Conceptul de turism medical nu este unul nou, insa plasarea Romaniei in circuitul tarilor vizitate pentru serviciile stomatologice pe care le ofera, dupa modelul tarilor invecinate precum Ungaria si Polonia, este o veste noua.
Turismul medical isi regaseste inceputurile acum sute de ani, cand pelerinii greci veneau din toata zona Mediteranei, in Golful Salonic, in regiunea Epidauria, cosiderat sanctuarul zeului vindecarii, Asklepios.


Ce-i atrage pe straini in cabinetele dentare romanesti?

Potrivit Dentist.ro, principala explicatie a turismului medical in Romania este data de preturile mici pe care tratamentele dentare le au la noi in tara, iar asta datorita costului scazut al manoperei, in comparatie cu tarile din vestul Europei, materialele si tehnica folosita fiind insa aceleasi. Mai mult, Romania este o tara cu multe regiuni turistice sau cu potential turistic, ceea ce face ca o calatorie in scop medical sa fie usor transformata intr-o calatorie cu scop turistic, mai ales de catre famiile cu venituri modeste pentru care un tratament in tara de origine ar costa de aproape trei ori mai mult. Astfel se explica si faptul ca nu doar capitala este o atractie pentru turismul medical, orase precum Brasov sau Constanta incepand sa dezvolte astfel de servicii. Cabinetele dentare care incurajeaza turismul dentar colaboreaza cu agentii de turism sau furnizori de servicii din domeniul turismului si le propun pacientilor circuite atractive prin intermediul carora pot vizita cea mai mare parte a Romaniei. Acest lucru se datoreaza si distantelor relativ mici dintre diversele obiective sau regiuni turistice din Romania, in comparatie cu cele din alte tari intinse pe un teritoriu mai mare.

Stomatologii spun ca piata romaneasca a devenit foarte atractiva, dupa modelul Ungariei si Poloniei, datorita gradului inalt de pregatire a medicilor, durata scurta a tratamentelor complexe (o saptamana poate fi de ajuns, chiar si pentru lucrarile mai complexe) si calitatea inalta la preturi mult mai accesibile, noteaza Wall-Street. In plus, in Romania exista deja cateva lanturi de clinici stomatologice, care au programe speciale pentru expati sau care functioneaza doar pe baza de abonamente corporative.


Cum merg afacerile anul acesta?

Daca in mod traditional sezonul cald le aducea clienti din strainatate dornici sa-si repare dantura intr-un timp record si la preturi mult mai mici, vara aceasta nu a mai fost atat de banoasa pentru cabinetele stomatologice. Criza nu numai ca i-a speriat pe romani, dar si pe cei care faceau turism dentar.

"Strainii si chiar romanii care traiesc sau muncesc in afara tarii obisnuiesc sa vina o perioada de timp in Romania pentru a-si rezolva problemele dentare. In momentul de fata, exista cerere pentru turismul dentar, dar comparativ cu anul trecut, este mai scazuta", este de parere Paula Muresan, directorul general al clinicii dentare brasovene Diamond Dent, citat de Wall-Street.

Muresan apreciaza ca Romania este una dintre destinatiile preferate de pacientii care cauta rezolvarea problemelor dentale intr-un timp scurt si la preturi avantajoase. In Europa de Vest, preturile pot fi si de trei ori mai mari decat cele practicate in Romania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.