonul de panica. El s-a speriat si a fugit", a declarat proprietarul magazinului. Unitatea nu este dotata cu camere de supraveghere video.

Purtatorul de cuvant al IPJ Iasi, Virginia Pralea a afirmat ca barbatul a intrat in sediul unei case de amanet din cartierul iesean Pacurari si ca a amenintat-o pe casiera cu un pistol. Nu se stie, la aceasta ora, daca pistolul era artizanal sau era un pistol cu aer comprimat. Barbatul a reusit sa fuga cu suma de 300 de lei si nicio persoana nu a fost ranita, potrivit lui Pralea.

La aceasta ora, politistii desfasoara cercetari la fata locului.

In urma cu trei zile, un tanar a incercat sa jefuiasca o casa de schimb valutar din zona Garii iesene, unitate situata la cativa kilometri de unitatea jefuita sambata. Sub amenintarea pistolului, tanarul a cerut casierei banii, dar individul s-a speriat si a fugit dupa ce femeia, in varsta de 25 de ani, a inceput sa strige dupa ajutor si a apasat butonul de panica, aminteste NewsIn.

In ambele cazuri, politistii continua cercetarile pentru identificarea autorilor. Anchetatorii nu au confirmat ca semnalmentele autorului jafului de sambata coincid cu cele ale tanarului care a incercat sa jefuiasca, in urma cu trei zile, casa de schimb valutar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.