Potrivit datelor istorice, comunistii au preluat puterea in Romania in 1945, cu 20 de ani inainte ca Nicolae Ceausescu sa devina secretar general al PCR, Corneliu Coposu a reinfiintat Partidul National Taranesc Crestin Democrat, iar Ion Creanga nu se putea naste in 1937, in conditiile in care a trait in secolul XIX, informeaza NewsIN.

Volumul, care face parte din colectia "Encyclopedia Britannica", a fost publicat in scop didactic si se adreseaza in special elevilor, dar "ofera cunostintele necesare oricarui tanar din ziua de azi", dupa cum arata recomandarea de pe coperta a patra a cartii. Unele cunostinte sunt explicate prin formulari de genul "In secolul al XIX-lea, multe tari promovau capitalismul, un sistem economic in care persoanele individuale (capitalistii), detineau proprietati si conduceau companii. Unii capitalisti se imbogateau, dar le plateau angajatilor salarii foarte mici. Ca forma de protest, numerosi muncitori au inceput sa adere la ideile socialismului. Intr-un sistem socialist, guvernul este proprietarul companiilor si imparte poporului avutia, in mod echitabil" (pag. 226) sau "Dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, Uniunea Sovietica a obligat mai multe tari din estul Europei sa aleaga guverne comuniste" (pag. 227).

Pe langa formularile eronate sau puerile, in enciclopedie se strecoara si greseli de continut. Astfel, Ceausescu ar fi fost presedintele tarii din anul 1965, iar potrivit organizarii articolelor, s-ar putea crede ca regele Carol al II-lea a condus Romania inaintea lui Carol I.

Citeste si:

Autorii articolelor sustin ca nu au fost consultati pentru modificari si ca au vazut lucrarea in forma finala abia in librarii. "Este trist ca unele edituri intervin in lucrare fara sa consulte autorul. In cazul de fata au de suferit si cititorii, cartea fiind adresata elevilor care ar trebui sa invete informatiile de acolo, dar avem de suferit si noi, pentru ca am fost semnati pe volum", a explicat, pentru NewsIn, istoricul Mioara Anton, autorul articolelor despre comunism.

Reprezentantii editurii spun ca volumul este o lucrare ampla in care este firesc sa se strecoare greseli. "Am lucrat cu cei de la Britannica pentru redactarea enciclopediei, care va avea, in total, 16 volume. Ei au pretins unele modificari ale textelor, cum ar fi, de exemplu, aceea ca fiecare articol trebuie sa fie introdus prin doua-trei fraze generale, iar cum acestea lipseau la articolul despre Nicolae Ceausescu, au fost scrise de editorii de la Corint. Se pare ca, din diferite motive, modificarile nu au mai ajuns pentru corectura la specialistul care coordona lucrarea. Oricum, toate greselile vor fi corectate printr-o erata la urmatoarea aparitia a enciclopediei", a precizat reprezentantul Editurii Corint, Anca Eftimie.

Exemple aproape amuzante se gasesc si la alte explicatii din carte, printre care cea rezervata cuvantului "ciocolata". "Ciocolata este un aliment intalnit in intreaga lume. Bomboanele, prajiturile si bauturile contin, de cele mai multe ori, ciocolata", scrie la pagina 168 a Enciclopediei pentru elevi.